* De ceva vreme încoace avem titluri de-o șchioapă cum că coaliția(sic!) e în moarte clinică. Te uiți la Grindianu și ai impresia că le-a revenit pesedeilor mintea la cap. Când colo, care-i problema? Niciuna! În fapt totul e un circ pus la cale de echipa Grindianu, care e aceeași echipă securistă din spatele lui Ciuleacu. Să-l vezi pe Manda „ieșit din adormire” pentru a-i face campanie noului radical Grindianu e un spectacol de toată jena. Că băieții ăștia nu au nicio rușine nu mă miră. Ceea ce-o să mă mire însă va fi modul în care „popo(r)ul PSD” îl va întroniza pe rivuluționarul Grindianu. Adică modul în care vor lăsa lucrurile să cadă așa cum au căzut. Până unde? Până-n fundul prăpastiei. Dacă PSD nu are curajul unei reforme profunde, de curățare a dejecțiilor care l-au parazitat după băgarea lui Dragnea la pușcărie, atunci va împărtăși cu grație soarta PNȚ. Ceea ce, desiogur, merită cu vârf și îndesat.
* Avem un singur calculator cu Windows în firmă, pe care-l păstrăm doar pentru testări și diverse operațiuni „de compatibilitate”. Culmea, mă mai nimeresc pe lângă el și-mi sar în ochi știrile deversate de MSN. Vara, desigur, au mâncat rahat cu vremea, pe care-au ținut-o din cod în cod în condițiile unei veri de-a dreptul friguroase. Acum au dat-o în mania „Slava”. Citesc azi că cică ucrainenii ar fi distrus 40% din industria rusească de procesare a țițeiului. Sau cum tancurile Leopard au schimbat soarta războiului. Nu știu ce să zic, dar îmi face impresia că tefeleii ăștia sunt deosebit de cretini. Nici să mintă nu știu! Dau unele atât de gogonate încât râzi până la paralizie. De la „armata rusă are muniție doar pentru o lună”, cretinismul imbecilului ăluia de Ben Hodges, până la „distrugerea a 40% din capacitatea de rafinare a Rusiei”, totul e o mlaștină puturoasă și, mai ales, lipsită de pic de stil, de imaginație. Vai de ei!
* România TV & Ponta par intrați în anul morții. Nu știu ce i-a disperat în anunțul Ancăi Alexandrescu de a candida, dar pare că îi doare rău. Atât de rău încât mănâncă rahatul cu gura plină. Din criticii acerbi ai lui Georgescu, RTV & Ponta sunt acum închinătorii la moaștele electorale ale acestuia. Orice sunet scoate e reinterpretat de mașinăria de mâncat căcat și transformat în slogan „anti-Alexandreasca”. Nici nu știu ce să zic: așa urât face Sebi la disperare?
* Au zis că e fake Burevestnik-ul, că n-ai nevoie de o asemenea rachetă cu rază infinită de acțiune și că oricum, arcurile cu care trag americanii sau buzduganele europene sunt mai eficiente. Așa o fi. Și, ca să pună punctul pe i, occidentalii au mai spus că sancțiunile ăstea vor fi terminale pentru Rusia. Ceea ce se vede cu ochiul liber. Putin tocmai ce-a anunțat noua generație a torpilei Poseidon, care nu dă nicio șansă orașelor de coastă și care e absolut neinterceptabilă și nedetectabilă în spațiul submarin. Culmea, și asta e tot cu rază nelimitată de acțiune, deci inutilă în concepția euro-atlanticilor. Și, de parcă nu i-ar fi fost de ajuns, Putin a mai lansat încă un submarin nuclear. Așa, din sărăcie! Khabarovsk îi zice și se pare că a fost conceput special pentru torpilele ălea Poseidon. Să nu le fie urât în timpul călătoriei pe sub ape. Ce să zic, mai așteptăm o lună că sigur sărăcește de tot Putin. Eu am încredere în Radu Tudor!

Grindianu-SRI nu-i ala de s-a incuiat in cladirea Guvernului ca sa nu-l dea Dragnia jos?
RăspundețiȘtergereCă pesedeu' a rămas aceeași curvă care se cuplează cu oricine, inclusiv cu rivalii, dar mai ales cu ude.mereu și "minoritățile" ( alte curve care sunt mereu cu Puterea! ) nu mai e de mirare!
RăspundețiȘtergereE de mirare cum Ro.Tv, kanalul de joasă speță al lui Sebi, în loc să-l propună pe Victoras pentru Primărie - că de, fuse premier până la Colectiv, prostul! - și să-l susțină, ca alternativă la alesul PSD de la 4, le dau la gioale rivalilor de rating de la Realitatea, ponegrind-o pe Anca Alexandrescu, că e sprijinită de AUR și Simion, că e un fake lent colonel cu livret, că a fost cu Oprescu, șamd...!
Adică, fac jocul Puterii.
Pe Baluță, Drula sau liberalul ( în fapt userist ) de la 6, nimic!
De fapt, toți își verifică %, chiar și AUR, cu bucureștenii, unde este foarte probabil să se producă același BLAT din 2o24, cu Jegușor Mucușor, când, la ordin, s-au dat la o parte și PSD și PNL, cu niște "gafe" de grădiniță! Adică, iar USR!
Pe pariu!
"Ceea ce-o să mă mire însă va fi modul în care „popo(r)ul PSD” îl va întroniza pe rivuluționarul Grindianu. Adică modul în care vor lăsa lucrurile să cadă așa cum au căzut. Până unde? Până-n fundul prăpastiei."
RăspundețiȘtergerehttps://www.puterea.ro/sorin-grindeanu-singurul-candidat-la-sefia-psd-transmite-mesaj-inaintea-congresului/