Cu toate că tefeleii de la CEDO i-au dat dreptate lui Dănileț, trebuie înțeles că decizia a fost una pe muchie de cuțit(10-7) și, mai ales, că totul este extrem de tulbure. Opiniile majorității sunt de o cretinătate absolută, neargumentate și frizând ridicolul. Dănileț, totuși e Dănileț, îl cunoașteți toți, știți ce activitate scandaloasă a avut. Textele incriminate sunt și ele absolut limpezi în ceea ce privește ciudățenia personajului - asta ca să nu spun mai mult. Și, în ciuda tuturor evidențelor, juriul lui Pește ... îi dă dreptate. Halal curte!
Dar hai să vedem ce au de spus cei 7 care nu au votat hotărârea. Da, rezultă că mai sunt și oameni sănătoși la cap prin instanțele CEDO, dar, din păcate, prea puțini. Citiți și înțelegeți cu exactitate despre ce e vorba!
OPINIA COMUNĂ DISPENSĂ A JUDECĂTORILOR KTISTAKIS, ŠIMÁČKOVÁ, ELÓSEGUI, FELICI, DERENČINOVIĆ, ARNARDÓTTIR ȘI NÍ RAIFEARTAIGH
1. Nu suntem de acord cu concluzia majorității conform căreia a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție în prezenta cauză. În opinia noastră, atingerea adusă libertății de exprimare a reclamantului s-a bazat pe motive relevante și suficiente și a fost proporțională cu scopurile legitime urmărite, și anume menținerea autorității și imparțialității sistemului judiciar.
2. Susținem pe deplin identificarea de către Curte a unor criterii directoare pentru a ajuta instanțele naționale să evalueze necesitatea și proporționalitatea măsurilor luate ca răspuns la remarcile judecătorilor pe rețelele de socializare (a se vedea paragrafele 149-165 din hotărâre). Utilizarea tot mai mare a acestor platforme de către personalități publice, inclusiv membri ai sistemului judiciar, va genera inevitabil noi cazuri la nivel național și, prin urmare, necesită îndrumări principiale. Cele cinci criterii elaborate de Marea Cameră – derivate din jurisprudența Curții și din cadrul european și internațional mai larg – merită aprobarea noastră deplină.
3. Cu toate acestea, atunci când aplicăm aceste criterii în prezenta cauză, ajungem la concluzii diferite de cele ale majorității. Dezacordul nostru rezidă tocmai aici. Reclamantul a încercat să susțină că profilul său public și experiența sa profesională îi confereau dreptul la o libertate de exprimare mai largă. El a făcut referire la statutul său de educator, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii („CSM”), autor de publicații juridice și participant la dezbateri privind independența sistemului judiciar. De asemenea, a subliniat că pagina sa de Facebook avea zeci de mii de urmăritori (a se vedea paragrafele 23 și 83). Deși un astfel de context poate spori interesul public pentru opiniile sale, acesta nu modifică domeniul de aplicare al obligațiilor sale judiciare. Judecătorii și procurorii se pot bucura de o libertate de exprimare mai largă numai atunci când vorbesc în calitatea lor oficială despre chestiuni care privesc direct funcționarea sistemului judiciar. Nu acesta a fost cazul în speță. Reclamantul a vorbit în calitate de persoană privată și, prin urmare, a rămas pe deplin obligat de datoria de discreție inerentă funcției sale judiciare. Mai precis, în ceea ce privește aplicarea celor cinci criterii în circumstanțele particulare ale prezentei cauze, dorim să remarcăm următoarele.
(a) Conținutul și forma observațiilor reclamantului
4. Prima postare pe Facebook a reclamantului (din 9 ianuarie 2019), deși prezentată ca parte a unei dezbateri politice, a fost încadrată într-o serie de întrebări retorice deschise la mai multe interpretări. Instanțele naționale au înțeles în mod rezonabil aceste observații ca implicând, chiar dacă ipotetic, că armata ar putea interveni în viața politică pentru a proteja democrația. Pentru un judecător în funcție, un astfel de limbaj – care poate fi interpretat ca un apel la forță – era incompatibil cu restricția așteptată de la titularii de funcții judiciare. Judecătorii, deși liberi să contribuie la discuțiile pe teme de interes public, trebuie să o facă într-un mod care să păstreze atât demnitatea funcției lor, cât și încrederea publicului în imparțialitatea lor. Ambiguitatea mesajului reclamantului, adresat unui număr de cititori de aproximativ 50.000 de urmăritori (a se vedea paragraful 16), risca să submineze ambele.
5. De asemenea, nu suntem de acord cu evaluarea majorității cu privire la cel de-al doilea post al reclamantului (din 10 ianuarie 2019). Expresia pe care a folosit-o pentru a lăuda un procuror – o expresie colocvială considerată nepotrivită de instanțele naționale – nu a îndeplinit standardul de sobrietate cerut unui judecător care vorbește în public. Autoritățile naționale sunt cel mai bine plasate pentru a evalua nuanțele decenței lingvistice în cadrul propriei culturi și limbi. Constatarea lor că exprimarea a depășit limitele decenței așteptate de la funcționarii judiciari se încadrează în marja lor de apreciere.
(b) Contextul observațiilor și calitatea în care reclamantul le-a formulat
6. Este necesar să se facă distincția între cele două posturi. În primul, din 9 ianuarie 2019, reclamantul a intervenit într-un litigiu instituțional în curs de desfășurare între Ministerul Apărării și Președinție privind numirea șefului Statului Major al Armatei. Scopul obligației judiciare de discreție este tocmai de a preveni ca sistemul judiciar să fie atras în dezbateri controversate din punct de vedere politic, în special în chestiuni care ar putea ajunge ulterior în fața instanțelor. Aceasta era o astfel de situație: un dezacord instituțional între președinte și guvern cu privire la prelungirea mandatului șefului Statului Major al Armatei. Deloc surprinzător și contrar a ceea ce a susținut judecătorul reclamant, problema a fost în cele din urmă rezolvată pașnic de instanțele naționale (a se vedea paragraful 18). Implicarea publică în această controversă din cadrul puterii executive a guvernului a riscat să slăbească percepția neutralității judiciare. Referirea sa la armată ca soluție pentru păstrarea democrației constituționale și citarea articolului 118 § 1 din Codul Penal Constituția României nu avea nicio legătură directă cu problema în cauză și putea fi interpretată în mod rezonabil ca o aluzie la utilizarea forței. Prin urmare, instanțele naționale erau îndreptățite să considere aceasta o formulare imprudentă și ambiguă, incompatibilă cu demnitatea funcției judiciare.
7. A doua postare, din 10 ianuarie 2019, conținea o exprimare de laudă la adresa unui procuror, pe care autoritățile naționale o considerau inadecvată și improprie. Nu vedem nicio bază pentru a pune sub semnul întrebării această evaluare. Deși acceptăm că declarațiile reclamantului au făcut parte dintr-o dezbatere pe teme de interes public, în special cele referitoare la reformele legislative din cadrul sistemului judiciar (a se vedea paragrafele 61, 64 și 71), acest fapt nu poate fi considerat ca o scutire a acestuia de obligația de discreție inerentă funcției judiciare. Mai mult, limbajul ambiguu folosit, pe care instanțele naționale l-au calificat ca fiind inadecvat și impropriu, nu a îndeplinit standardele de claritate și reținere așteptate de la un membru al sistemului judiciar. Integritatea judiciară, ca element indispensabil al încrederii publice în administrarea justiției, presupune utilizarea atentă și măsurată a limbajului, făcând raționamentul deciziilor judecătorești accesibil cititorului obișnuit și permițând sistemului judiciar să obțină respectul pe care trebuie să îl inspire într-o societate democratică.
(c) Consecințele observațiilor
8. Instanțele naționale au constatat că prima postare a fost difuzată pe scară largă, a fost preluată de mass-media și a contribuit la diminuarea încrederii publice în sistemul judiciar. Aceste constatări factuale, bazate pe dovezi concrete, justifică deferență din partea acestei Curți. Autoritățile statului au fost îndreptățite să considere că acțiunea reclamantului risca să submineze autoritatea sistemului judiciar.
9. Expresia utilizată în a doua postare, care era accesibilă publicului prin intermediul paginii de Facebook deschise a reclamantului, risca să trivializeze imaginea sistemului judiciar și să erodeze încrederea publicului în decența sa. Instanțele naționale au putut concluziona în mod rezonabil că un astfel de limbaj, atunci când este folosit de un judecător care avea zeci de mii de urmăritori pe pagina sa de Facebook, a avut consecințe negative asupra reputației și legitimității sistemului judiciar.
