Duşmanul vizibil

Căutați să găsiți „dușmanul ascuns” în condițiile în care sunteți total dependenți de tentaculele sale. Cine e cel care guvernează întreaga lume? Cine e stăpânul și unde s-a ascuns? Vedeți, așa ajungeți să căutați în van, să vă pierdeți în căutarea „conspirației supreme”. 

OK, de unde vine toată nebunia? Căutați-vă prin buzunare. E imposibil să nu aveți vreo monedă sau o bancnotă. Scoateți toți banii pe care-i aveți și faceți-i grămadă. Uitați-vă cu atenție la ei. Vedeți ceva în neregulă? Nu, nu vedeți. De fapt nu vreți să vedeți. 

În realitate acei bani nu există. Ei nu au nicio valoare, fiind doar o mega-fraudă. Asta se întâmplă de mai bine de o sută de ani. De fapt, fenomenul e mult mai vechi, formele sale evoluate începând odată cu Republica Venețiană, construcție care și-a bazat extraordinara putere pe artificiile financiare ale cămătarilor săi. Republica Venețiană a fost capabilă să-și distrugă dușmanii tocmai datorită abilității sale financiare, a inventării și perfecționării drăcescului joc al banului. 

Forma supremă și rafinată a științei banului apare în 1930, atunci când se inventează BIS, instituția care a centralizat băncile centrale ale lumii sub cupola sa. Odată cu acordul Bretton Woods, băncile centrale ale lumii sunt dependente de valuta-fanion, dolarul american. Sunt chestii pe care le cunoașteți. Ce are însă asta cu nebunia despre care vorbeam la început? 

Amănuntul pe care nu-l știți, sau dacă-l știți îl ignorați, este faptul că banul de fapt nu există. E o fraudă. Fiecare ban emis e purtător de dobândă. Astfel, tot sistemul financiar devine o schemă piramidală: dacă în joc sunt doar eu și banca, banca îmi împrumută banii pe care eu îi cheltuiesc. Indiferent ce-aș face ulterior îmi va fi imposibil să dau băncii dobânda pentru că ea, pur și simplu nu există(la modul teoretic, desigur). În asta constă frauda. Banca, în numele obligației mele, îmi poate lua nu doar tot ce am, ci și munca și pe mine ca persoană. Ea, conform contractului, trebuie să-și recupereze dobânda. 

Înțelegeți așadar că întregul sistem financiar al planetei, dincolo de instrumentele sale sofisticate, se bazează pe o minciună banală, anume capacitatea de a se putea returna dobânda. Nu, nu se poate! În realitate întreg sistemul este o formă de fraudă prin care, de-a lungul timpului, s-a urmărit acapararea întregii puteri și a tuturor bunurilor. Și înainte cămătarii îi împrumutau pe regi sau pe aristocrați, obținând astfel favoruri fabuloase din partea debitorilor. Așa s-a ridicat familia Rotschild. Însă exista un echilibru: oricând suveranul putea să-și anuleze datoriile. De aceea cămătarul nu prea crâcnea. Și de aceea, același cămătar, a pus la cale înlocuirea aristocrației prin intermediul revoluțiilor burgheze. Astfel a apărut statul slab, a cărui caracteristică este reducerea la cel mai mic numitor comun. Statele proaste se împrumută, iar cei din spatele banului devin treptat stăpâni pe tot ce mișcă. 

Iată versiunea actualizată a Neguțătorului din Veneția. Nu, Shylock n-a fost învins. Sau, mai bine spus, a fost învins în societatea aristocratică, dar s-a reinventat în societatea democratică unde i se cuvine chiar mai mult de o livră din carnea lui Antonio. Și, ca să stea liniștit, a făcut în așa fel încât fiecare dintre noi să fie părtaș la angajamentul și obligațiile asumate de Antonio. Asta-i istoria, asta-i realitatea în care trăim!