Mulți au impresia că a fi șef e o chestie așa, mișto, în care tu dai ordine după cum îți trece prin chelie, iar ceilalți execută ca boii. Asta se vede din afară. Din interior lucrurile stau puțin diferit. Ca șef, chiar dacă ai putere discreționară, ai confruntări reale cu persoanele și personalitățile cu care intri în contact. Rolul tău esențial este acela de a recruta oamenii cei mai buni pentru posturile pe care le coordonezi, dar și acela de a armoniza personalitățile din subordine.
Mai este însă ceva. Șeful e cel la care se raportează succesul, dar mai ales eșecul. Când ești șef, dacă ești unul de succes, trebuie să faci în așa fel încât succesul să-l împarți cumva cu echipa, nu să ieși ca boul în față și să te bați cu pumnii în piept. Șeful de succes este cel care ȘTIE că oricum el rămâne în mentalul colectiv, dar pentru a compensa asta caută să împartă succesul cu cei pe care-i coordonează.
Când vine vorba de eșec, treburile se complică. De obicei, șefii proști, profitând de poziția pe care o au, arată cu degetul către subordonați urlând cum că „ăla și ăla și ăla sunt de de vină”. Șeful inteligent - care de cele mai multe ori e și unul de succes - ȘTIE, de asemenea, că vina este a lui și și-o asumă. „Nu am lucrat cum ar fi trebuit, căutăm să reparăm cât mai rapid situația!”. Cam asta este varianta elegantă de ieșire. Omul e conștient că, în ciuda unui subaltern tembel care-a făcut boroboața, vina îi aparține deoarece ori acel om nu trebuia să fie acolo, ori ar fi trebuit să intuiască și să aibă mecanisme de a preveni ceea ce s-a întâmplat negativ.
Între aceste două personalități de șef - cel de succes și cel sub-mediocru - mai există un tip de șef, cel de-a dreptul catastrofal. Ce face acest tip de șef? Tace! Da, pur și simplu, tace. Iar când e presat să zică ceva, bolborosește o idioțenie gen „n-a fost vina noastră” sau „în ciuda problemelor, s-a procedat corect”. Unii îl cred deștept, dar în majoritatea covârșitoare a cazurilor omul respectiv e o catastrofă de prostie.
Ei bine, după partea teoretică hai să vedem cum stăm la partea practică. Avem peste 100 000 de oameni care nu au apă potabilă, o grămadă de instituții care au fost oprite din cauza problemei apei. E vorba de pierderi pe linie de cel puțin zeci de milioane de EUR! Toată lumea știe că vina este a proastei de la Mediu. Ei bine, în aceste condiții ce face Bolojan, șeful ei? Tace, tace a bou! Iar când e pus să vorbească bânguie cum că nu e greșit ce-a făcut idioata aia. De fapt, indiferent cum am da-o, principala vină este a sa. De ce? Pentru că el este șeful și, mai mult, el a recrutat-o pe proastă. Putem spune că e o coaliție, că își impune fiecare boii care fac parte din Guvern, dar tu ca premier trebuie să fii conștient că ai responsabilitatea guvernării. Și, cel puțin în momentul în care apare un asemenea deranj trebuie să corectezi. Cum altfel poți corecta decât dând-o afară pe incompetentă? Desigur, fără tamtam, fără spălatul rufelor în public.
Dacă ar fi avut vreo urmă de leadership în el, Bolojan și-ar fi asumat eroarea și ar fi rezolvat problema. Doar că nu are. În capul sec al lui Bolojan România e o Oradie mai mare și la fel cum punea batista pe țambal la Oradia, la fel o face și-acum. Ca un șef catastrofal, a băgat capul în pământ, evitând discuția, și-a acoperit-o pe proastă. Doar că orice asemenea șef n-o sfârșește bine, indiferent de locul în care ar activa. Se vede de la o poștă că poziția de premier a lui Bolojan e o pălărie mult prea mare pentru el. I-o fi plăcând postura de șef, dar când va băga căruța-n șanț își va plânge singur de milă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu