Front update 10.02.2023
La momentul la care scriu tocmai ce s-a mai încheiat un val de „frăgezire a Ucrainei” prin bombardamente. Țintele au fost cele tradiționale: unitățile militare, depozitele logistice ale armatei și zonele de infrastructură critică ale Ucrainei. Până acum sunt în întuneric total următoarele regiuni: Kiev, Poltava, Jitomir, Dnipropetrovsk, Zaporija, Hmelnîțkîi.
În Bahmut sunt în continuare aproximativ 10 000 de ucraineni care apără pozițiile pe care le dețin. Armata Rusă nu a mai făcut penetrări în zonele ucrainene, ocupându-se doar cu înconjurarea localității și tăierea aprovizionării până la epuizarea resurselor de-acolo.
În presa internațională se tot vorbește de un mare contraatac al Rusiei. În zona experților ruși opiniile sunt diverse. De exemplu, Grigori Sarbaev , fondatorul ONG-ului „Legislația” spune că mai degrabă este vorba de un atac informațional al inamicului cu scopul de a genera o nouă „dezamăgire profundă” între patrioții ruși. Vadim Samodurov, șeful Agenției pentru Comunicare Strategică, consideră că în ciuda situației din ce în ce mai dezastruoasă a armatei ucrainene din Bahmut, Siversk, Harkov și Zaporoj, armata rusă ar trebui să se concentreze strict către întregirea teritoriului, pentru a se respecta rezultatele referendumurilor de alipire, pentru ca apoi să aplice doar lovituri la distanță deoarece zonele rămase nu mai au nicio miză. Acesta ar fi un argument care s-ar suprapune peste oboseala acumulată de ambele părți.
O opinie interesantă are însp Andrei Perla, editorialistul politic de la Zargrad. Acesta spune că „mass-media occidentală exprimă temerile guvernelor și societăților lor. Iar principala temere este aceea că, în ciuda tuturor eforturilor Occidentului, rușii vor trece la ofensivă și vor anexa în mod oficial și mai multe teritorii. Sau chiar că vor reuși să facă armata ucraineană complet ineficientă și să o forțeze să se retragă dincolo de Nipru. Cum nu există nicio șansă ca "leoparzii" menți să ajungă mai repede, temerea occidentalilor este că sunt șanse mari ca rușii să demonstreze un mare succes chiar acum.”