Calculul prețului benzinei, ca pentru proști

Pentru că mă mușcă propaganda de fund cum că manipulez, că inflația, cursul, poziționarea astrelor și alte chestiuni pe care, chipurile, nu le-am luat în seamă, vă voi da mai jos, pas cu pas, modul de calcul al prețului carburantului aferent anului 2008. Să începem.

Vom lua prețul de 100$/baril, după care veți putea face simularea singurei pentru orice preț. Așadar, când petrolul ajunsese la acea valoare(pe la începutul lui 2008), cum se calcula totul?

Pasul 1: prețul  litrului brut

1 baril are 159 litri, așadar prețul litrului de petrol în lei se calculează după formula: 

100$ * curs dolar / 159 = 100$ * 2.35/159 =  1,47  RON/litru materia primă (1)

Teoretic aici ar fi trebuit să aplicăm niște marje pentru benzină/motorină întrucât dintr-un litru de petrol nu se obține un litru de benzină(ci doar 0,45%), dar păstrând așa nu e o eroare mare întrucât restul produselor sunt, de asemenea, vandabile de către rafinăria. Și, între noi fie vorba, dintr-un litru de petrol scoți mai mult de un litru de produse finite(să-i văd pe proști acum cum se vor da peste cap să-mi „demonstreze” că spun prostii!).

Pasul 2: Marja de procesare

E vorba de o serie de costuri care includ și profitul companiei care atunci erau de 0,4-0,6 lei/litru (2)

Pasul 3: Accize

Pe vremea aceea aveam o acciză de 0,412 euro/litru, la un curs de 3,3565 lei/euro. Avem deci

acciza*curs = 0,412*3.3565 = 1,38 RON (3)

Pasul 4: TVA

TVA-ul era de 19%, deci avem așa:

( (1) + (2) + (3) ) *1,19 = 4,1 RON/litru

Ce trebuie să știți: În calculul prețului la pompă intra un mix de petrol achiziționat la prețuri mici, la care se adăuga cel proaspăt importat, rezultând un cost mai mic al materiei prime. Așa se face și acum deoarece, teoretic, ar trebui să avem petrol achiziționat ultra-ieftin în rezervele teoretice despre care vorbea pafaristul de la Ministerul Energiei și care, am vaga impresie, că sunt extrem de nesigure. 

Acum hai să actualizăm modul de calcul, ca nu mai aibă ce să zică retarzii ăia care-mi spuneau despre curs și alte aberații despre care n-aș fi ținut cont. De data asta facem rapid(cursurile $/EUR sunt cele de azi):

1. Preț materie primă = (100$ * 4,4276)/159 = 2,78 RON
2. Marja de procesare = [0,05 – 0,08 USD/litru], adică 0,35 lei/litru(mai mică decât în 2008!!!)
3. Accize(le aplicăm la nivelul 2008) = 0,412 * 5,0954 = 2,1 lei/litru
4. TVA = (2,78 + 0,35 + 2,1) * 1,21 = 6,32 lei/litru 

Ăsta e prețul cu toate actualizările de curs, inclusiv cu TVA-ul nesimțit al lui Bolojan. Puteți să mai adăugați un 0,8 care ar acoperi costurile de transport la prompă și alte cheltuieli. Calculul însă nu e corect deoarece, dacă am ține cont de petrolul achiziționat la prețuri infime când era „inflație de petrol” în piață, prețul final ar fi mult mai mic.

De unde vine diferența? Așa cum am mai spus din nesimțire. Ca să înțelegeți cum ne jegmănește mafiotul second hand Bolojan, vă voi da „micul lui secret jegos”, anume acciza bolojaniană. Aceasta adaugă 3,06 lei(acciză) + 0,64(TVA aferent accizei) = 3,70  lei la fiecare litru, înainte de a pune la socoteală prețul petrolului sau profitul benzinăriei. De ce? Păi ca să aibă bani să dea Ucrainei(ați uitat „we need more diesel!”?), Republicii Moldova, Uniunii Europene pentru tot felul de achiziții aberante și, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, dar prima în prioritățile lor, să aibă și ei ceva de furat, că doar de-aia luptă pentru țărișoară.

P.S. Tefeliștilor, proști ați fost, cretini ați rămas!

Read More

Mizerie sau povestea pe care o spune prețul litrului de carburant

Este o mizerie absolută în ceea ce privește prețul carburanților. Mizeria se bazează pe memoria scurtă a oamenilor, nu doar de-aici, ci de pretutindeni. Mă uit cu scârbă la teatrul de doi bani pe care-l joacă provincialul ăla de Bolojan, un prost și-un mafiot de duzină, care într-o normală ar fi ajuns de mult la pușcărie.

