Referendum ați spus?

Ceea ce s-a întâmplat în Islanda e mai grav decât știrea seacă privind picarea referendumului de aderare la UE. Puțini înțeleg subtilitatea momentului. Și, mult mai puțini au idee că acum a fost a doua oară când Islanda a dat cu flit Uniunii Europene. 

12 martie 2015 Așa-i că ați uitat? În acea zi, ministrul de externe al Islandei, Gunnar Bragi Sveinsson, a trimis o scrisoare oficială Consiliului UE și Comisiei Europene prin care anunța retragerea oficială a candidaturii. Contextul retragerii a fost generat de criza financiară, care amenința să arunce Islanda într-o hiperîndatorare din care n-ar mai fi ieșit niciodată. 

Culmea, în 2009, Islanda ceruse aderarea la UE, ca protecție la criza subprime. În perioada 2008–2011(după prăbușirea băncii Icesave), populația Islandei a respins masiv prin două referendumuri acordarea de garanții de stat pentru rambursarea miliardelor de euro către guvernele și clienții din Marea Britanie și Olanda.

Islanda ceruse aderarea la UE pentru a trece mai ușor prin criza economică, dar s-a trezit într-o încrengătură de interese care urmăreau satisfacerea imediată a greilor Europei, cu toate că Islanda nu era vinovată cu nimic. Așa au venit propunerile aberante, prin care li se creea islandezilor să garanteze scamatoriile financiare făcute pe spatele lor. 

Pe scurt, e vorba de o bancă privată care atrăsese economii ace multor cetățeni din Marea Britanie și Olanda. În contextul cutremurului economic început în 2008, banca nu a mai putut să-și onoreze obligațiile, iar Anglia și Olanda au insistat ca statul islandez să garanteze depozitele cetățenilor străini. Președintele Islandei a refuzat să semneze, iar cetățenii, prin referendum, au respins de două ori ceea ce li se cerea. Și uite că n-au pățit nimic. Mai mult, în ianuarie 2013, Curtea AELS a dat dreptate Islandei, stabilind că statul nu avea nicio obligație legală de a garanta depozitele bancare private. În cele din urmă, datoriile au fost acoperite aproape integral din lichidarea activelor băncii Landsbanki, fără să împovăreze populația.

Episodul i-a făcut pe islandezi să privească cu lehamite Uniunea Europeană și, iată, în 2015 au abandonat procesul de aderare. Poate vă mai amintiți că principala „pedeapsă” aplicată Islandei pentru negarantarea datoriilor băncii a fost părăsirea insulei de către ... McDonalds. De-atunci, unul dintre ultimii burgeri cumpărați de la restaurantul american, alături de cartofii prăjiți de rigoare, stau în vitrina unui hotel și pot fi admirați printr-o cameră web. Meniul arată acum aproape identic cu unul proaspăt cumpărat(vezi imaginea). Ca să înțelegeți ce plastice de calitate băgați în voi! Și ca să aveți răspunsul la întrebarea dacă „penalizarea” le-a făcut rău sau bine.

Episodul de-acum vine după ce partidul de la conducerea Islandei s-a gândit că ar fi mai bine să adere la UE. Nu știu prin ce mașinațiuni au fost agățați, astfel încât s-a declanșat un nou referendum de aderare. De data aceasta UE a intrat cu bocancii, cam ca la alegerile noastre. Atât de violent s-au băgat încât au stârnit lehamitea inclusiv a susținătorilor. Chiar și așa, referendumul a picat, UE împiedicându-se, din nou, de buturuga mică. Iar acum e mai grav ca oricând.

Islandezii au votat în deplină cunoștință de cauză, votul lor fiind justificat de propriile interese. Dar, dincolo de politicile de pescuit și alte controverse, mulți dintre cei care s-au opus au făcut-o deoarece consideră că UE nu e un organism care aduce bunăstare ci, din contră, sărăcește țara, precum un parazit. 

Islanda este acum imaginea pierderii de încredere a UE. Motiv pentru care artificiala construcție cu sediul la Bruxelles e din ce în ce mai șifonată într-atât încât chiar și cei care încă-i ascultă vrăjiți cântecul de sirenă, au început deja să conștientizeze că „prințesa e cam, surdă, știrbă și chioară”. 

Acesta e semnalul pe care Islanda îl dă, cu hotărâre, pentru a doua oară. Și, după cum vedeți, nu pățesc nimic. Pentru că întotdeauna așa e atunci când ești demn: îți spui ferm opinia și adversarul tău te respectă. Când te comporți slugarnic, așa cum o fac retardații noștri, nu doar că ajungi să faci nefăcute, dar ăla care ți-a ajuns stăpân(pentru că tu l-ai pus!), te mai și detestă!