Intrarea în dictatură

În 2013, pe 22 ianuarie, Consiliul Național al Audiovizualului vota în unanimitate ridicarea licenței postului OTV. Motivul? Neplata amenzilor. Motivul real: răzbunarea oligarhiei politice. A fost o rară „aliniere” a facțiunilor mafiote din statul român(aripa Coldea-Ponta, aripa băsescu-Udrea-Cocoș etc.) pentru paradirea unui fenomen carele scăpase de sub control. Dan Diaconescu reușise o incredibilă penetrare a mediului politic, practic peste noapte, iar televiziunile sale aveau audiențe record. Ce s-a întâmplat după? Statul s-a aliniat complet, aruncându-l pe Diaconescu în pușcărie și impunându-i un regim care sfida la modul absolut libertatea de exprimare, chipurile protejată de Constituție.

La acea vreme, CNA era compus din: Laura Georgescu(Președinte). Viorel-Vasile Buda(Vicepreședinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin-Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea. 

La o distanță de 13 ani demomentul OTV, CNA-ul blindat acum de nulități chiar mai mari decât cele de-atunci, decide retragerea licentei Realitatea TV pe motiv că ... nu și-a plătit amenzile. Nici măcar imaginație nu au! Cine face parte acum din CNA? Valentin-Alexandru Jucan(Președinte), Monica Gubernat, Vasile Bănescu, Mircea Toma, Dorina Rusu, Daniela Bârsan, Oana Simona Dincă, Lucian Dindirică, Georgică Severin, Ionel Palăr, Orsolya-Eva Borsos. 

Aș avea totuși o întrebare logică: Cine plm sunt Valentin-Alexandru Jucan și Monica Gubernat de au ajuns nemișcabili din structura asta absolut neconstituțională? Ce au făcut ei de sunt numiți acolo, parcă pe viață? Lui Jucan îi înțeleg ura față de Realitatea TV deoarece Anca Alexandrescu a dezvăluit în direct structura cvasi-coruptă a acestui personaj în scandalul  în care se pare că Jucan a primit drept șpagă o mașină care-a tot fost vândută și cumpărată în funcție de interesele personajului. Desigur, acum dosarul respectiv e prescris, dar fapta rămâne și înțelegem exact ce-i cu dubiosul ăla. În ceea ce-o privește pe „secretara Gubernat”, aceasta este o nulitate, absolventă de SNSPA, dar pentru care PSD a modificat inclusiv legea CNA. Cine-s în realitate acești doi pioni dubioși și ce anume scop au ei?  Dacă îmi veți spune că sunt susținuți la nivel politic, mă faceți să râd. Aici e vorba clar de altceva.

Ceea ce însă e îngrijorător este că, prin această a doua închidere a unei televiziuni(din nou prin alinierea mafiilor interne), România se transformă în dictatură. Mă rog, după ce-ai avut anulări de alegeri, la ce să te mai aștepți? Țara e într-un comunism crâncen. Comunism de rit nou, care nu mai luptă pentru ridicarea amărâților, ci pentru transformarea tuturor în amărâți. Mafia a pus definitiv mâna pe România. Dacă la momentul închiderii OTV-ului încă m,ai erau speranțe, acum, la închiderea Realitatea, țara e fără speranță. Adio România, ai ajuns pe mâna proștilor absoluți care nu se vor lăsa până nu te vor scufunda definitiv. Bejanie scrie pe toți cei care nu vor să fie transformați în sclavi!

Read More

Și, totuși, ce victorie e asta?

Două avioane F-15 doborâte inițial.

Două avioane A10 date jos ulterior.

Două avioane C-130 distruse de SUA(așa susțin ei).

Trei elicoptere Black Hawk date jos de iranieni, cu echipajele de rigoare.

În aceste condiții SUA spune că a înregistrat un succes aducând un pilot, dar omorând cel puțin șase oameni. Mare victorie, ce să spun...

Read More

Acel miel ...

Am stat mult să mă gândesc dacă merită să dau rețeta asta acum, dar lumea m-a tot rugat, astfel încât n-am ce face. De fapt unde-i problema? Eu nu gătesc decât atunci când îmi amintesc un gust, o aromă, o savoare, când acel ceva nu-mi mai dă pace și simt că trebuie să mă pun la cratiță dacă vreau să iasă exact ceea ce visez. De obicei, abia după o astfel de experiență mă apuc să scriu despre ea. Cu alte cuvinte, nu-mi place să scriu „pe uscat”. Așa cum am făcut-o ieri și cum o voi face, în continuare, azi. Dar, ca excepție, n-am ce face. Promisiunea e promisiune, astfel încât vă voi da rețeta. Mai ales că e nevoie de ceva timp de pregătiri. Nu știu dacă o veți face, dar salvați-o undeva deoarece, dacă îi veți simți gustul, viața vă va curge altfel prin corp. 

E o rețetă veche. Iranienii spun că are mai bine de 1000 de ani. Se face lent, așa cum îi stă bine oricărei mâncări savuroase. Și, nu în ultimul rând, vă voi spune că nu-i o rețetă „boierească”, în ciuda faptului că în istoria sa există mai multe capete încoronate. Din contră, e una populară. În zilele de lucru, în pauza de masă, iranienii se adună în restaurante și mănâncă minunea asta: Dizi(Abgoosht). Dizi e oala specifică în care se prepară, de-aici îi vine numele. Când ceri un Dizi e ca și cum ai spune la noi „dă-mi o garniță”, iar chelnerul înțelege instantaneu despre ce e vorba. 

Vasul ăsta de Dizi este unul special, precum cel din imagine. Poate fi făcut din pământ, cupru, tablă, dar e obligatoriu să fie ceva mai înalt și, pe cât posibil, e bine ca într-un vas să fie doar o porție „cu tot ce-i trebuie”, așa cum servește orice restaurant din Persia care se respectă. Și atenție: e obligatoriu să aibă capac! Puteți improviza cu vasele pe care le aveți prin bucătărie, dar țineți cont de sfatul meu pentru că aici e vorba de o adevărată artă.

