Înainte de a se pronunţa asupra rezultatului alegerilor, Curtea Constituţională a examinat o cerere de anulare a acestora, formulată de domnul George-Nicolae Simion, cerere care a format obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.2103F/2025. Prin Hotărârea nr.42 din 22 mai 2025, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.52 alin.(1) din Legea nr.370/2004, conform cărora Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului și, în consecință, a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 18 mai 2025.
Partea frumoasă abia de-aici începe. Până acum nu a apărut motivarea CCR în ceea ce privește respingerea contestației lui George Simion. Sau eu unul n-am văzut-o! Însă mai e ceva: Hotărârea nr. 42 a dispărut de pe site-ul CCR!!! N-am văzut-o nici pe-asta, e de negăsit. Fapt pe care efectiv nu-l înțeleg.
Întrebarea pe care mi-o pun e simplă: ce legalitate are Hotărârea numărul 43 în condițiile în care Hotărârea nr. 42 nu mai e de găsit și, mai mult, nu e motivată? De ce nu e motivată e limpede: dacă ar motiva-o, hotărârea de anulare a turului 2 al alegerilor din decembrie ar cădea în derizoriu.
Motiv pentru care mă întreb ce anume așteaptă CCR? Dacă Jegușor numește un nou judecător în locul nultății Enache, cum poate acesta să mai semneze ulterior motivarea? Oare vor să o facă uitată? Nu e ciudat că nimeni nu se mai întreabă de ce nu a apărut încă motivarea? A trecut jumătate de lună de-atunci și e o tăcere suspectă.
Ce facem, tovarăși? Ne mișcăm și noi mai cu talent sau nu mai puteți din cauză că sunteți acoperiți de rahat? Atenție, vă rog mult la pasajul subliniat, cel cu „nu sunt îndeplinite condițiile”. Ăla îi poate băga pe toți la pârnaie!
Chiar dacă sunt multe de spus, multe comentarii de făcut, o spun simplu: E PREA TÂRZIU! Nimeni nu se va întoarce îndărăt, ilegalitatea E perfect LEGALĂ și în câteva săptămâni, poate chiar și mai devreme, ori se va da totul uitării, ori vei rămâne poate singurul care va mai ataca acest subiect. Succes, Dan !
RăspundețiȘtergereAnularea alegerilor a fost făcută exact că în pandemie,cu hotărîre a a serviciilor,citirva procurori,ciolacu și blocannis.
ȘtergereNu sunt îndeplinite condițiile, in sensul ca Simion nu a depus nicio proba in susținere. A facut-o special pentru a fi respinsă.
RăspundețiȘtergereȘi dacă ar fi asta, motivarea tot trebuia dată. Problema e că nu e asta întrucât Simion a depus exact aceleași „probe” depuse și în cazul documentelor desecretizate de CSAT. Aici e capcana.
ȘtergerePentru că argumentele pentru motivare stau in picioare in cazul primei anulari a turului 2 și atunci Nicușor este nul, trebuie reluat turul 2 cu Georgescu și Lasconi.
RăspundețiȘtergereDeci orice fac cândva toți sunt acuzați de legea românească și statul român se va îndrepta împotriva lor.
O vor amână definitv deoarece motivarea înseamnă propria lor condamnare.
Am 27 de ani și mă întristează profund să privesc nedreptățile care au existat în trecut și care, din păcate, persistă și în prezent. Am fost împotriva vaccinării cu forța (nefiind vaccinată, pe perioada pandemiei și suferind leziuni ale mucoasei nazale din cauza numeroaselor teste Covid, deoarece nu aveam acces în spitale sau în alte locuri publice), am fost pro Georgescu/Simion, mărturisindu-mi votul pentru familia tradițională (e biologie pură, n-ai cum ca și cadru medical să susții curcubeul! NU EXISTĂ! E contrar științei). În prezent, privesc cu îngrijorare spre viitor, când urmăresc știrile cu titlul: Ucraina așteaptă „răzbunarea” Moscovei după ce a lovit puternic teritoriul rus. Cum să susții că-ți iubești poporul/ că vrei pace, dacă iei decizii de care ești CONȘTIENT că poate avea repercursiuni NEGATIVE asupra poporului? Ba mai mult, noi, vecinii, care suntem LA FEL de expuși, susținem aceste mișcări cu „nebuni”, dându-ne singuri ȘAH MAT.
RăspundețiȘtergereÎn concluzie, singurul gând de optimism îl primesc de pe acest blog, când citesc fiecare postare și realizez că mai sunt și oameni verticali, care gândesc NORMAL. Vă mulțumesc pentru fiecare postare pe care o împărtășiți cu noi. Blog-ul acesta e ca o speranță care luminează în întuneric.
Subscriu
Ștergere