Vi se spune că e logic să plătiți peste 10 lei la pompă și că trebuie să vă așteptați la prețuri chiar și de 15 lei. Motivul? E unul singur: vă cred proști și, la cum vă comportați, chiar sunteți! Știu, iar vor sări unii de fund în sus că-i fac proști. Păi cum te numești, mă, dacă tu stati toată ziua să te cerți cu televizorul sau cu telefonul, dar bagi mâna din ce în ce mai adânc în buzunare? Nu post? Te păcălește o nulitate ca Bolojan după ce te-a păcălit o jigodie ca băsescu, un prost ca Plăvanul și chiar și un diliu ca Nicu Psihicu? Și tu tot pretinzi că de data asta nu mai greșești! Bagă la cap ceea ce-ți spun mai jos ca să înțelegi cu adevărat motivele pentru care ei profită de prosia ta.

Mai ții minte anul de grație 2008? Da, anul acelei teribile crize. Ai habar cât era barilul de petrol? Hai că-ți spun eu întrucât ai memoria scurtă: 150$! Da, ai citit bine. Ăsta a fost maximul pieței și a ceva, suficient cât să te usture la buzunare. Mai ai habar cât era pe vremea aia litrul de benzină? Nu, ai uitat, pentru că televiziunea și telefoanele tocmai asta îți fac: îți atrofiază memoria de lungă durată în favoarea celei de scurtă durată, transformându-te într-un biban fără memorie, pentru care e același lucru să se plimbe în borcan sau în ocean. Așadar, la 150$ barilul de petrol, tu scoteai din buzunar 4.09 lei pe litrul de benzină. Te-ai prins?

Refăcând calculele și actualizând totul la zi, înseamnă că, dacă teoretic barilul de petrol ar ajunge acum la 150$, prețul corect pe care tu ar trebui să-l plătești ar fi de ...  6.9 lei. Da, ai citit bine: 6 lei și 90 de bani. Iar acum te întrebi, cu siguranță, de unde vine diferența de 3.1 lei? Aia, dragii mei se numește „NESIMȚIREA BOLOJAN” sau, ca să fiu mai corect, „NESIMȚIREA STATULUI ROMÂN”. Acea diferență arată cât de mult s-a îmburghezit statul român pe spatele vostru fără să vă dea  absolut nimic în afară de iluzia că „trăiți mai bine”! Asta e realitatea dureroasă. În esență, banii ăia nu ar trebui luați deoarece atât în 2008 cât și acum suntem aceiași, iar în 2008 cu siguranță nu mureai de foame. 

Dar ce te faci dacă ne întoarcem la 1990, când impozitele pe salarii erau rahitice, când impozitele pe proprietate erau rahitice, când nu plăteai nimic pentru a-ți parca mașina în același loc în care o parchezi acum, când nu simțeai că te chelește factura la gaze sau la apă sau la curent, când benzina era o nimica toată și când, ce să vezi?, trăiai la fel ca și acum. Și când, cu toate că eram peste 20 de milioane, sănătatea era gratis, educația la fel s.a.m.d. Iar de trăit trăiai la fel. Că de mâncat tot mâncai, poate chiar ceva mai natural. De unde vine diferența dintre atunci și acum? Din prostia ta, din iluzia că „trăiești mai bine” în condițiile în care fiecare element de „mai bine” e de fapt o ancoră care-ți trage banul din buzunare. 

Și vestea cea mai proastă e alta, anume că acum ești în capcana fără ieșire: dacă pe vremea aia puteai să spui pas și să trăiești cum vrei tu, fără să te atingi de stat, acum statul îți ia bani și pe respirație. Statul român e un construct fals, care a ajuns să copleșească contribuabilul din cauză că este penetrat de tot felul de mafii. Ai scoate o lucrare mai mare decât  Encyclopaedia Britannica dacă te-ai apuca să studiezi fiecare mafie care suge de la statul român. Iar statul ce face? Te păcălește pe tine cum că, fără el și fără UE/NATO, vei trăi mai prost. Atât de prost te crede! 

Păi cum să trăiești mai prost dacă nu plătești TVA, cum să trăiești mai prost dacă nu plătești accize, cum să trăiești mai prost dacă nu plătești impozite, taxe, accize și restul tacâmului? Cumn să trăiești mai prost ca om liber decât ca sclav? Cum să trăiești mai prost dacă nu mai plătești factura obligatorie către Ucraina, Republica Moldova, Mafia de la Bruxelles s.a.m.d.

Te-ai prins? Nu mă dezămăgi! Caută să gândești cu capul tău!

Read More

De ce crește prețul petrolului?

Chiar dacă pentru unii pare de domeniul evidenței, majoritatea nu înțelege actualul mecanism al creșterii prețului petrolului. Cum adică - se întreabă ei - dacă pe acolo trece doar 20% din petrolul mondial, cum e posibil să se dubleze prețul și să se vorbească chiar de valori cvadruple sau chiar mai mari față de cele din perioada anterioară? Mulți au impresia că dacă pe acolo trece doar 20% din petrolul mondial, „corect ar fi fost ca prețul să crească tot cu 20%”. Hai să înțelegem.

Primul element care trebuie priceput este că petrolul și gazele naturale nu formează cu adevărat o piață liberă, așa cum cred unii sau alții. În esență, petrolul și gazele extrase într-un an reprezintă, în mare, cantitatea consumată. Iar companiile extractoare se țin relativ greu pentru a satisface cererea.

În aceste condiții ce înseamnă că pe piață ajunge o cantitate cu 20% mai mică? Păi înseamnă că 20% dintre cei care au nevoie de petrolul respectiv cam șomează. Hai să vedem cum se traduce fizic asta. 20% dintre rafinăriile și combinatele petrochimice șomează. Dar nu numai ei, ci și întreaga industrie orizontală care stă în spatele acestor rafinării. În lume sunt vreo 650 de rafinării. 20% înseamnă 130 de bucăți. O rafinărie e un multiplicator economic imens. Fiecare loc de muncă dintr-o rafinărie produce direct între 5 și 7 locuri de muncă, iar indirect e extrem de greu de contorizat. Dispariția unei rafinării înseamnă că ai dispariția unor hălci întregi a altor sectoare gen: mentenanță, construcții, transport, logistică, servicii profesionale s.a.m.d. Inclusiv industria medicamentelor, alimentară, retailul, IT-ul s.a.m.d. sunt afectate de un astfel de scenariu. 

Și-atunci ce se întâmplă? Rafinăria știe că are nevoie de materie primă, deci dă oricât. Pentru că, indiferent de cât dă, dacă ai un deficit de 20% înseamnă că alții sunt în pericol să moară de foame. Așadar, treaba ta e să nu fii tu ăla care a rămas fără, că de găsit mușterii pentru produsele tale oricum găsești. Nu se va opri nimeni din activitate doar pentru că s-a dublat petrolul. 

Și, ca să fie treaba treabă, în această perioadă s-a mai petrecut o nenorocire. Rușii au fost iar „isteți” nevoie mare și au uitat să asigure paza terminalului petrolier de la Murmansk, astfel încât ucrainenii l-au bombardat prin intermediul unor drone de lungă distanță. Astfel încât s-au redus la zero și exporturile pe-acolo. Cretinul de Zelenski e în sevraj de fericire că cică l-a împiedicat pe Putin să nu mai încaseze mulți bani din petrol. Imbecilul nu e capabil să realizeze că prin asta într-adevăr l-a văduvit din a încasa foarte mult, obligându-l acum să încaseze obscen de mult pe petrol. De unde? De la UE, care cică a eliminat sancțiunile pentru petrolul rusesc. Doar că rușii nu se grăbesc întrucât îi caută cu disperare atât chinezii cât, mai ales, indienii. Cu banii înainte, ca la curve!

Așadar, după cum bine puteți vedea, petrolul este materia primă de bază, fără de care societatea de azi nu funcționează. Fără el, pur și simplu pică tot! Cum abia se produce cât e necesar consumului, orice fractură are un efect devastator asupra prețului. Deci nu vă gândiți la acei 20% ca la ceva insignifiant pentru că, în realitate, este ENORM. Și, ca să fie treaba treabă, vă mai dau o veste pe care ați auzit-o, dar pe care nu ați luat-o în seamă: SUA a dat voie ca inclusiv petrolul iranian să fie tranzacționat fără probleme. De ce? Pentru că sunt disperați, ar lăsa să intre petrol de la oricine, doar să intre ceva în sistem pentru că altfel se prăbușește șandramaua. Știți care a fost răspunsul Iranului? „Nu avem mai mult petrol decât vindeam înainte!” Adică ceea ce le dădeau chinezilor. Atât. De ce? Pentru că Iranul știe că acum ei conduc jocul și banii nu sunt importanți. În schimb, scufundarea SUA da. 

Read More

Trump e sănătos la cap?

 

Deci Trump postează chestia asta. Brusc, petrolul scade la burse și toată lumea se bucură. Până la urmă, dacă e vorba de o terminare a conflictului de acolo, n-ai decât motiv de bucurie. Nici nu mai contează cine câștigă și cine a pierdut. 

Însă ce te faci că nici nu s-a așezat bine cerneala virtuală pe spusele lui Trump că încep să apară reacțiile. De exemplu, analistul  Seyed Mohammad Marandi(americano-iranian) spune că „în fiecare săptămână, când se deschid piețele, Trump face astfel de anunțuri pentru a reduce prețul petrolului. Chiar și termenul său de cinci zile se aliniază cu închiderea pieței energetice. Dar, în realitate, nu există negocieri în desfășurare și nici Trump nu are capacitatea de a deschide Strâmtoarea Ormuz”.

Când a apărut mesajul lui Trump m-am apucat să analizez toate sursele iraniene pe care le am. Absolut toți discutau despre mesaj, îți manifestau satisfacția în legătură cu anunțul abandonării atacului și nimeni nu a confirmat despre existența vreunei negocieri. Ce te faci însă, când pe sire-ul agenției de știri Mehr(din Iran) apare citat Ministrul de Externe care spune cu subiect și predicat că nici vorbă de așa ceva? Nu știu ce să zi, o fi luat boala minciunii de la Netanyahu sau, pur și simplu, nu e sănătos la cap? Totuși, un om normal, cu creierii acasă, nu poate face așa ceva! E rușine, rușine mare!

Read More

O nouă duminică persană

E duminică, așa că, după toate discuțiile despre război, mi-am zis să-mi ofer o nouă experiență persană, în cinstea vremurilor de altă dată. Hmm, nu prea e momentul acum pentru ce mi-a trecut prin cap, dar când mă pișcă ceva pe creier nu-mi mai poate ieși de-acolo până nu termin treaba. Iar cuvântul magic este ... sharbat(شربت). Mi-a bâzâit în creier, n-am ce face, îl fac! Și asta chiar dacă m-am trezit cu o lene iremediabilă.

E ceva ciudat aici. Unii spun că sharbat provine din rădăcina arabă š-r-b (شرب), a bea. Teoretic, pe canalul ăsta a ajuns și în Europa, inclusiv la noi, unde avem mai cunoscutul șerbet. Doar că iranienii spun că sharbat provine direct din persană, de unde, probabil, a fost preluat de arabi. Termenul oricum este generic pentru „băutură răcoritoare”. Înainte, astfel de băuturi ajutau oamenii să treacă prin căldurile copleșitoare ale verii, fiind făcute din diverse siropuri concentrate, extrase din fructe, flori și ierburi aromatice, care mai apoi erau diluate în apă și răcite cu gheață. Căci da, dragii mei, persanii aveau gheață în mijlocul căldurilor acelea în care simți că-ți ia foc capul. Și asta fără energie electrică, petrol sau alte chițibușuri ale lumii moderne, ci doar ca efect al inteligenței, care-i ajuta să aibă și frigidere imense fără curent și aere condiționate și multe alte elemente care azi ne sunt străine.

Ei, și dacă am adus vorba de sharbat, mi-a trecut prin minte acea senzație fabuloasă pe care am simțit-o când am băut primul sekanjabin(سکنجبین). Pe cât de simplă, pe atât de delicioasă și misterioasă dacă-ți iese cum trebuie. Probabil e cea mai veche băutură răcoritoare a lumii, venită direct din vechea Persie. Și atât de simplu de făcut. V-ați pregătit? Hai, că aveți prin casă ingredientele, cu siguranță. 

Chiar dacă se face simplu, e vorba de puțin dichis aici, doar e din Persia. Așa că am început cu lămâia. Nu, nu face parte din rețetă, dar vom avea nevoie de sucul ei. Deci stoarcem o lămâie. Nu-i vom folosi tot sucul, însă din ce rămâne o să facem limonadă, așa, ca să avem să ne întindem la vorbă. Și uite acum ne apare în față prima dilemă: ce fel de sekanjabin facem: antic sau modern? Vedeți, ăstea-s dileme! Varianta antică se face cu miere, varianta modernă cu zahăr. Pff, parcă văd cum o să-mi sară cârcotașii în cap: păi ce faci, domnule, distrugi mierea expunând-o la peste 40 de grade? Hai, drăguților, lăsați-mă să-mi depăn meșteșugul că de cârcotit suntem toți buni. 

Deci lista ingredientelor: în varianta modernă aveți nevoie de două măsuri de zahăr(în cazul meu căni, pentru că fac ca să-mi mai și rămână), două măsuri(căni) de apă, o jumătate de măsură de oțet(de preferat natural de mere pentru un plus de aromă; în niciun caz balsamic sau altă prostie procesată!) și o legătură de mentă verde(nu veniți cu mentă uscată că nu merge bine!). Acum, în varianta antică, cele două măsuri de zahăr se înlocuiesc cu o măsură și jumătate de miere. Din motive lesne de înțeles n-o să vă spun cu ce-am făcut-o, ca să nu mă faulteze puriștii. Că, deh, societatea contemporană a dat naștere unora care sunt mai deștepți decât mii de ani de istorie. Din nefericire pentru noi, ăștia normali. 

Și-acum începem. Într-o cratiță potrivită amestecăm apa și zahărul(sau mierea) și-apoi le punem la foc până când zahărul se dizolvă complet. Aici vine vraja numărul unu, căreia doar puțini îi înțeleg utilitatea: cu o pensulă, văcsuim cu suc de lămâie de la nivelul apei în sus, așa, câteva degete, cât se ridică apa când o amesteci. Nu dai focul tare că, așa cum v-am mai atenționat, lucrurile bune se fac domol. Deci lași focul mediu, iar când dă în clocot îl dai încet, lăsând să iarbă în legea lui.

Aici vine o controversă din bucătăria persană. Unii spun că acesta e momentul în care pui menta la infuzat. Alții, din contră, vor spune că e o barbarie să faci asta deoarece distrugi prin fierbere elementele volatile ale mentei și-i influențezi prea mult gustul. Și uite-așa am stat să mă gândesc dacă să pun menta sau nu, până am constatat că a trecut sfetul ăla de ceas în care totul a început să se lege și să devină un sirop dens. Acum musai începem echilibrarea, prin adăugarea oțetului. Îi și văd pe unii uitându-se a câh: „Oțet? Păi cum să faci o băutură răcoritoare cu oțet??” Îi lăsăm în legea lor, amestecând și înglobându-l. Din nou va da în clocot și de-aici cam în cinci minute s-a preparat minunea. 

Ei bine, fix înainte de a opri focul a fost e momentul în care am ales să arunc menta în interior, alăturându-mă taberei pe care am considerat-o mai puristă. V-aș spune că, suplimentar și pentru o aromă mult mai persană, puteți arunca și câteva bucățele de trandafiri comestibili. Uscați, desigur! De-aici e simplu. Iei totul de pe foc și lași să se răcească natural. După care strecori siropul într-o sticlă curată, pe care o poți păstra la frigider săptămâni întregi, în care să-ți uimești oaspeții înfierbântați cu al tău sekanjabin.

Așa, la vreo două ore după ce siropul meu stătea la frigider, ne-am pus la masă și-am mâncat. iar pe final zic așa, ca niznaiul: „Tu n-ai avea chef de ceva așa, mai oriental?”. Iar ea, zâmbind larg, îmi răspunde: „Tu crezi că eu n-am observat că ai bănănăit toată dimineața prin bucătărie?”. 

Și iată momentul triumfului, adică al preparării finale a minunii. Iei o cantitate generoasă de sirop pe care-o torni pe fundul paharului, apoi razi niște castravete proaspăt direct în pahar și adaugi apă bună. Pe-a mea o scot din adâncuri, de la vreo 100 de metri, limpede precum cristalul, rece, bună și suavă ca o adiere în mijlocul verii. Apoi amesteci. Și uite-așa, duci paharele, te tolănești exact așa cum face omul tihnit de când se știe și urmărești reacțiile feline ale Zânei(sau ale lui Făt Frumos) de lângă tine. Că aici e un spectacol. Dacă și-a ieșit sekanjabinul cum trebuie, reacția va fi pe măsură. 

Și uite-așa, trăncăneala prinde un alt contur. Chiar dacă încă sunt nori afară, soarele pare a se iți pe tavanul camerei tale și amintirile se deapănă cu mult mai multă fluiditate. 

Eu vă las aici că tare-aș mai trage un pui de somn, exact ca un cotoi mulțumit, căruia nu i-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să toarcă, visând la Persia liberă. Hai să aveți multă sănătate! Și să nu uit, ultimul persan de la care am gustat sekanjabin mi-a povestit vreo jumătate de oră despre virtuțile terapeutice ale băuturii. Atât de mult încât aproape că m-a luat somnul, așa cum v-o fi luat și pe voi tot ascultându-mă cum bodogănesc pe-aici, prin colțișorul meu de lume!

Read More

N-ați vrut să înțelegeți

N-ați vrut să credeți când v-am spus, iaca aveți dovada. Erați liniștiți cu raza de 2000 km pe care și-o auto-impusese Iranul și făceați tot felul de măsurători conform cărora „n-au ce să ne facă”? Iluzii, micuților. Iranul a schimbat cartea.

Prin atacul asupra bazei Diego Garcia, atunci una dintre presupunerile centrale despre programul de rachete al Iranului tocmai s-a prăbușit. Diego Garcia se află la 4.000 de kilometri de Iran, iar Iranul tocmai ce-a demonstrat că POATE!

SUA vorbește că racheta a fost interceptată. Iranul a vrut altceva, anume să arate lumii  că e capabil să-și proiecteze forța pe rază mult mai mare decât cea pe care o presupuneau toți. Cei 4.000 de kilometri tocmai ce-au schimbat harta. România cea războinică, având în frunte un nevolnic care se-aruncă pe burtă de frică și dacă aude o bășină în proximitatea sa, tocmai ce se află cu întreg teritoriul la jumătatea noii raze de acțiune a Iranului. Parisul a intrat în raza de acțiune, iar Londra e foarte aproape.