Pentru a putea servi Abgoosht la ora prânzului, bucătarii vin la restaurant de pe la 4-5 dimineața. Vă spun ca să vă faceți idee de timpul pe care trebuie să vi-l alocați. Vestea bună e că nu vă va solicita foarte mult. În timpul ăsta veți putea să vă vedeți de treabă, dar, din când în când, așa cum veți vedea, va trebui să-i acordați atenția necesară. 

Ei bine, hai să facem lista cu ingredientele pentru vreo patru porții. Vom avea nevoie de 500 de grame de pulpă de berbec sau miel, obligatoriu cu os și grăsime. Apoi jumătate de cană de năut și tot atâta fasole, ambele ținute la înmuiat în apă peste noapte. Două cepe medii, doi cartofi mari, două roșii decojite, 3-4 căței de usturoi. Ca și condimente, nu e pretențios, cu siguranță că vei găsi prin casă o linguriță de turmeric, sare și piper negru. Mai e ceva secret la rețeta asta, dar nu cred că veți găsi aici: Limo Omani, două bucăți(le înțepi cu furculița). O nebunie: lămâi negre uscate la soare. Poți obține cu ajutorul lor o aromă care te va obseda toată viața. Știu, din România n-ai de unde să iei, dar dacă vreodată vă vor ieși în cale, nu ezitați să le cumpărați! Și-ar mai fi nevoie de niște ulei de măsline și o lingură sănătoasă de pastă de roșii. În ceea ce privește pasta de roșii, aici iranienii sunt foarte secretoși, fiecare bucătar având rețeta sa secretă. Dar noi, care doar vrem să dăm cu gheruța peste minunatele arome ale Dizi-ului, ne vom limita la clasica pastă de roșii pe care-o găsim peste tot(o să vă dau eu și ceva ca să ridicați ștacheta).

De asemenea, pentru a da o adâncime deosebită gustului, ar fi bine să ai și oase de vită/oase de miel pentru a face o supă de oase, cu care vei completa pe parcurs. Dacă n-ai chef să te complici, ține cont de faptul că va trebui să completezi cu apă fiartă pe parcurs(dar eu recomand supa de oase!). 

Oricum, de început se începe cu starterul. Te apuci să fierbi o cantitate suficientă de apă, pe care o vei pune inițial peste preparatul montat(vezi pasul următor). Unii bucătari preferă ca în apa de starter să topească și grăsimea. Rămâne la latitudinea ta cum o faci.  

OK. e timpul să începem montajul. Pe fundul oalei punem prima dată boabele, apoi carnea de miel cu grăsimea(dacă n-am topit-o în starter), apoi punem ceapa. Sunt mai multe moduri de a pune ceapa: unii o toacă, alții o pun tăiată grosier în patru(oricum, la cât o să fiarbă, va scoate tot din ea). Apoi turnăm lingurița de turmeric, piperul, cățeii de usturoi și gata. În acest moment nu se pune sare întrucât scopul nostru e acela de a face o carne ultra-fragedă, în care se înghesuie toate aromele. Gata, turnăm apa fierbinte(cam 1,5 litri pentru cantitățile menționate), punem capacul și dăm la foc mic. Dacă aveți oale separate pentru fiecare porție, veți folosi cuptorul. 

Fiertura își va face numărul său magic acolo, timp de cel puțin două ore. Dacă vezi că a scăzut prea mult, adaugă din fiertura de oase(sau apa clocotită). Desigur, ai timp berechet să te pregătești pentru a doua etapă. Adică să  tai grosier și cartofii, să pregătești roșiile și, dacă vrei o aromă iraniană autentică, te apuci să îmbunătățești pasta de roșii. Cum? Încălzești într-o oală puțin ulei de măsline, adaugi pasta de roșii, amesteci și, treptat, înglobezi puțină apă. Pentru echilibrare, adaugi puțin zahăr. Amesteci bine acolo și vii cu „bomba de condimente” formată dintr-un praf de scorțișoară(ca să-i adauge căldură), nucșoară sau cardamon(atenție la cantități, în special în ceea ce privește nucșoara), chimen măcinat. Amestecă-le și, treptat, adaugă peste ele supă de oase, iar la finalizare pune un amestec de ierburi uscate(mărar și cimbru). 

Gata, acum începe pentru ultima etapă a preparatului. Probabil au trecut vreo trei ore, iar de scăzut a scăzut binișor. Acum punem cartofii, roșiile și completăm cu sosul de roșii(sau lingura de pastă de roșii, dacă n-ai urmat recomandarea mea anterioară). Dacă aveți Limo Omani, acum e momentul să o puneți. Puteți să folosiți și lămâie uscată, dar nu exagerați. Limo Omani e din alt registru. Completăm dacă mai e nevoie cu supă de oase/apă fiartă și abia acum punem și sarea.  Și lăsăm la foc mic încă cel puțin o oră.

Când e gata, aroma oricum va fi ucigătoare. De mâncat se mănâncă în două ture. După cum probabil îți dai seama, Dizi nu e o tocăniță în adevăratul sens al cuvântului, ci un fel de tocăniță-supă. De aceea se mănâncă în două etape . Zeama(Tilit) se scurge într-un bol în care se pune pâine iraniană(sangak), dar poți pune și lipie de-a noastră tradițională, dacă găsești pe la vreo brutărie din apropiere(nu exagera cu miezul). Dacă nu ai nici lipie de-a noastră, poți pune coajă de pâine proaspătă. Acea pâine îmbibată cu zeamă e o nebunie! După ce ai terminat „primul fel”, urmează ceea ce se numește Gousht Koob. Tot conținutul solid, compus din carnea dezosată și restul ingredientelor se zdrobește până se formează o pastă densă. Și această nebunie e „felul doi” al preparatului.

Sper să-ți placă. Mie simt că aromele îmi invadează nările și parcă îmi plouă în gură. Abia aștept să-l fac de Paști! 

O duminică frumoasă în continuare și un cât se poate de sincer LA MULȚI ANI tuturor celor care poartă nume de flori. 

Read More

O rețetă europeană de miel

Nu mă gândeam că va suscita atâta interes rețeta iraniană de miel pe care am pomenit-o săptămâna trecută. Aș fi publicat-o după Paști, dar m-a pus lumea la colț, astfel încât o voi da mâine. Dar, ca să vă fac o surpriză, azi vă voi da o rețetă ceva mai facilă. Pentru cei care nu au timp să se dedice unei rețete complexe, ca cea de mâine, vă voi dezvălui o rețetă europeană, cu care m-am delectat în Malta. Simplă și delicioasă.

Sunt două motive pentru care o dau. Primul e că e simplă, apropiată de ceea ce facem noi aici, dar cu un dichis suplimentar. Cel de-al doilea motiv ține de o discuție de-a mea cu un oriental care venise să cunoască România. I-a plăcut mult, dar la un moment dat m-a întrebat: „Și, totuși, voi de ce folosiți atât de puține condimente?”. Eram undeva, spre Moldova și opriserăm pe margine drumului, într-o benzinărie. „Mi se pare incredibil - a continuat el - uite, vezi acolo?” - și-mi un tufiș la marginea vegetației de pe câmp. „Crește menta peste tot, dar n-am mâncat nimic cu mentă”. Și-avea perfectă dreptate. La capitolul ierburi, pământul ăsta al nostru e mai mult decât ofertant. Doar că ceva ne face să nu ne uităm cu atenție la ceea ce are a ne oferi. Uite de-aceea rețeta de azi este una care m-a uns pe suflet în Malta. Numele? Miel/oaie cu mentă. 

Iei vreo 1,5 kg de pulpă de miel. Poate fi cu sau fără os, dar eu recomand cu os deoarece gustul final e mult mai bun. Carnea se taie în bucăți mari. Apoi, ca legume, vom avea nevoie de 1 kilogram de cartofi, vreo două cepe mari,  și vreo 4-5 căței de usturoi. Cartofii alegi cum să-i tai: ori felii groase, ori cuburi mari, iar ceapa o tai peștișori. Cartofii ai grijă: trebuie să fie tăiați mai mari. Obligatoriu trebuie să ai cel puțin o mână generoasă de mentă verde, sare, piper negru și semințe de fenicul ca să-i dai acea aromă malteză. O să mai ai nevoie de vin alb sec(100 ml), ulei de măsline(caută să fie bun!) și, de preferat, supă de vită, dar dacă nu ai nu-i un capăt de țară, folosești apă. Regula de aur: apa/supa+vinul ar trebui să fie cam 250-300 ml. Asta ca so nu-ți iasă nici „ciorbă” și nici uscătură, ci o friptură suculentă.

Întrucât se apropie momentul zero, te apuci să preîncălzești cuptorul la 180 de grade. Și-acum începem aranjamentele. La bază punem cartofii și ceapa. Apoi avem operațiunea de aromatizare a mielului. Cum? În carne facem mici incizii cu cuțitul și înghesuim acolo câte-o feliuță de usturoi și bucățele de frunză de mentă. După ce-ai terminat operațiunea, stropești cu ulei, dai cu sare, piper, semințe de fenicul și masezi carnea. 

Acum, ca să nu greșești și să mă înjuri, să-ți spun cum, e cu semințele ăstea de fenicul. Ele au un gust pregnant și puternic, semănând cu menta. Dacă pui prea multe, strici totul. Și mai e ceva cu ele, au o coajă groasă, care trebuie spartă ca să se elibereze aroma(nu trebuie făcute praf, le mărunțești grosier într-un mojar). Ca să nu greșești, prima dată începe cu mai puține semințe. Ca idee, la 1,5kg de carne, cam jumătate de linguriță e suficientă. Dar dacă e prima dată când gătești cu fenicul, pune doar un vârf de linguriță. Iar dacă vrei un sfat de mare meșter, pe care mi l-a suflat un bucătar maltez, ar trebui ca înainte de a le mărunți să le prăjești vreo 30-60 secunde într-o tigaie fără ulei. Așa o să ai o aromă rotundă, teribil de interesantă.

Iaca acum a venit momentul asamblării. Iei bucățile de carne și le pui pe patul de cartofi. Apoi toci menta și o împrăștii peste tot pe deasupra. Torni în tavă vinul alb, supa de vită sau apa(vezi, pui cu grijă lichidele, nu să speli carnea), tragi o folie pe deasupra, și la cuptor! Cât să stea? Vreo oră și jumătate. După care scoți folia și mai lași vreo 30 de minute ca să se rumenească. Desigur, după ce s-a făcut, o mai lași vreo 10 minute să respire și gata!

Ce-ar mai fi de spus? Păi ca să fie treaba și mai interesantă, îți recomand să mai faci un sos de mentă. Cum? Păi tot dintr-o legăturică de mentă pe care-o toci mărunt. Apoi iei niște apă clocotită(1-2 linguri) peste care pui o linguriță de zahăr și amesteci până se dizolvă. După care, apa asta încă fierbinte o punem peste mentă ca să-și lase aromele. Ar trebui să stea vreo 2-3 minute. După care, la finalizare venim cu  3-4 linguri de oțet(ori de vin ori de mere) și un praf de sare. Sosul ăsta ar trebui să stea și el vreo 20-30 de minute la temperatura camerei, după care urmează, garantat, acel gust fabulos de care m-am îndrăgostit. 

Nu, n-am făcut mielul, iar rețeta v-o spun din cap. Însă, vă spun sincer că acum, după ce v-am spus-o, dacă închid ochii, simt vântul acela de Malta! Să aveți poftă bună! Și sărbători pe măsură!

Read More

Război, tehnologie, negocieri

Ce-a mai bombardat SUA în Iran? Între altele, un spital de psihiatrie. Au trebuit să-i ia pe pacienți și să-i ducă în altă parte. Un psihiatru a declarat că nu înțelege de ce au bombardat spitalul întrucât i-ar fi putut trata și pe Trump&Netanyahu acolo. Păi cred că tocmai din această cauză l-au bombardat: de frica tratamentului. 

