Pericol de razboi final
Ambasadorul Moscovei la ONU a trimis o scrisoare secretarului general în care informează pe un ton categoric că „explozia unei bombe murdare în Ucraina va echivala cu un prim atac nuclear asupra noastră și vom riposta”. Este probabil cea mai mare provocare de care avem parte și pericolul cel mai mare e dat de faptul că începerea unui al treilea război mondial stă în mâna unei paiațe degenerate precum Zelenskyi.
Că se dorește să se repete scenariul prostesc din Siria cu falsul atac chimic, e cât se poate de clar. De altfel, dacă veți urmări linia propagandistică impusă de englezi în războiul din Ucraina, veți putea intui ceea ce urmează să se întâmple. Iată câteva exemple:
- Ucrainenii au omorât barbar la Bucea rezidenții acuzați de colaboraționism cu rușii, după care au spus că rușii i-au omorât;
- Au auto-bombardat Teatrul din Mariupol și-au spus că l-au bombardat rușii;
- Au tras cu rachete asupra complexului nuclear-energetic de la Zaporoja și au spus că rușii au făcut-o;
- Ba chiar și când a avut loc o tentativă de asasinat asupra lui Zelenskyi, până să se afle au împuiat lumea cu știri despre o presupusă tentativă asupra lui Putin, având detaliile identice cu cele din incidentul cu Zelenskyi.
Acum de câtva timp au împuiat capul oamenilor un un atac murdar pe care l-ar pregăti rușii. Mi-a scârbă de minciunile ucrainenilor. Partea proastă e că drogatul de la Kiev chiar poate porni infernala mașină a războiului total!