Dragii mei, sunt șocat! Pentru cei care nu știu, de mai bine de un secol exista o tradiție nemișcabilă în Curtea de Argeș: Bâlciul de Sfânta Maria. O tradiție superbă, la care ne-am nimerit și noi de câteva ori, invitați fiind de cunoștiunțe din zonă. Nu e o tradiție națională ci, mai degrabă, regională. Vin oameni cam de prin tor Argeșul și din zonele limitrofe(de exemplu, într-un an erau foarte multe mașini de Brașov și Sibiu).
Ceea ce trebuie să știți este că acest bâlci nu a fost întrerupt de nimic. Război, secetă, schimbare de regim, vremuri grele, mereu s-a organizat. Chiar și în pseudo-pandemie! Ei bine, anul acesta este primul în care NU SE ORGANIZEAZĂ! Da, ați citit bine: nu se organizează. E cu vot de blam de la consilierii local, proioropieni vajnici din arcul guvernamental: PSD(inițiatorul)&PNL, că tot ic ei că sunt certați!
Lumea a rămas cu gura căscată. Adică de ce nu? A dat lepra peste noi? A amenințat Putin cu atomica dacă se face bâlciul? Care-i treaba? Ei bine, după ce au dat-o cotită, rahații au recunoscut motivul suprem care ține de siguranța națională: dacă s-ar fi organziat, ar fi venit Georgescu!
Nu, nu visați! Fix ăsta e motivul: GEORGESCU! Băi, fraților, sunteți nebuni? În ce hal de dictatură a prostiei trăim? Băi, bolșevici proști, băi imbecililor, ați luat-o razna? Vă e în halul ăsta frică de Georgescu? Hai Grindiene, ne spui care e treaba?? Tovarășul Zamfir de la Propagandă, nu-ți mai țuguiezi puțin limba ca să ne explici cum ar fi generat Georgescu „lovitura de stat de la Curtea de Argeș”?
Ia auziți, oameni buni, ce-i recomandă consilerul PSD Drăghici premarului Panțurescu(tot PSD): „Costică, dacă faci bâlci te va înjura lumea și mai rău. Mai bine renunți anul ăsta și prostimea te va aplauda că faci economii la buget și că îți pasă de ei”.
Vă era frică, jegurilor, să nu cumva ca, pe fondul „descălecării lui Georgescu” să curgă apa la robinet, să se înmulțească hrana și să bubuie electrocasnicele de prea multă energie la prize? Bă, sunteți monumental de proști!
În final, aș mai vrea să-i rog pe cei care mă citesc să înceteze cu tâmpenia aia că „e mai rău decât pe vremea comunismului”. Nu, tată, realitatea e mult mai crâncenă. De fapt E MAI RĂU DECÂT ORICÂND ÎN ISTORIA ROMÂNIEI! Nu vă mai îmbătați cu apă rece. E jale!
P.S. Rahaților, n-aveți idee cât de mult îmi vine să vă înjur. Problema e că nu reușesc să găsesc înjurături suficient de obscene pentru voi, jegurilor!

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu