În cine să ai încredere?

Când a început războiul din Ucraina, SUA a încercat să dea șah-mat rușilor printr-o mișcare pe care o considerau câștigătoare: înlocuirea Rusiei cu Iranul. Brusc, Iranului i se deschideau perspective excepționale: li s-ar fi permis să-și vândă petrolul, aveau Europa ca piață și ar fi avut chiar și șansa unei conducte spre aceeași setoasă Europă. Rusia ar fi fost izolată și făcută șah-mat. 

De ce nu s-a întâmplat așa? Ei bine, rețineți o lecție predată de regimul de la Teheran. Acel regim știe bine cu cine are de-a face și, în plus, are memorie. Cum ar fi putut să aibă încredere într-un regim eminamente corupt precum cel american? Cum ar fi putut să le înfigă cuțitul pe la spate rușilor, adică celor care i-au ajutat atunci când se aflau sub interdicții? SUA e regimul corupt care l-a protejat pe șahul iranian, ca să nu mai vorbim cum l-au asasinat mișelește pe Soleimani.

De aceea iranienii și-au orientat politica spre sprijinirea Rusiei. De aceea acum, pe fronturile din Ucraina, specialiștii Iranului nu doar îi instruiesc pe ruși, ci și coordonează anumite atacuri cu un grad mai mare de complexitate. Ceea ce vedeți că se petrece acum în Kiev, în mare e opera lor.

În evaluările inițiale, rușii au considerat că dronele iraniene erau slabe. Însă, după ce au fost învățați să le folosească au constatat contrariul, anume că sunt excelente. Ce se întâmplă în prezent e de necrezut: rușii și iranienii pun la comun cunoștințele și studiile pe care le au despre drone pentru a crea viitoarea generație de arme autonome. 

Ce trebuie să înțelegem din toată această poveste? Că e bine să știi să-ți alegi prietenii deoarece „prietenul la nevoie se cunoaște”. Persanii s-au dovedit a fi prieteni adevărați, sprijinindu-i pe ruși fix atunci când aveau nevoie. O să vă întreb oarecum retoric: în cine-ar putea avea încredere cârpa numită România? Cine i-ar sări în ajutor dacă ar fi la ananghie? Știți răspunsul, nu mă mai chinuiesc să vi-l dau eu.