Pavel Danilin, autor al canalului de Telegram „Știu ceva” (Что-то знаю) despre opțiunile de pace.
Chiar zilele trecute țineam o prelegere studenților. Printre întrebări a fost prezentă cea despre când și cum se vor încheia evenimentele din Ucraina? De altfel, aceasta este o întrebare care îi îngrijorează pe mulți.
În cadrul elitei politice ruse există mai multe puncte de vedere, pe care le voi prezenta în continuare:
1.Consolidarea situației actuale. Este cea mai populară poziție a elitelor politice la momentul actual. Rusia revendică toate teritoriile - Donețk, Lugansk, parte din Zaporojie și Herson. Ucraina rămâne un stat independent. Denazificarea se face pentru spectacol, demilitarizarea e la fel. Această țară devine neutră. Țările membre NATO oferă garanții că Ucraina nu se va alătura Alianței. Acordurile sunt în general percepute pozitiv de către populație, în condițiile în care peste 50% dintre oameni sunt de acord și sunt pregătiți ca autoritățile ruse să pună capăt conflictului cu Ucraina prin negocieri pașnice. Pe scena mondială, pozițiile Rusiei devin din ce în ce mai vulnerabile, deoarece o astfel de dezvoltare a evenimentelor va fi considerată, dacă nu ca o înfrângere, atunci ca o dovadă că Rusia nu a reușit să elimine amenințarea din vecinătatea sa.
2. Fiecare își menține pământul pe care se află armata sa. Este un fel de primă variantă modificată. Prevăd acorduri aproximativ la fel, dar recunoașterea controlului asupra teritoriului pe care se află acum fiecare dintre părți. În acest caz, pe scena mondială, acțiunile rusești se depreciază puțin mai mult decât în prima variantă.
3. Fără Marea Neagră. Această opțiune prevede continuarea ostilităților până când Forțele Armate ale Ucrainei își pierd voința de a rezista, după care (sau în timpul căreia) trupele sunt trimise la Nikolaev și Odesa, ies pe teritoriul Transnistriei și obligă Ucraina la pace. Această variantă conduce la o întărire semnificativă a pozițiilor Rusiei.
4. Retragerea Rusiei din Herson și Zaporojie, la pachet cu retragerea ucrainenilor de pe teritoriile controlate de armata rusă. Ne prefacem că suntem de acord, ne prefacem că credem în Ucraina, dar, în același timp, trebuie să ne pregătim pentru o criză politică internă de amploare. Rusia își pierde respectul și sprijinul actorilor importanți de pe scena mondială, iar presiunea asupra țării din partea „dragilor noștri parteneri” crește.
5. Atacul împotriva Rusiei. La fel (sau aproximativ la fel) ca varianta 4, dar cu control asupra proceselor care ar trebui să însoțească o reglementare pașnică, inclusiv demilitarizarea,schimbarea sistemului de administrare a statului, educației și construirea diferită a statului. E echivalentul capitulării(n.n.).
6. Distrugerea Ucrainei ca stat. Continuarea Operațiunii Speciale până când Ucraina ca stat începe să se dezintegreze, odată cu stimularea respingerii mai multor regiuni în favoarea Poloniei, României și Ungariei. Includerea Ucrainei în Rusia. Triumf acasă, triumf pe arena internațională și sfârșitul lumii unipolare.
7. Rusia du-te acasă! Sub influența rezistenței active a Forțelor Armate Ucrainene ale Ucrainei, sprijinite de NATO, pentru a-și păstra trupele, Rusia este nevoită să se retragă din teritoriile ocupate, oferind evacuarea populației din toate cele 4 teritorii incluse acum de Rusia. Acesta ar fi un dezastru în țară, dublat de un dezastru pe scena mondială. S-ar prăbuși încrederea în guvern și s-ar declanșa acțuni radicale din partea ucrainenilor și a proprietarilor lor cu privire la posesia Crimeii(sub toate aspectele).
Fiecare dintre aceste opțiuni își are susținătorii săi în elitele ruse. Opțiunile sunt aranjate în ordinea descrescătoare a probabilității de implementare. Opțiunile rămase au un termen cuprins între șase luni, până la un an. În același timp, trebuie să înțelegem că timpul curge în favoarea Rusiei. Cu cât conflictul durează mai mult, cu atât este mai mare probabilitatea de a se obține condiții mai bune în acordurile finale.