O să vă spun ceva. Momentan Turcia interceptează rachete, dar n-o va face pentru mult timp. Motivul e simplu: cămașa e mai aproape decât paltonul și oricum ei nu au încredere în NATO și America. Dacă tirurile se întețesc, Turcia își va revedea oportunitățile: dacă este estimat că racheta nu cade pe teritoriul său(și nu are de ce) n-o va opri. Pentru a nu-și consuma aiurea munițiile. Iar dacă vine spre noi, vine pe deasupra Mării Negre. Sunt curios, cine-o va opri? Radu Tudor și târla de generali izmenari de prin studiourile TV. Sau dronele ucrainene care nu-s capabile să prindă mobrele Shahed de primă generație? 

Felicitați-i pe aleșii voștri! Tocmai ne-au băgat în rahat. Definitiv!

P.S. Nu vă lăsați înșelați de harta publicată în articol. Linia exterioară e cea de 3000 km, de aceea Parisul nu apare în interiorul cercului.

Read More

Trump e disperat

Unii văd mișcarea sa ca pe o diversiune abilă, alții spun că „așa ceva nu se face, dar că, până la urmă, scopul scuză mijloacele”. Fiecare are câte o interpretare, dar nimeni nu are curaj să rostească adevărul: ÎI E FRICĂ ȘI E DISPERAT! Veți înțelege imediat de ce.

După ce a atacat Iranul fără absolut niciun scop, s-a trezit înconjurat de probleme. „Iranul nu e Venezuela!”  - a fost prima realitate care a lovit precum un baros. Iranul nu s-a speriat de SUA, ba, mai mult, a reacționat și a făcut-o violent. Fiecare agresiune asupra Iranului e pedepsită asimetric, cu lovituri de câteva ori mai mari în interesele americane. Trump a crezut - și se pare că încă e încrezător - că ridicând miza îi va speria pe iranieni. Nu s-a întâmplat așa! Și-a luat-o rău, iar acum e lovit de consecințe.

În SUA lumea începe să mârâie. Nimănui nu-i pasă de snoavele lui Hegseth care susține că a distrus 95% din capacitățile militare ale Iranului(mai are puțin și-o să depășească 100%). Fieful MAGA începe să devină vocal deoarece, dincolo de propagandă, oamenii ăia își cumpără alimente, merg la serviciu, au nevoi. ȘI TOTUL CREȘTE NECONTROLAT! Carburantul e în suferință maximă, în ciuda măsurilor disperate ale lui Trump. Într-o singură săptămână galonul a ajuns de la 3.48 $ șa 3.85$. Acum o lună era 2.92 $. E jale, aproape 1$ într-o lună. Prețurile pe care vi le-am spus sunt cele medii, dar în California galonul e la 5.2$!!! S-a ajuns la vârful ultimilor doi ani și e abia începutul! 

Ce-a făcut Trump? E disperat: a eliberat din rezervă 172 milioane de barili de petrol, a doua cea mai mare eliberare după cea din 2022. O știți și pe aceea că v-am subliniat-o în contextul creșterilor cauzate de conflictul din Ucraina. Acum e infinit mai rău. Prețul nu s-a oprit și continuă să crească isteric. Piețele știu ceea ce Trump refuză să înțeleagă: în foarte scurt timp se va ajunge la penurie. De aceea prețurile cresc isteric.

Ce-a mai făcut Trump? A dat liber rușilor să vândă, sperând că o să ajungă la el. Aiurea, rușii nu au nevoie de dolari, au nevoie să circule liber spre câți mai mulâi parteneri. Și o fac, dar între clienții lor tradiționali: China și India, de data aceasta fără discounturi. Iar în cazul indienilor, cu banii înainte. Modi e cuprins de altă disperare pentru că a căzut în propria-i cursă. Le-a întors spatele rușilor, iar rușii nu mai negociază nimic. A încercat să vorbească în Iran, dar acolo nimeni nu vorbește cu el. Motiv pentru care îndură umilința supremă: trebuie să cumpere din Orientul apropiat în yuani dacă vrea să aibă cale liberă prin Ormuz. Așa a ajuns la mâna Chinei!

Dar disperarea cea mai mare e tot la Trump care, acum, a mai făcut una nefăcută: a suspendat Jones Act. E legea cea mai protecționistă a SUA, care se asigură că națiunea își controlează porturile. Pe scurt, legea(veche și activă din 1920) prevede că toate bunurile transportate pe apă între două porturi din SUA trebuie să fie transportate pe nave care sunt: construite în SUA, deținute de cetățeni americani și operate de echipaje americane. E o măsură care ține de independența SUA. Trump tocmai a suspendat-o sperând ca flotele străine să se înghesuie să transporte petrol și marfă pentru SUA. 