Trecând însă de la situația aceasta tragicomică, aș vrea să vă atrag atenția că, în timp ce Israelul și SUA atacă obiective civile, fără mare importanță în economia războiului, Iranul reușește lovituri năucitoare. Ce mi-a atras atenția a fost modul în care serviciile sale secrete reușesc să descopere obiective efectiv neștiute. Un exemplu: într-una dintre ultimele ieșiri video, purtătorul de cuvânt al Khatam al-Anbiya, colonelul Ebrahim Zolfaghari, a prezentat o locație GPS. Dacă o introduci pe Google Maps vei găsi că acolo e deșert. În fapt este locația celui mai secret proiect al Emiratelor Arabe Unite, Stargate AI, în valoare de 30 mld $, la care se lucrează de zori. Datacenterul respectiv ar trebui să găzduiască modele LLM care urmează să apară, beneficiind de energia ieftină asigurată de Emiratele Arabe Unite. Este un semnal care e dat de Iran: știm unde e, știm ce aveți acolo, asta urmează să fie următoarea plată pe care o veți suporta pentru faptul că suntem atacați de pe teritoriul vostru. De altfel, pentru rolul nefast jucat de Emirate, Iranul a pedepsit entitatea cu atacuri asupra proiectelor vizând viața de după ce petrolul se va fi terminat. Dubai e partea vizibilă, care acum e practic în moarte clinică. Stargate e partea tehnologică care, iată, e amenințată. Asta după ce Iranul a terminat alte datacentere din Golf ale Amazon, Oracle s.a.m.d. În ceea ce privește Oracle, a fost atacat inclusiv sediul său din Dubai. 

Pentru că suntem la capitolul tehnologie, aș vrea să mai clarificăm un aspect. V-am explicat că Iranul utilizează o tehnologie pasivă de detecție a avioanelor de vânătoare. Toată lumea a sărit să spună că e vorba de o tehnologie chinezească sau rusească. Alții au scos din buzunar tehnologia IR. Incorect! Iranul utilizează o tehnologie proprie, necunoscută până acum. Ea se bazează inclusiv pe detecția termică, dar nu e totul! Detecția termică, pentru un avion modern care vine spre tine și nu are activată postcombustia se poate face de la 60 km, o distanță care e destul de mică. Din ceea ce înțeleg din discuțiile de pe forumurile iraniene, pare a fi vorba despre utilizarea unei monitorizări a câmpului de radiofrecvență, mai precis a distorsiunilor produse de avioanele inamice. Pe perioada confruntărilor de până acum, Iranul ar fi strâns material pe baza căruia a reușit să-și pună la punct tehnologia. Înțeleg că, pe moment, detecția nu este foarte precisă, acesta fiind și motivul pentru care unele aeronave au scăpat doar cu afectări minore, dar, ceea ce e cert este că detectoarele pasive iraniene nu pot fi identificate, ceea ce face ca cerul țării să redevină extrem de periculos pentru aviația inamică. 

În ceea ce privește negocierile, părerea mea e să nu mai dați crezare gogoșilor lui Trump. Iranul a respins toate punctele avansate de SUA ca „bază de pornire” pentru o încetare a focului. Mai mult, oficialii iranieni au refuzat să se întâlnească cu negociatorii americani, care apelaseră la Pakistan pentru mediere. Deci Iranul a spus pas. Iar SUA pare disperată.

Read More

Iran update - 3.04.2026

Cu siguranță azi a fost o zi neagră pentru SUA. Au pierdut o grămadă de avioane, iar partea proastă este că de-acum vor pierde chiar mai multe. 

În primul rând este vorba despre avionul F-15/F-35(încă nu este clar tipul) care a fost doborât de antiaeriana iraniană. Pentru a doua oară și pentru că tehnologia de vânare a avioanelor este una pasivă. Cu toate că se fac speculații, nimeni știe exact ce tehnologie folosește Iranul, dar ceea ce se știe este că e nedetectabilă pentru avioanele americane/israeliene de vânătoare. De asemenea invizibilitatea lor radar e egală cu zero întrucât în procesul de detecție nu se folosește radarul. 

Prăbușirea avionului de vânătoare a fost urmată, aproape instantaneu, de operațiunile de căutare desfășurate de forțele aeriene americane, prin trimiterea mai multe elicoptere și avioane(zburând la joasă altitudine) pentru localizare/identificare. Doar că iranienii, în premieră, și-au scos avioanele de vânătoare la patrulare. Se știe că a mai fost doborât cel puțin un elicopter Black Hawk. În plus în Iran s-a pus un preț fabulos pe capul pilotului. Atât de mare încât triburile de prin munți au început marea.

IRGC-ul a reușit să prăbușească un al doilea avion F-35 tot azi, în zona centrală a țării. De asemenea, avionul israelian(pare-se) a fost prins pe nepregătite. Ceea ce este cert e că au fost suspendate operațiunile aeriene ale Israelului, bănuindu-se că e vorba de declanșarea unei operațiuni de căutare a pilotului.

În această seară am mai avut o a treia prăbușire a unui avion american de atac, de data această în Golful Persic. Se bănuiește că a fost lovit de sistemele de avertizare pasivă, în care Iranul pare a fi prins o experiență absolută. 

Și, ca să fie treaba trabă, iranienii au bombardat din nou baza Prince Sultan din Arabia Saudită unde, pare că au reușit să distrugă cel puțin 5 F-15. Cu alte cuvinte, există și tehnologia „la sol” .

Ceea ce e cert este că va fi un război teribil pentru SUA. Iranul începe să arate de ce este capabil. Și asta nu-i deloc bine pentru Alianța Epstein.

Read More

Șofran

Am promis că vă spun, nu-mi iau vorba înapoi. Știți ce e ciudat? La noi s-a format o opinie tâmpită conform căreia condimentul n-ar fi sănătos. „Mi-a zis medicul să mănânc necondimentat” - auzi la unii sau la alții. Zău? Terminați cu prostiile! Condimentele nu doar aduc gust și culoare preparatelor noastre, dar ne dau și sănătate. Poate o să vă mai spun una-alta de-a lungul timpului. Dar acum să revin la problemă.

