A explodat un bloc și acum imaginea pe care o vedem seamănă cu cele de pe câmpul de război. E o imagine similară celor pe care le mai vedem prin Ucraina sau prin Rusia, după ce o rachetă poposește într-un bloc de locuințe. Doar că la noi încă e pace. Iar dezastrul n-a fost provocat de vreun terorist nebun, ci de neglijența unor idioți.
Ce s-a întâmplat? Păi aici e problema că, la atâta timp de când s-a întâmplat nebunia NU SE ȘTIE CE S-A ÎNTÂMPLAT, care a fost cauza. Știm că cei care au efectuat prima intervenție au oprit gazele, că un Gigel(spun unii) le-ar fi repornit neautorizat și că au venit unii cu o oră înainte de explozie să le reblocheze. Și cam atât. Nimic mai mult! Totul a înghețat acolo.
În timp ce autoritățile au intrat în pământ, fiind mai degrabă preocupate să arunce vina de la una la alta, realitatea de la fața locului e copleșitoare: sunt 500 de oameni care nu știu unde or să doarmă începând de azi! A venit Bolojan să spună că blocul trebuie dărâmat. Gata, frate, ai rezolvat-o! Și restul? Nu știu dacă cei de acolo aveau asigurare obligatorie. Dar, punând cazul că aveau, ce vor face cu cei 20 000 EUR pe care-i primesc despăgubire? Ce poți face cu ei? Oare de ce se insistă pe acele asigurări în condițiile în care sunt inutile? Nu miroase a fraudă? Dar dincolo de asta, problema care persistă e ce se întâmplă cu oamenii ăia. Ei, începând din clipa asta, nu mai au casă. Văd că urlă unii că trebuie găsit vinovatul. OK, l-or găsi! Ce rezolvă asta? Era și ăla un amărât așa cum probabil erau toți din blocul ăla. Care-s prioritățile?
Până la ora asta nu s-a făcut nimic în afara foarte multor „experți” care-și dau cu părerea. Dar ce s-ar putea face? Păi în primul rând ar trebui găsite niște spații de urgență în care să stea sinistrații care nu au unde să se ducă. E posibil să fie bătrâni acolo. Ce faci cu ei? Îi lași în frig în timp ce te prefaci că plouă? Poi, cu maximă urgență, ar trebui Alcătuită o echipă de experți care să evalueze situația imobilului. Mai poate fi refăcut? Varianta lui Bolojan cu dărâmarea e aberantă! Trebuie să se exprime niște specialiști în structuri. Blocurile de cadre din vremea lui Ceaușescu sunt, din punct de vedere structural, deosebit de solide. E posibil să se poată demola doar segmentul afectat și să se refacă apartamentele afectat. Ar fi cea mai bună soluție dacă e posibilă. Chiar și în cazul în care se decide că trebuie demolat, trebuie stabilit până unde demolezi. Și asta poate fi făcută de aceeași echipă.
Nu în ultimul rând, trebuie făcută o evaluare a blocurilor care au aceeași infrastructură de gaze(țeavă neagră cu durata de viață depășită). Și-aici avem o întrebare esențială: DE CE MAI SUNT ÎN BUCUREȘTIUL NOSTRU ASEMENEA BOMBE? Știți? Hai să vă explic: din cauza comunismului care n-a ieșit din orașul ăsta!
Peste tot în țară s-a renunțat la sistemul ineficient de încălzire centrală, trecându-se la încălzirea individuală cu centrale termice murale. În București, pentru menținerea comunistului sistem de încălzire centralizată, nu s-a permis asta, iar ca să se îngreuneze procesul s-au pus bețe-n roate separării gazelor. Separarea presupunea schimbarea țevii vechi cu una nouă, iar din acea țeavă urma să-și tragă fiecare apartament gazele. De ce a fost sabotat proiectul? Pentru ca oamenii să nu se debranșeze de la rețeaua de încălzire. Inclusiv acum, dacă vrei să-ți faci separarea la gaze, îți este refuzat proiectul. De ce? Pentru că așa funcționează comunismul: după reguli aberante și de neînțeles.
A explodat un bloc. Cinci sute de oameni sunt pe drumuri. Autoritățile se scarpină-n cap și aruncă vina pe unde văd. Și e doar un bloc. Imaginați-vă că am avea de-a face cu o catastrofă. Ce s-ar întâmpla? V-ar salva Mucușor? E vai de noi!
