Brazilia
Jair Bolsonaro a fost paradit de Lula da Silva, în aplauzele democraților americani care speră ca prin șmecherii electronice similare să păcălească electoratul și de data aceasta. Sunt câteva elemente demne de luat în seamă.
În primul rând, e de-a dreptul hilar să vedem cum establishmentul american aplaudă câștigarea alegerilor de către un comunist sadea pe care, cu câtva timp în urmă, îl înjurau exact cum îl înjură acum pe Bolsonaro. E într-adevăr interesant. Apoi vă voi mai spune că Lula da Silva nu va fi sluga americanilor, asta chiar dacă a fost ajutat să câștige alegerile prin intermediul hackingurilor efectuate asupra mașinilor electronice de vot. Însă nu trebuie uitat că în Brazilia nu conduce președintele. De altfel s-a văzut limpede la Bolsonaro care efectiv n-a reușit să-și impună politica.
Însă de suferit vor suferi brazilienii. Dincolo de hacking și fraudă, nu putem fi orbi în fața numărului imens de idioți care i-au reproșat lui Bolsonaro că nu i-a „protejat” împotriva COVID cu lockdown prelungit și vaccinare obligatorie. Sunt extrem de mulţi proști, iar acești proști trebuie să plătească. La fel ca peste tot în lume.
Va fi rău? Da, cu siguranță! Dar dacă va fi rău asta înseamnă că vor suferi în primul rând proștii și asta merită! Ce altă metodă mai elegantă poate exista decât aceea de a fi lăsați să se sinucidă?