duminică, 1 iunie 2025

Campi Flegrei

Poate mai țineți minte articolele pe care le-am dedicat ipotezei reluării activității vulcanice în zona mediteraneană. 

Am vorbit destul de mult despre intensificarea activității seismice din proximitatea insulei grecești Santorini, acolo unde a existat o erupție vulcanică în antichitate, puțin documentată. Și tot în antichitate am avut, ceva mai documentat, Vezuviul, cel care a acoperit Pompei și Herculaneum.

De data aceasta pare mult mai grav, fiind vorba despre o aparentă reactivare a supervulcanului de sub zona cunoscută sub numele Cami Flegrei. Cei care-au fost în Napoli cunosc zona, fiind un fabulos parc natural în care vezi tot felul de fenomene misterioase. Se știe despre supervulcanul de sub Campi Flegrei, dar, ca de fiecare dată, oamenii ignoră și spun că „n-o să fie în vremea noastră”. E imposibil de prezis un cutremur, dar în ceea ce privește un vulcan, semnele sunt cât se poate de clare: intensificarea activității seismice, urmată de creșterea emisiei de gaze prin zonele de ieșire, așa numitele „bombe vulcanice”, urmate de erupția propriu-zisă.

În cazul Campi Flegrei însă - similar cu Yellowstone - fenomenul nu se petrece așa, mișcările seismice putând fi singurul semn care ne indică faptul că ceva groaznic urmează să se producă.  Având în vedere dimensiunea sa, cutremurele pot face ca întreaga parte de suprafață să se prăbușească în vatra vulcanului, provocând astfel o mega-erupție.

Vulcanologii italieni spun însă că nu este obligatoriu un scenariu de supervulcan, dând ca exemplu erupția din 1538, care a dat naștere craterului Monte Nuovo. Acea erupție a fost precedată de o ridicare a solului, înaintea erupției, cu 19 metri!

E greu de făcut o predicție privind o viitoare erupție, dar ceea ce se vede clar este că zona vulcanică mediteraneană s-a reactivat. 

3 comentarii:

  1. Va salut dle. Dan,
    Postarea mea nu are legatura cu articolul de fata dar va rog sa pregatiti altul si anume Ion Antonescu, maresalul.
    Din cate ati dat de inteles nu-l apreciati pe Ion Antonescu, si prin urmare va ro sa scrieti un articolol dedicat acestuia.
    Va multumesc,

    RăspundețiȘtergere
  2. O eruptie a unui supervulcan in mijlocul Europei va face ca dezastrul St. Helens sa fie doar o "gluma" a naturii.

    RăspundețiȘtergere
  3. https://www.facebook.com/share/v/1AfihvJR1B/

    RăspundețiȘtergere