Întâlnire de gradul zero

Hai să vă spun c-o țin de ceva timp în mine. 

Pe scurt, mai zilele trecute, în plină stradă, fac doi pași și înțepenesc: în fața apăruse, nici mai mult nici mai puțin decât, ... CTP-ul. Era la fel cum îl știți: îmbrăcat ca un boschetar și cu botnița pe figură. Văzându-l mi-au revenit instantaneu în față toate imbecilitățile pe care le-a înșirat, iar pumnul mi s-a încleștat practic instinctual. Nu-i o figură de stil, vă spun că m-am trezit cu pumnul strâns și enervat la maxim. Doar că, de undeva, dintr-un colț al minții, am auzit vocea rațiunii: „Relaxează-te, omule, chiar merită efortul pentru un ticălos? Și-n plus, îi mai și întrerupi calea spre anonimatul absolut”.

Imediat pumnul mi s-a relaxat și l-am privit în treacăt, văzându-l exact așa cum e: un vierme. În mod cât se poate de clar, o asemenea nevertebrată nu merită nici măcar efortul privitului deoarece riști să te alegi cu greață.