Podul Crimeei(update)
S-a reluat circulația pe podul Crimeei într-un timp record. S-a stabilit identitatea șoferului, însă încă nu se știe dacă era un atentator sinucigaș sau doar o victimă nevinovată care a avut explozibilul plantat pe cisternă.
Ceea ce este cert este că explozia a fost calculată greșit, dovadă fiind pagubele oarecum minore(într-adevăr, trebuie refăcut un sens de mers, dar nu a fost afectată structura podului). Și mai este cert un lucru, anume că regimul de la Kiev, în conformitate cu orice definiție a termenului, este unul eminamente terorist. În mod normal, inutilii de la Haga, ar trebui să-l aresteze pe Zelenskyi și să-l judece. N-o vor face, iar asta va însemna sfârșitul dreptului internațional. Mai precis, relevanța tribunalului de la Haga va ajunge la zero ca şi cea a altor tribunale internaţionale care-au mimat independența. Nici naiba nu se va mai supune deciziilor unor tiriplici care mimează justiția doar atunci când servește interesului american.
Pe moment observ că rușii n-au luat măsuri. E bizar. În mod normal, până la momentul actual, ar fi trebuit ca întreaga Ucraină să fie înecată în bombe. Efectiv nu înțeleg ce anume se întâmplă acolo. Prea mare imobilitate. E incompetență sau blat? Mă rog, în ceea ce privește partea a doua, mă tot întreb asta încă de la începutul confruntării. Dacă ipoteza blatului se dovedește adevărată înseamnă că trebuie să ne facem bagajele și să ne căutăm o altă planetă.