Anumite întrebări care mi s-au adresat la postarea cu rețeta de orez mi-au revelat faptul că mult prea mulți oameni nu știu ce-i șofranul. Atâta vă spun: dacă ar fi un singur element pentru care ai vrea să cucerești Iranul, acela ar fi, de departe, șofranul. Știu, n-ați mai auzit de el, dar era și greu să auziți întrucât este unul dintre cele mai scumpe produse din lume. Cu un kilogram de șofran de calitate, în anumite țări îți iei o casă. Atâta că, din fericire, pe cât e de scump, pe atât e de ieftin de utilizat. 

De ce-i așa de scump șofranul? Priviți imaginea atașată articolului: floarea aceea minunată se numește științific „Crocus sativus”. În mijloc are doar trei firicele(stigmate). Acestea trebuie culese unul câte unul, cu foarte multă grijă. Ăsta-i șofranul! Pentru a obține un kilogram ai nevoie de vreo 150 000 de flori, iar pentru ca treaba să fie și mai complicată, florile înfloresc toate în decursul a două săptămâni. Nu le-ai recoltat atunci, adio șofran. Înțelegeți?

Dar de unde mania asta pentru el? Ei bine, calitățile sale sunt absolut remarcabile. Are o capacitate excepțională de a colora. Cu câteva fire colorezi și aromezi o oală sănătoasă de orez. Și nu e vorba doar de culoare, ci și de ... aromă. Când mănânci șofran ai impresia că mănânci aurul soarelui, că ronțăi lumină. E o senzație extraordinară pe care, de asemenea, mi-e greu s-o exprim.

Există însă o mare problemă cu șofranul: posibilitatea de a lua țepe. Se falsifică la greu! De aceea trebuie să știi să-l recunoști. Șofranul real e roșiatic închis. Când pui un firicel în apă, o colorează treptat, iar el rămâne în continuare roșiatic. Apa ar trebui să capete o nuanță galben-auriu. Dacă se înroșește sau firul își pierde culoarea, cel mai probabil e un fals. Apoi mai avem testul mirosului: șofranul adevărat miroase a miere și fân. Nu pot descrie altfel mirosul, dar când te vei apropia de un exemplar real îmi vei da dreptate. Asta e senzația. 

Și-acum cum se folosește? Spunea o doamnă că „apa de șofran e o diluare a șofranului”. Fals! Apa de șofran este modul cel mai eficient de a scoate culoarea și aroma din el și de a o transfera alimentelor pe care le prepari. Există două tehnici de a face apa de șofran. 

Ambele încep de la mojar. Iei câteva fire și te apuci să le zdrobești în mojar. Fă-o delicat, nu brutal. Pentru ca procesul să decurgă mai repede, presară puțin zahăr sau sare. Foarte puțin, câteva bobițe care să ajute la obținerea unui soi de praf din plăpândele stigmate. Și-acum putem trece la extragere.

Prima tehnică e una rapidă. Ai nevoie de apă caldă. Atenție aici: apa prea fierbinte poate distruge aroma șofranului. Cum ar trebui să fie? Caldă cam la 70 de grade. Nu trebuie să fie nici clocotită deoarece cu siguranță distrugi uleiurile volatile ale plantei. Dacă e mai rece de-atât, procesul de extragere durează mai mult. Oricum ai da-o, trebuie să treacă vreo 20 de minute până se transferă atât aroma cât și culoarea.

Cea de-a doua tehnică e una care se întinde puțin mai mult, fiind specifică ... Iranului. Persanii au descoperit metoda de a obține o culoare chiar mult mai vibrantă și o aromă nebunească. În loc să expună „făina de șofran” la apă caldă, ei procedează fix invers: pun praful într-un pahar peste care pun ... un cub de gheață. Astfel iese o culoare demențială, iar uleiurile volatile rămân captive frigului de-acolo. Ceea ce rezultă e o nebunie de aromă și culoare.

Gata, pun punct aici. Sper că ați înțeles ce-i cu șofranul ăsta pe lume. Noapte bună!

Read More

44,4 EUR

Să vă spun o chestiune practică. Știți că România a pierdut procesul cu Pfizer. Deja e cunoscută sentința, iar statul trebuie să decarteze banii. Nu-i loc de întors. 666 milioane de EUR este jaful făcut de mafia penală compusă din Cîțu, Barna, Vlad Voiculescu sau depilatoarea inghinală Mihăilă. 

Niște îngrămădiți care ne-au dat de ne-au rupt. Probabil au știut de la început că sunt penali, dar au executat întocmai deoarece uitați-vă cât de în reluare se mișcă DNA-ul care, chipurile, investighează. Ce investigați, băi, de atâta amar de vreme? Oare așteptați să se prescrie? Cred că nu mai e un secret pentru nimeni că mafia nu va condamna pe niciunul dintre acești infractori.

Doar că faptele au consecințe. Cei 666 milioane de EUR înseamnă, în termeni reali, câte 44,4 EUR de căciulă, bani pe care Bolojan vi-i va imputa într-un fel sau altul. Mai cu mărirea unui impozit pe casă, mai cu o taxă inventată, mai cu altceva. Ceea ce e clar este că de mâine fiecare adult al acestei țări este dator cu 44,4 EUR pentru a acoperi gaura mafiei userist-progresiste. 

Vreți sau nu, banii ăștia îi veți plăti! Așa că, indiferent ce veți face, puneți de-o parte câte 44,4 EUR de căciulă de adult din fiecare familie. Doar trebuie să le plătească cineva prostiile! Ați priceput? 44,4 EUR, peste ceea ce v-a jăpcuit până acum Bolojan. Ăsta e bonusul. Hai că iar l-ați tras. Înfundați-vă adânc în fotoliu. Cine știe, poate vă zice Bolojan că nu vi-i ia acum, ci-i rotunjește anul viitor la 100-200 EUR de căciulă.

Și, să nu ziceți că nu v-am zis: PROGRAMUL SAFE VĂ COSTĂ CÂTE ... 106 EUR DE CĂCIULĂ, ASTA FĂRĂ DOBÂNZI(doar în 2026, în 2027 va mai adăuga câte 1000 EUR de căciulă!).Așadar s-au făcut 150 EUR pe anul ăsta. Adânciți-vă în fotoliu! Totul e sub control!

