Am ascultat și eu ca toată lumea înregistrările din ședințele lui Panioglu, această Jeanne d'Arc a tefelimii din câmpul tactic. Da, m-am speriat când am auzit-o cum se manifesta acolo. Și, sincer să fiu, dacă eram în sală, mi-ar fi fost frică să nu mă muște. Mă rog, am mai văzut furioși la viața mea, așa că am trecut mai departe.
Doar că azi m-am lovit de Anca Alexandrescu. Femeia întreba ceva de studiile doamnei Panioglu. Și eu, după ce-am dat un răspuns la mișto, cum că a făcut direct masterul, m-am apucat să-i caut CV-ul! Mă gândeam că e Anca pricinoasă și nu vrea să ia de bun CV-ul oficial.
Și ce mi-au văzut ochișorii? Chiar așa, ce mi-au văzut ochișorii? Fics, da' fics foaea atașată acilea(sic! multiplu). Oameni buni, vă vine sau nu să credeți, ăsta e CV-ul prezentat de Panioglu atunci când a candidat pentru funcția de membru al CSM. Măi, oameni buni, spuneți-mi că sunt eu nebun! La mine, cu un astfel de CV nu te angajezi nici la măturat pe jos. Cum e posibil ca în ziua de azi să fii incapabil să-ți faci un CV care să respecte rubricile necesare? Nu nmai vorbesc că scrie „Secția I-a”! De pe la clasa a III-a ar trebui să nu mai scrii „I-a”, dar se pare că doamna eroină a tefelismului n-a prins-o p-asta!
Hai, spuneți-mi vă rog că sunt eu nebun, că n-am habar pe ce lume trăiesc și că doamna în cauză e fix ce-i trebuie magistraturii române! Hai, să v-aud!
P.S. Și dacă vreți să vă cruciți rău de tot, citiți proiectul, adică ultima pagină a documentului de-aici. Și-abia acum, sincer să fiu, inclusiv eu cred că Justiția autohtonă are probleme grave. Grave rău!

Wow ! Te-ai lovit de ‘’colonele’’ pwlii făcută din pix de Oprea ?
RăspundețiȘtergereNu iau apărarea unor persoane care nu merită, dar forma preferată, modernă, acceptată este ,,clasa I-a". Nici cealaltă formă nu este greșită.
RăspundețiȘtergere