Papagalul suprem, Reza Pahlavi a picat victimă comedianților ruși Vovan&Lexus. Aceștia l-au făcut pe prostovan să creadă că vorbește cu Manfred Weber, șeful PPE. Și, ca să fie treaba treabă, l-au pus pe Reza Pahlavi să verse tot. Acesta a promis că toate resursele Iranului vor merge spre SUA și Europa. De asemenea, pretinde că numele său e scris pe ziduri în Iran și că are o largă susținere acolo.
Dar ca să nu spun eu, să-l lăsăm pe inculpat să verse. Întreg interviul pe Rumble: https://rumble.com/v76lqq2-prank-with-reza-pahlavi.html

Ce cretin...
RăspundețiȘtergereFoarte frumos! Cat de usor musca momeala! Dovada de intelepciune😁
RăspundețiȘtergereÎi văzusem, sunt demenți.
RăspundețiȘtergereÎn cazul de față, unul dintre ei, cu mustață și trimiteri la istorie, ne-a arătat cât de gol e personajul.
Foarte slab.Ca fals. Putin a fost mai bun, dacă a fost, când a fost citat cu formula că decizia care ar putea fi luată este un mod de a gândi cu voce tare. E stilul lui, deci manopera este mult mai bună.
RăspundețiȘtergereĂștia nu mai gândesc decât pentru a satisface pulsiunile publicului.
Dar nu-i rău. Își iau măsuri de prevedere, dacă ar gândi acum s-ar putea să le pirateze deciziile niște neica-nimeni și să le transmită, contracost, oricui ar plăti.
Astae vremea, mercenarii nu se mai deosebesc de cei regulați, și nimeni nu mai e profesionist.
La conferința de presa a bizarului de la Pentagon, nu am înțeles exact cu a fost ocupat, înainte, dar Dick Cheney/Rumsfeld erau un demon întreprinzător, comparativ. Niște idioți ca USR iștii securiști care caută adepți și pokemoni oriunde, să mai câștige câteva zile în fostul Guvern, știind că miliția milițiilor nu-i mai înghite.
RăspundețiȘtergereVreau să spun că generalul Cîine se cam scărpina, uita în jos, avea o față cam descompusă. Noroc că nu mă pricep la asemenea gesturi, ca lumpen-proletarii securităților dedicate nouă.Ei sunt mult mai buni decât și-ar putea imagina cineva.Din exteriorul cel mai exterior, desigur.
V-am citit panseurile despre dreptul de vot. Clasicii se necesit[ recitiți, dar eu aș propune o abordare mult mai rațională și mai justă, înainte de orice reformă electorală.
RăspundețiȘtergereDe ex. aș forma, pe baza unei largi consultări deschise publicului, cu o procedură de selecție apropiată de cea folosită de escrocii HR pentru plantarea unor manageri de top, superlăudați apoi,
o comisie care să verifice CV-ul, dosarul de oriunde îl poți obține, mărturiile celor care pot aduce elemente verificabile,prezența și vorbele tturor ofițerilor superiori în spațiul public.De la maior la general. De la ce-or fi ei comisari cu dispensă la chestori, și tot așa. Începând cu directorii-Dumnezei ai celor care pretind că servesc patria, nespecificînd niciodată, nimeni, care patrie anume.
I-aș verifca pe toți. Și pe cei în activitate, confidențial, și pe cei în rezervă și retragere, public. Așa se poate rezolva foarte rapid problema insolubilă a pensiilor speciale.
Orice cuvînt scos împotriva statutului nerespectat de ani mulți, contra onoarei, activității, plus insubordonarea manifestă, deoarece funcția îi deranjează mereu pe toți cei care nu-și ratează misiunea de a sta ca boul cu o mătur-n cur și de a nu mai gândi decât pentru a ascunde mai bine trădarea,
toate astea față de colegi, adversari și parteneri de sub același steag,
deci rezolvi enorm de multe lucruri. Mai ales că există o bază de date extraordinară, mai ales din cea confidențială. La sperjur și pușcărie, nu doar degradare.
Asta se va și face, deoarece niciodată slugile viclene ale tururor securităților nu vor câștiga vreo putere nici de stat, nici în stat. Fiind slugi, și la interni, și căutând stăpâni externi, a fi pe val e mai periculos decât a fi pe cale să te-neci, ca orice submarin convins că le știe pe toate.Deci poate, totul.
O comisie extraordinară, dar just constituită și echlibrată, va face singurele minuni care sunt permise prin aceste locuri deposedate de păduri.
Dacă nu m-aș feri, aș putea și câștiga orice alegeri, deci reforma dvs. ar deveni inutilă.