Marine le Pen, lider al celui mai mare partid de opoziție al Franței, a fost scoasă din joc într-un mod mișelesc, printr-un proces de delapidare făcut a la Kovesi. Cum Franța e o societate aflată în putrefacție, e cât se poate că și sistemul său juridic n-are cum să fie altfel. O asemenea decizie scandaloasă, de eliminare a adversarului politic printr-un tertip de doi bani, demn de Elodiu, nu are ce să caute într-o societate care se consideră civilizată.
OK, pentru a încerca să se salveze, Le Pen a apelat la așa-zisa Justiție Europeană. Unde, ce să vezi? Într-un mod absolut previzibil, a fost confirmată sentința din Franța care-i interzice să participe la prezidențiale. Știți, aceeași justiție europeană care a spus că lui Koveși i-au fost încălcate drepturile atunci când a fost demisă deoarece nu i s-a dat o cale de atac. Da, fix aceeași proști ticăloși!
Ce trebuie să înțelegem de-aici? Că nulitățile europene aflate la butoane, întrucât sunt înfricoșate de perspectiva în care oamenii și-ar putea pune preferații - punând astfel cap regimului lor de teroare - au luat decizia paradirii juridice. Exact ca pe vremea lui băsescu. Cum peste tot sunt cocoțate nulitățile lor, orice decizie în justiție se ia în direcția sistemului corupt de putere. Sunt ferm convins că și la noi, panarama de proces împotriva lui Georgescu se va lăsa cu o condamnare cu suspendare și interzicerea dreptului de a candida pe o perioadă de 10 ani. Cam cum au făcut la Dan Diaconescu.
Sunt semne de disoluție a statelor respective. Doar că lovitura finală nu va fi dată dinspre cetățenii reali ai țărilor respective, ci dinspre imigranți. Și-atunci să te ții!
sistemul, oricare ar fi el, are legi universale valabile de functionare, eu asa am invatat, simplu. Orice sistem inchis, dispare.
RăspundețiȘtergere