(d) Severitatea sancțiunii
10. Sancțiunea aplicată – o reducere salarială de 5% timp de două luni – a fost printre cele mai ușoare măsuri disciplinare disponibile (a se vedea paragrafele 43 și 88). Nu a pus sub semnul întrebării competența sau profesionalismul general al reclamantului, ci a vizat exclusiv nerespectarea obligației de discreție la postarea mesajelor contestate. Considerăm că raționamentul Înaltei Curți este suficient de convingător în această privință.
(e) Garanții procedurale
11. În cele din urmă, în ceea ce privește respectarea garanțiilor procedurale, reclamantul a beneficiat de garanții adecvate. După cum s-a confirmat recent în cauza Cotora împotriva României (nr. 30745/18, 17 ianuarie 2023), procedura disciplinară în fața Comisiei Disciplinare pentru Judecători a CSM, precum și revizuirea ulterioară efectuată de Înalta Curte, îndeplinesc cerințele articolului 6 din Convenție. Prezenta procedură a urmat același cadru procedural descris în cauza respectivă și a oferit garanții echivalente. Argumentele reclamantului au fost examinate în mod corespunzător în lumina jurisprudenței acestei Curți. Nu găsim nicio indicație de arbitraritate sau inechitate în procedurile interne.
În plus, nu suntem convinși de argumentul majorității conform căruia instanțele interne nu au examinat dacă judecățile de valoare exprimate de reclamant în primul său mesaj aveau o „bază factuală” (a se vedea paragraful 203). Spre deosebire de cazurile privind defăimarea, exprimarea reclamantului a constat în comentarii sociale referitoare la o dezbatere majoră care avea loc în societatea civilă. În acest context, nu vedem niciun motiv pentru a pune la îndoială abordarea adoptată de Înalta Curte, care nu a tras nicio concluzie negativă din faptul că reclamantul nu a putut dovedi temeiul remarcilor sale și, în schimb, a subliniat că a pus la îndoială credibilitatea instituțiilor statului și a făcut aluzie la soluția nepotrivită a desfășurării armatei pe străzi (a se vedea paragrafele 37 și 38).
12. Luând în considerare toate cele cinci criterii împreună, nu găsim niciun motiv pentru a contesta constatarea instanțelor interne conform căreia cele două intervenții publice ale reclamantului au încălcat în mod clar limitele discreției pe care membrii sistemului judiciar trebuie să le respecte atunci când se angajează în dezbateri publice pe teme sensibile din punct de vedere politic sau instituțional. În opinia noastră, autoritățile interne au rămas pe deplin în marja lor de apreciere și au reușit să găsească un echilibru just între libertatea de exprimare a reclamantului și nevoia fundamentală de a proteja autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar. În plus, este o linie constantă a jurisprudenței noastre că autoritățile naționale sunt cel mai bine plasate pentru a evalua sensul, tonul și impactul societal al declarațiilor făcute în contextul lor lingvistic, cultural și politic. În absența oricărui indiciu de arbitraritate nu este de competența unei instanțe internaționale să pună la îndoială această evaluare – în special atunci când judecătorii în cauză nu vorbesc limba în care au fost formulate observațiile și, prin urmare, nu sunt capabili să aprecieze nuanțele, conotațiile sau rezonanța acestora în sfera publică internă. Autocontrolul judiciar nu reprezintă o slăbiciune în astfel de circumstanțe; este o manifestare atât a respectului pentru principiul subsidiarității, cât și a limitelor competenței noastre instituționale.
13. Judecătorii sunt ținuți de obligația lor de a da dovadă de moderație și prudență atunci când participă la dezbateri publice. Această obligație se extinde în egală măsură și la membrii acestei Curți (a se vedea paragraful 66). Compensația bine stabilită pentru această autocontrol este asigurată de protecția juridică sporită a funcției lor judiciare în temeiul Convenției. Suntem îngrijorați de faptul că, prin justificarea judecătorilor individuali care acționează ca influenceri obișnuiți, în loc să le susțină rolul de mesageri ai prudenței și moderației într-o lume din ce în ce mai polarizată, prezenta hotărâre poate fi înțeleasă ca inversând importantul principiu al obligației de discreție a judecătorilor și sugerând că, de acum înainte, orice mare grijă demonstrată de judecători în utilizarea rețelelor de socializare va fi excepția, mai degrabă decât regula.