Doar că, așa cum se știe, suspendarea produce efecte negative. Teoretic ajută la scăderea prețului benzinei pe termen scurt, dar e o lovitură aplicată industriei navale americane întrucât transportul le va fi luat de flote mai ieftine, care nu sunt conforme standardelor SUA. De asemenea, e un risc de securitate națională întrucât porturile nu mai sunt controlate de navele americane, se pierde forța de muncă, iar standardele de mediu scad la zero. Cu alte cuvinte, Trump e atât de disperat încât a ajuns să sacrifice o întreagă clasă pentru a scădea prețurile benzinei. Va reuși? False speranțe. Poate pe termen foarte scurt, dar dacă petrolul va depăși 150$ - și cred că va depăși! - orice astfel de economie devine inutilă. Pompele vor exploda!

Asta e ceea ce nu se spune: Trump face ceea ce face nu din șmecherie, nu din strategie ci, pur și simplu din disperare! Rețineți: e abia începutul!

Read More

Burevestnik iranian?

IRGC-ul a lăsat să se înțeleagă că au dezvoltat o rachetă cu propulsie nucleară, similară Burevestnik-ului rusesc. În afara surselor IRGC nu a confirmat nimeni, dar dacă afirmația lor e reală înseamnă că Iranul nu mai are probleme de distanță. Adică, fără probleme, poate bombarda orașele americane. În ceea ce privește antiaeriana, până acum nu există soluții fezabile de a da jos asemenea hardughie.

Pentru cei care nu știu, o astfel de rachetă poate fi ridicată la marginea spațiului, unde se mișcă cu viteză hipersonică, neavând limită de distanță. Astfel, se poate învârti practic nelimitat pe orbita joasă, iar când e programată pornește către țintă fără a putea fi oprită de nimic. 

Tehnologia e una extrem de sofisticată și chiar ar fi o surpriză imensă ca Iranul să o dețină. Dacă se adeverește, urmează vremuri grele pentru SUA. E suficientă o singură rachetă pentru a-i face pe papagalii de-acolo să iasă din sevraj.

Read More

Am avut dreptate în ceea ce privește USS Gerald Ford

M-au contrazis foarte mulți în ceea ce privește evenimentul de pe USS Gerald Ford, spunându-mi că e vorba de o minciună, că nu avea cum să se răspândească incendiul de la spălătorie în restul navei prin sistemul de ventilație s.a.m.d.

Chestiunea e simplă: inclusiv americanii confirmă. Desigur, nu dau publicității adevăratele daune, dar ceea ce recunosc e suficient pentru a înțelege că totul e praștie acolo. Deci, e confirmat incendiul de la spălătorie, e confirmată întinderea lui în zona cabinelor personalului, e confirmată intoxicarea cu fum a 200 de membri ai echipajului și, de asemenea, că un membru a fost transferat în regim de urgență de pe navă pentru a fi tratat în regim de urgență, starea sa nefiind cunoscută.

Confirmarea americană e suficient de exactă pentru a se înțelege că nava aia e proiectată rudimentar, că un incendiu dintr-un compartiment se poate extinde fără probleme în alte compartimente prin intermediu ventilației - ceea ce nu se întâmplă nici măcar la navele civile. Ca să știți, izolarea ventilației e un proces standard care se face prin intermediul așa-numitelor fire dampers - niște obloane metalice instalate în interiorul conductelor proiectate a se închide automat(sau manual în ultimă instanță) când detectează căldură extremă, pentru a izola secțiunea afectată. Chestia asta e elementară! Pe Gerald Ford ori n-a funcționat ori efectiv nu există, ceea ce ridică extrem de mari semne de întrebare. 

V-am spus de atâtea ori: tehnologia portavioanelor e veche de 50 de ani. Efectiv nu mai au aplicabilitate în războiul contemporan. SUA de acum este URSS din 1990!

Read More

Portavionul Gerald Ford nu a fost lovit de iranieni, dar asta nu e vestea bună! E chiar mai rău decât dacă ar fi fost lovit!

Ați crezut că portavionul Gerald Ford a fost lovit de iranieni. Cu toate că nu am spus nicăieri asta, mi-ați pus-o în gură. Dar oricum nu contează deoarece, pentru americani, vestea e chiar mai prostă de-atât. Da, nu a fost lovit de nicio bombă, nu l-a atins nicio torpilă. Dar Trump nu mai știe pe unde să scoată cămașa!