Read More

Hmmm, orezul acela

Azi am ajuns mai devreme și nici urmă de Zână prin casă. Și aproape m-a apucat o depresie. Păi dacă nu e acasă, eu ce mănânc? Știți, există un stres teribil al bărbatului în acțiunea de a deschide frigiderul. Iar dacă asta mai trebuie urmată și de încălzitul mâncării, biata ființă masculină rămâne blocată într-o poziție contorsionată, neștiind încotro s-o apuce. Exact ca măgarul lui Buridan. 

M-am dezmeticit din incomoda poziție în momentul în care mi-a fulgerat prin creieraș un mesaj pe care l-am primit într-un mod cât se poate de privat de la o doamnă. Spunea dânsa cam așa: „N-am văzut un ticălos mai mare ca tine! Dacă dai o rețetă, dă-o toată, ce e aia să-mi spui că îmi arăți cum se face orezul când trece postul? Mie să-mi spui acum, când îmi dai rețeta! Nu se poate așa ceva! ”. Atunci am realizat eu că nu-i deloc comodă nici poziția de „influencer de bucătărie”. Dacă dai peste o persoană ca doamna în cauză, riști să bage furculița-n tine pentru că ai călcat pe bec și nu ai răspuns rigurozității publicului. 

Cum mi-a venit prin cap mesajul doamnei, am simțit că salivez gândindu-mă la acel orez. Dacă tot sunt amenințat să rămân nemâncat ce-ar fi să fac orezul ăla? Hmm, e o poezie, dar ce te faci că se face cu dichisuri cam de dulce. „Las' că ne descurcăm noi cu el și de post” - mi-am zis sărind rapid la șorț. Și pentru că nu vreau să-mi iau iar rigle la palmă sau alte forme de muștruluială, vă dau acum ambele rețete. Să n-avem vorbe! În clipa de față mă simt bine întrucât mi-a plăcut la nebunie ceea ce mi-a ieșit, dar vă spun sincer că adevărata minune e orezul din rețeta originală. Și dacă ți-l mai gătește și o iraniancă brunetă, expresivă, plină de cârlionți... Hmm, hai să purcedem, că e ceva de lucru și nu-i timp de visare!

Pentru început vă voi spune că a ști să faci Thadig(de fapt ar cam fi „orez cu thadig”) e obligatoriu pentru orice femeie persană. De altfel se spune că nu te poți mărita până nu știi prepari asfel orezul. În mod normal, orezul e o garnitură, dar la cât îmi făcea poftă, pentru mine a fost întreaga masă de prânz. 

Așadar, cu gândul la măritișul ipoteticei persanei care mi-ar găti Thadig, am început cu orezul. Basmati, dragii mei, de preferat jasmine(de preferat înseamnă obligatoriu). Ah, cu siguranță pe fata aia trebuie s-o cheme Jasmine/Yasamin... Am luat cantitatea necesară și m-am apucat s-o spăl temeinic, mângâind-o delicat în fiecare apă. Vreo opt-zece ape, astfel încât să nu mai elimine pic de amidon! Acum n-ar trebui să spun, dar e clar că înainte de a te apuca de operațiunea asta, pui o oală cu apă la fiert, iar în ea pui o cantitate generoasă de sare. Nu-ți face probleme că e multă sare. Pune fără milă! Și așteaptă să fiarbă. 

Când orezul s-a spălat, dacă apa bolborosește, aruncă-l fără milă în oală și lasă-l acolo să fiarbă. Cât să-l lași? Păi tehnic se spune cam așa: îl lași până e „al dente”; din punct de vedere vizual, bobul ar trebui să fie cam de două ori mai mare decât cel uscat. Mă rog, o știe oricine, dar insist pentru că acesta e „momentul ăla” când strecori totul și te-apuci să dai fără milă cu apă rece peste orez. Supunându-l corvoadei jetului de apă rece, îl cureți și de excesul de sare, garantat! Dar nu te opri până când orezul nu s-a răcit complet. Aici e știința bucătăriei iraniene, în schimbările bruște de temperatură care generează reacții neștiute decât de maeștrii absoluți de-acolo. 

Și-acum vine partea a doua. Care e complicată pentru că, după cum vom vedea, sunt mai multe obiceiuri, iar eui op să încerc să vă spun o parte din ele. Pe care-l alegeți, e treaba voastră. Unii fac apă de șofran înainte(iranian, dragii mei, cea mai mare minune a lumii!). Din orezul răcit se ia o cantitate suficientă(cât să acopere bine fundul oalei în care finalizăm procesul) pe care o amestecă cu un iaurt bine scurs, de care nu vei găsi pe-aici, dar pe care-l poți aproxima destul de bine cu un iaurt grecesc de calitate. După ce s-a omogenizat, pui apa de șofran și continui să amesteci până când ai acea culoare plăcută. Dacă n-ai șofran - și e foarte posibil să n-ai pentru că nu prea mai găsești marfă de calitate la noi - poți aproxima cu o linguriță deturmeric. Dar „gustul acela” îl vei obține doar cu șofran. Însă nici gustul obținut din turmeric nu-i de lepădat!

Acum eu fiind pe dietă de post, cantitatea respectivă am amestecat-o doar cu șofran și puțin ulei de măsline, atât cât să ungă boabele între ele pentru a ușura munca de convingere a șofranului. 

Ei, iată-ne ajunși la momentul limită. Suntem în fața oalei în care finalizăm procesul. Știți cum e cu oalele ăstea pentru orezul iranian? Exact la fel cum e cu tigaia de clătite sau cu aia pentru omlete. Se formează în timp și, sub nicio formă, nu faci altceva în ea. Dacă ești la început în „sportul” ăsta, ca să nu dai greș, ia o oală neaderentă. Și bagă de seamă când alegi oala deoarece orezul trebuie să aibă și-o anumită înălțime acolo! 

În acea oală acoperi fundul ei cu ulei de măsline. Trebuie să fie tot fundul acoperit, nu te juca cu asta! Aici există o altă școală de gândire care amestecă unt cu ulei, ca să nu mai vorbesc de apostolii prăjirii condimentelor care preferă să pună șofranul la prăjit în acest ulei. Eu unul o consider o barbarie întrucât șofranul e atât de plăpând încât nu merită un astfel de tratament agresiv. Indiferent cum facem, încălzim uleiul, după care punem primul strat preparat așa cum v-am învățat, urmat de celălalt orez. Nu așezați orezul perfect orizontal. E o șmecherie, pe care o veți înțelege imediat. Așezați-l piramidal sau sub formă de dom. După ce l-ați pus, faceți niște găuri în el cu coda lingurii, până, hăt, la fundul vasului. Tot ce v-am spus e extrem de important în economia procesului.

Cei care n-au pus untul pe fundul vasului, preferă să pună un cub deasupra, fix în vârful domului(sau al piramidei). Eu unul așa vă recomand să-l puneți întrucât sunt ferm convins că Jasmine așa l-ar face! Pe măsură ce se va topi, va transfera orezului o aromă incredibilă în numeroase râușoare care o vor lua la vale, pentru a ajunge cât mai departe prin canioanele albe ale cratiței. De asemenea, tot acum se toarnă deasupra restul de apă de șofran. Imediat pui un capac transparent și aștepți ceea ce se numește „primul condens”. Atunci când vezi primele picături de apă pe capac trebuie să ai pregătit un prosop de bucătărie; înfofolești temeinic capacul în el, după care, așa înfofolit, îl pui peste oală. Dai focul domol și ... cam gata pentru vreo 40-50 de minute. Cât să fie, nu știu exact. Depinde de aragazul tău, de oală și de ... experiență. Așa că pregătește-te să te joci de mai multe ori cu rețeta de față. 

După ce-a trecut timpul pe care ai învățat să-l estimezi, crești focul pentru vreo 5-10 minute, pe final. Și, după ce s-a terminat și calvarul așteptării, iei capacul, pui o farfurie deasupra oalei și întorci brusc totul cu fundu-n sus. După ce-ai îndepărtat oala, te așteaptă o surpriză vizuală de zile mari: o crustă fabulos colorată și atât de bună încât zici că e venită de pe altă lume. Face cranț atunci când muști din ea și, dacă ești singur(ă), te vei ruga să nu apară altcineva!

Ei bine, pentru mine, momentul de admirație a fost scurt, chiar mult prea nedrept de scurt. De undeva din spatele meu am auzit o zumzăială, ceva care suna cam așa: „Ah, ce bine c-ai făcut orez din acela, oricum n-aveam chef să mă bag în frigider! Doamne, ce bine arată, abia aștept să mănânc!”. Vedeți, dragii mei, să mai spuneți că există dreptate pe lumea asta. Din punct de vedere al orezului ăstuia, Zâna nu-i bună de măritat, vă jur! Păi, în astfel de condiții,  dacă nici măcar nu ești bună de măritat, cum ai tupeul să-ți dai ochii peste cap gustând din ceea ce-a făcut amărâtul ăla ca să scape de calvarul frigiderului? Mă rog, mă uit la ea și sunt ferm convins că se răsfață exact ca Jasmine. Parol! 

Ce să mai zic? Să aveți poftă cel puțin ca noi și să-mi spuneți dacă v-a ieșit Thadig-ul corespunzător. 

P.S. V-aș fi pus imaginea cu ceea ce mi-a ieșit, dar când vezi originalul persan, ți se face rușine. Așa că, luați de-aici imaginea cu ceea ce ar trebui să vă iasă. N-o să fie chiar la fel, dar e bine să ai un ideal la care să te raportezi :)

Read More

G4

În urma unei discuții cu domnul Dan Tapalagă, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei G4Media pentru o perioadă de probă de 6 luni, cu posibilitatea de a mă angaja full time acolo. 

Am acceptat provocarea celor de la G4Media pentru a dezvolta o nouă secțiune a site-ului lor denumită „Suveranism pro-european”. Vom discuta în noua secțiune despre toate temele în vogă, precum egalitatea de gen, tranziția la verde, beneficiile incluziunii, democrația occidentală, perspectiva imigranților și multe alte teme pe care simt că doriți să le discutăm prin prisma conservatoare așezată, Pe moment voi avea doar jumătate de normă la G4.

Restul timpului mi-l voi dedica celeilalte pasiuni a mea, bucătăria. Sunt private chef, având pe moment doar doi clienți, adică viitorii mei colegi Dan Tapalaga și Cristian Pantazi, care sunt destul de stresați încât nu mai au timp și de gătit. În cazul în care proiectul merge bine, există posibilitatea ca la G4Media să dezvoltăm un nou proiect denumit „Cantina Progresul”, un împinge-tava elevat, unde tot omul să poată veni să mănânce și să socializeze pe marginea subiectelor dezbătute în publicațiile noastre. 

Vă las. Merg să mai fac niște exerciții cu limba că de mâine intru în pâine.

Read More

12 Favardin

Trump spune că Iranul e terminat, e dus în Epoca de Piatră. Mai ai să-i zărești pe-acolo pe Fred și Barney. Mă rog, ăștia mici nu știu ce-am spus în propoziția anterioară, tocmai din acest motiv am pus poza care însoțește articolul de față. :)

Așa că am fost curios să văd ce a putut face regimul terminat de la Teheran ieri. Și-a săpat singur groapa, așezându-se pe marginea ei și rugându-se să cadă acolo „la momentul fatal”? A cerut milă Alianței Epstein? S-a lamentat? A căutat cu disperare vreun contact prin SUA, pe cineva care să se arate milos față de ei? Nu, nimic din toate acestea.

În primul și-n primul rând, la Teheran au fost foarte ocupați cu ... pregătirea sărbătoririi Zilei Republicii Islamice. Care pică azi! În calendarul iranian azi este ziua de 12 Farvardin 1405. Iranul folosește un calendar solar propriu, deosebit de cel lunar utilizat în restul lumii musulmane, chiar dacă începe tot de la Hegira. Farvardin este prima lună a anului, care începe odată cu echinocțiul de primăvară denumit Nowruz(care este, de altfel, cea mai importantă sărbătoare pentru un iranian). 

