Starea de fapt
Arestovici spune că Ucraina va recruta până la 5.5 milioane de militari pe care-i va echipa cu ajutorul Occidentului.
Știți ce mi se pare interesant? Nebunia din Ucraina a fost proiectată de think tank-urile americane pentru a-i oferi Rusiei un nou Afganistan în care să-și epuizeze puterea militară. Până în prezent constatăm limpede că Rusia trage din Ucraina zonele cele mai profitabile din punct de vedere economic, iar populația e de partea rușilor. În schimb, constatăm cum Europa se cufundă iremediabil în beznă și frig pentru a permite SUA să-și repatrieze o serie de industrii. Este un joc la zero al Occidentului. Degeaba se mută niște industrii din Europa în SUA. Rezultatul va fi slăbirea Europei, iar SUA va trebui să facă ceva pentru a o păstra.
Părerea mea e că, pe zi ce trece, Ucraina, în loc să devină un Afganistan pentru ruși, se transformă într-un Vietnam pentru Occident. E simplu.
P.S. Mai e ceva: Ucraina e îndatorată cu 90% din PIB pentru arme și asistență economică. Fiecare bucată care e extrasă de ruși din teritoriul ucrainean devine liberă de datorii, care rămân să fie plătite de zona aflată sub controlul Kievului. Dacă meciul actual se va pierde, ia ghiciți cine ne va împinge să ne reluăm teritoriile istorice contra plății datoriei care revine acestora? Ah, totul e atât de intuitiv!