Am voie sa incarc poze? Am fost la interventie. Sunt oribile cu bucati de cadavre si cadavre arse
RăspundețiȘtergereNu sunt doar comunisti... sunt si imbecili. Dupa ´89 s-au copiat/adaptat reguli europene BUNE, in ce priveste multe chestii. Insa, cu gazele, s-au cacat pe ei. Nicaieri, in vest, nu urca teava groasa prin casa scarii, ramificandu-se si intrand pe deasupra usii in fiece apartament, ocolind muulti metri pana la centrala/aragaz. O tiganie, ce mai, si nu ai voie sa o acoperi... Si inspectii anuale, verificarile pwlii , senzorii lui peste prajit, supapele opritoare de langa contuarul de langa usa(in care dai cu capul) In tarile cu creier la purtator , exista la parter o caseta unde se ramifica totul, iar de acolo pleaca teava subtire(sudata, nu infiletata) pana sub fereastra fiecarei bucatarii din edificiu. Acolo se afla contuarul, din care porneste teava fina de CUPRU spre centrala si aragaz. Nu sunt inspectii inauntrul locuintelor, nu senzori, nu sisteme de protectie. SI NU SUNT EXPLOZII !!
RăspundețiȘtergereAsigurările obligatorii nu includ decât calamitățile naturale din câte știu eu, inundații, alunecări de teren și cutremur. Așadar sunt fix un mare zero în acest caz.
RăspundețiȘtergereAsigurarea PAD, la care te referi, nu este buna in cazul exploziei din Rahova. Aceasta polita, obligatorie de altfel, pentru toti proprietarii de imobile, acopera doar 3 riscuri: cutremurul, inundatia aluvionara si alunecarea de teren. La Suceava sunt bune, la Bucuresti, nu! Doar cei care au avut asigurare facultativa vor primi despagubiri, restul, care au PAD, nu vor primi nimic (ai spus 20.000 eur)
RăspundețiȘtergereCe are țeava neagră, are termen de valabilitate ? Despre noile instalații de gaz natural din imobile....să vă spun un secret dom Diaconu : 99% din firme, folosesc țeavă sudată longitudinal (material interzis la așa ceva) în loc de țeavă trasă....de ce ?? Că e de câteva ori mai ieftină = prețuri mai mici la achiziție + profit mai mare. De ce nu verifică Distrigaz acest aspect ? Din cauza șpăgilor percepute & iresponsabilitate crasă. Dar, aici, nu asta a fost cauza. Problema de bază, presupun, că nu spune nimeni public, dintre autorități și mass-media, iar locatarii nu vor recunoaște că s-au împotrivit (fiind calici și inconștienți, aspect foarte des întâlnit) : exista instalat sistemul de detectare al scurgerilor de gaz natural ??? Legislația este de vină : nu prevede amenzi drastice (de la 20.000 euro / proprietari în sus) pentru lipsta sistemului de detecție. E simplu, dar n-are cine, guvernul & ANRE, sunt pline de pile / sinecuri / incompetenți.
RăspundețiȘtergereUnde se pot monta centralele termice in apartamente, astfel incit sa nu produca asemenea dezastre? Fiecare centrala termica individuala montata in bucatarie, debara sau pe balcon, reprezinta in sine o bomba. In lipsa sistemelor de detectie si de oprire automata a furnizarii centralizate a gazelor in apartamente, 2-3 milioane de apartamente, tot atitea bombe. Sa nu mai vorbim de gazele eliminate pe care trebuie sa le inhaleze atit vecinii aflati la etajele superioare, cit si toti cei ce locuiesc in Bucuresti sau in localitatile unde sint asemenea centrale.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, probabil acolo a fost initial o implozie. De ce? Din cauza timplariei pvc care, impreuna cu geamul termopan, nu permite suflului sa iasa in prima faza din cladire. Cine a permis montarea timplariei pvc si a gemurilor termopan la bucatarie si balconul aferent bucatariei, este un criminal.
Deasemenea, din afirmatiile celor intervievati rezulta ca in subsol era o acumulare de gaze.
Probabil in apartamentele de la etajele 5 si 6 gazele s-au acumulat suficiente gaze, urcind pe linga coloanele de apa calda si rece si scurgerile aferente de la bucatarie si baie.
Daca este adevarat, acumularile de gaze nu au aparut din senin. Trebuie cercetata sursa acestor acumulari.
Măi, să fie! Peste tot în lume sunt montate în interior(mă rog, în unele cazuri pot fi montate inclusiv pe balcon dacă asiguri condițiile să nu înghețe) și te-ai trezit tu acum că nu e bine
ȘtergerePe PAD-uri scrie 100 000 lei despagubire (inca de acum 2 ani), nu E 20 000!
RăspundețiȘtergereCe este aia "teava neagra" de gaz expirata? Ca numai din aia avem in blocuri, si e frumos intretinuta in apartamente, e vopsita!