Să vă mai spun că ieri au avut loc numeroase adunări publice și că președintele Iranului, împreună cu alți oficiali, au participat la manifestațiile respective? Singuri, între oameni, așa, de capul lor! Deh, așa e în dictaturile crâncene în care oamenii urăsc conducerea, nu-i așa? Oare la fel merge și Trump să sărbătorească evenimentul „Fără regi”?

Dar stați că nu e totul! Rudimentarii ăștia de iranieni, cărora li s-a epuizat arsenalul de vreo șapte ori până acum(într-o proporție de 747% și câteva sutimi) au mai făcut și alte chestii precum:

• au avariat fatal două petroliere care nu au respectat regimul tranzitului prin Ormuz(adică ăia care l-au crezut pe Trump că în Ormuz se circulă liber);
• au distrus conducta Fujairah din Emiratele Arabe Unite;
• au distrus proaspăt instalatul  sistem anti-dronă(American Hawk) din Manama, Bahrain;
• au distrus două radare moderne de avertizare timpurie de la baza Ahmad Al Jaber;
• în zona Kesma au dărâmat încă o dronă americană MQ-9 în Isfahan și una „Lucas”(mă rog, asta ultima nu-i nicio minune întrucât sunt atât de prost copiate după ălea iraniene încât cad singure)

Și-au mai fost două evenimente extrem de interesante.  La baza aerienă americană din Al Khurj, iranienii au bombardat nu doar avioanele și pistele de-acolo, ci și o locație în care se aflau piloți. Câți au fost morți sau răniți nu se știe. 

Însă evenimentul cel mai relevant a fost bombardarea unui centru din  Bnei Brak, loc de întâlnire al comandamentului israelian, unde spun iranienii că se aflau 200 de militari de rang înalt. Nu știu ce săm zic, să vedem ce discursuri ne-o mai genera AI-ul zilele viitoare!

Eu însă nu-mi dau seama cu ce prăștii trag iranienii ăștia? Sau or trage cu Arcul?

Read More

Fake american

A explodat net-ul cu înregistrări ale „distrugerii unei fabrici de rachete iraniene din Isfahan”. O explozie într-adevăr spectaculoasă, dar care ascunde ceva și mai spectaculos de-atât: cred că e un fake de zile mari. De fapt SUA nu a nimerit nimic acolo unde pretinde că a dat cu bombardeaua. Au spus că fabrica era îngropată, doar că nu există confirmare cu imagini din satelit. Se spune, fără proba fizică(cel puțin până acum), că există o confirmare de la niște sateliți. Care, unde, când? Hmm, care e de fapt șmecheria?

Explicația cred că e mult mai simplă decât vă imaginați. Personal cred că SUA au dat a doua oară cu ... MOAB. Dacă mai țineți minte, prima detonare a unei bombe tip „mama tuturor bombelor” s-a făcut în Afganistan(vezi foto), tot pe vremea lui Trump. Studiind forma exploziei - care e absolut identică celei din Afganistan - părerea mea este că avem de-a face cu o a doua detonare a unei bombe MOAB. Doar că acum americanii fac ciocu mic din două motive: în primul rând stocul de MOAB al SUA a ajuns la 12! Da, ați citit bine, 12 bucăți. Și doi, de data asta Trump cred că nu știe. 

Sunt mai multe surse care confirmă faptul că Trump e ținut aproape permanent în sesiuni video cu „explozii mari”. Asta-i place la nebunie, exact ca unui copil oligofren. Iată de ce iese mereu victorios pentru a clama victoria. Dar nu e doar asta!

Mai am încă una. Se zvonește - nu știu cât e de adevărat, dar tot întâlnesc cifra asta - că SUA și Israelul atacă după un plan conform căruia trebuie distruse toate „punctele nevralgice” ale Iranului. Și cică ar fi fost identificate vreo 3800 de astfel de ținte pe care Alianța Epstein le bombardează. Întreaga „hartă a punctelor nevralgice” o au din interiorul Iranului, obținută fiind printr-o trădare la nivel înalt. Până acum SUA și Israelul clamează că au reușit să lovească vreo 800 de ținte dintre cele aproape 4000. 

O să vă atrag atenția asupra unui aspect care mie îmi pute. Știți ce este acest 4000? E numărul maxim de rachete Tomahawk disponibile la nivelul Alianței Epstein. Nu știu de ce îmi vine să cred că ceva pute a fraier în zonă. Din câte cunosc, iranienii și-au îngropat adânc liniile de producție, tocmai pentru a nu fi afectate de bombardamentele Epstein-ilor. Celebrele rachete anti-buncăr ale SUA  pătrund la 60 de metri și explodează acolo. Cum să afecteze asta ceva aflat la 500 de metri în subteran, sub un strat gros de piatră și întărit cu fier beton? 

Dar partea interesantă e că, al fiecare atac aerian american există un oarecare feedback vizual. Nu spectaculos, dar există. Motivul? Păi tocmai asta, de la le întări credința. Dacă am dreptate în bănuiala mea vom vedea în 10-15 zile maxim. 

Însă, în ceea ce privește „distrugerea fabricii de rachete”, rămân la părerea mea: A fost MOAB!

Read More

Spargerea blocadei americane în Cuba

Petrolierul rus Anatoli Kolodkin a livrat 100.000 de tone de țiței către Cuba, în ciuda blocadei instituite ilegal de SUA. De data aceasta, Garda de Coastă americană nu a mai putut să facă nicio manevră pentru simplul fapt că petrolierul a fost însoțit de fregata Marinei Ruse „Stoikiy”. 

Spargerea blocadei este un semnal clar dat de Kremlin, în sensul în care nu mai lasă SUA să acționeze după bunul plac în apele internaționale. De asemenea, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Rusia a afirmat că va continua aprovizionarea Cubei cu petrol. 

Read More