Adevărul e că USS Gerald Ford, cel mai mare și mai de temut portavion american, a reușit performanța să se învingă singur. Cum? A luat foc undeva în zona mașinilor de spălat/uscătoarelor de rufe, iar incendiul s-a răspândit prin intermediul sistemului de ventilație. A ajuns inclusiv la dormitoarele echipajului, unde a făcut prăpăd. Întreg echipajul s-a luptat câteva zile cu focul, timp în care a fost amenințat inclusiv reactorul nuclear al portavionului, care ar fi produs un adevărat dezastru în zonă. 

Acum, hardughua se îndreaptă, învinsă către Souda, unde are nevoie de o revizie generală. Crae, probabil, din cauza costurilor, nu va fi făcută niciodată. Când am primit confirmarea știrii, mi-a trecut prin fața ochilor starea echipamentelor militare sovietice din 1990. Aceleași ruginituri care nu mai pot fi astupate, aceleași echipamente disfuncționale și pline de improvizații. Marinarii au vorbit în nenumărate rânduri că lucrul pe Gerald Ford este epuizant. Nu funcționează lifturile pentru bombe, nu funcționează catapulta electromagnetică, nu funcționează nici măcar WC-urile. Totul, pentru a funcționa, are nevoie de o improvizație de moment, de un Dorel care să țină de fir, de ceva suplimentar care să ajute în vreun fel să meargă. Din punct de vedere al calității, Gerald Ford este absolut nefuncțional. Doar numele e de el, iar incidentul de-acum dovedește că a lucra acolo este aproape echivalentul participării la o zilnică ruletă rusească.

Nu se știe câți oameni au fost arși, nu se știe câți mai rezistă marinarii acolo. Zvonurile spun că jumătate din echipaj doarme pe jos sau pe mese deoarece nu mai au paturi și saltele. Au ars în incendiu. Cred că e suficient pentru oricine să înțeleagă că  echipamentele militare americane nu au nevoie de dușmani. Se auto-distrug singure. Oricum, la bordul lui Gerald Ford mocnește o revoltă. Militarii sunt disperați că nu ajung acasă mai repede pentru a renunța(cei cărora li s-a terminat contractul). Ceea ce e sigur e că, odată ajuns în SUA, Gerald Ford nu mai are șanse să plece de-acolo pentru că nu se mai angajează nimeni pe el.

Read More

Breaking News: Armata SUA e pe fugă

Înțeleg că portavionul Gerald Ford - cel mai mare vas militar din istorie - urmează să se întoarcă la Souda, în Creta. Chipurile pentru reparații. Dacă se adeverește, știrea echivalează cu o declarație de înfrângere semnată de SUA. Nu-i glumă și nici figură de stil. O astfel de știre are rolul de a detona imperiul! 

Portavioanele au fost considerate, întreg secolul XX, arme supreme. Când SUA îți deplasa un portavion, era clar că te va face chiseliță. Era anticamera înfrângerii și, când vedeai că apare o astfel de hardughie în proximitatea ta, te gândeai în ce termeni să redactezi declarația de capitulare. 

Iată însă că s-a găsit un popor suficient de dârz, astfel încât să sfideze nu un portavion, ci două. Poate chiar trei, câte anunțase Trump că trimite. Efectiv n-a impresionat pe nimeni cu nimic. Când USS Lincoln s-a apropiat de coastele iraniene, s-a trezit cu trei balistice peste el, astfel încât a fost nevoit să fugă, iar ofertanții de imagistică satelit au întrerupt transmisia până când echipele locale au avut timp să-l cosmetizeze. 

În ceea ce privește portavionul Gerald Ford, din momentul în care a intrat în Marea Roșie, Iranul s-a adresat imperativ americanilor să-l retragă deoarece va avea o șansă similară celei a lui Lincoln. Și, după cum se vede, se retrage din nou la Souda. Nu se știe exact motivul, dar ceea ce e cert este că și Ford părăsește rușinos câmpul de luptă. Astfel încât rămâne întrebarea: „La ce-au mai venit?”.

Răspunsul însă nici nu mai contează deoarece, dincolo de orice discuții, rămâne realitatea care ne arată că modul lor de a face război nu mai funcționează. Pur și simplu, a eșuat rușinos. 

Read More

Primul petrolier care trece fără probleme prin Ormuz

Petrolierul Aframax „Karachi”, care transportă țiței din Abu Dhabi, a traversat în siguranță Strâmtoarea Ormuz cu Sistemul Automat de Identificare(AIS) activat, devenind primul petrolier non-iranian care a făcut acest lucru astăzi fără niciun incident, în drum spre Pakistan.

Cum a fost posibil? Simplu: petrolierul pakistanez a plătit prețul petrolului în yuani, astfel încât a primit drept de trecere din partea autorităților iraniene. De ce se întâmplă asta? Cum ar spune Trump, „just for fun”!

Read More

Nu vă încredeț în feicuri! Netanyahu nu e mort, Netanyahu se transformă!

 

Read More