miercuri, 15 octombrie 2025

Vaccinul a reușit!


Tocmai m-am despărțit de un grup de tefelei. Vârsta medie a lor era pe la 50 de ani. Unii dintre ei fuseseră concentrați acum, cu marea acțiune a lui Moșteanu. Sincer, sunt siderat. Efectiv nu-mi vine să cred ce s-a discutat acolo. Pur și simplu m-am tras de nas și de urechi pentru a fi sigur că nu dorm și discuția pe care o am se petrece în vis.

Întrucât fuseseră la (h)armată n-aveam cum să ocolesc subiectul. Așa că am spus că nu mi se pare normal. Moment în care i-am simțit privindu-mă tăios: „Cum adică?”. Adică pur și simplu, le-am spus eu, cum e posibil să cheme oameni la 50 de ani? Păi dacă v-ar chema la război v-ați duce? „Normal! - mi-au răspuns ei”. Prima dată am crezut că nu e adevărat, că e o bravadă tefelistă de-a lor. Motiv pentru care am extins discuția.

Le-am dat și exemplul clasic: „Hai să presupunem că vă iau să vă bateți cu rușii. Are vreunul dintre voi habar ce vreme e la est de noi? Ați auzit vreodată, prin vreo carte sau fim ce e aia „iarnă rusească”? Da, auziseră. Erau conștienți și că au o vârstă și că, dacă li s-ar ordona marș prin zăpadă, neechipați, ar muri degerați. Aiurea, ei tot că merg! „De ce?” - îi întreb eu ca un disperat. „Pentru că ne cheamă!” - mi-au răspuns ei senin. Erau conștienți că dacă-i iau în armată vor avea șanse decât teoretice de supraviețuire, dar toți, fără excepție, aveau replica: „Eu nu sunt ca suveraniștii care vor să fugă din țară!”. Realizați ce imbecilizare?

Abia acum mi-am dat seama de-o chestie și efectiv sunt șocat: idioții ăștia fac tot ceea ce fac strict din rațiuni ideologice. S-au vaccinat precum cretinii, știind că e pericolul să aibă probleme grave. Dar au făcut-o „ca să-i oblige pe antivacciniști și pe negaționiști”. Când a vrut Dragnea să reformeze pensiile private se tăvăleau pe jos că le umblă la „proprietatea lor”. Când au venit ăștia noi și s-au pișat pe proprietatea lor, făcând în așa fel încât, o majoritate covârșitoare să nu-și mai poată încasa pensia, au ridicat din umeri și-au început să urle că „de-aia e pensie, s-o încasezi lunar”. Dacă ar fi făcut Dragnea chestia asta, s-ar fi dat cu capul de pereți, s-ar fi sinucis în grup sau s-ar fi luptat cu jăndarii până la moarte. Dar dacă decizia au luat-o ai lor, jaful devine perfect legitim.

La fel și cu înrolarea. Idioții sunt gata să-și dea viața absolut aiurea. Nu contează că probabilitatea de a muri se apropie de 100% și, mai ales, nu contează că o astfel de luptă nu ar avea nicio miză, deci ar muri exact ca niște proști! Ei se mulțumesc că, în felul ăsta, îi contrează pe „suveraniști”. Ce să spun? E de „Doamne ferește!”. În ceea ce mă privește, sunt ferm convins că vaccinul a reușit și-și face efectul. Altă explicație nu am!

7 comentarii:

  1. Din păcate, așa e cum spuneți. Cunosc varii persoane , simple cunoștințe dar și membrii ai familiei extinse care intră în această categorie. Culmea e că au și dubla măsură, spre exemplu, aici au cateva proprietăți dar când aduci vorba de nepoți din alte zări ce stau in gazdă deși bine situația material, devin cei mai înverșunați apărători ai statului cu chirie că..in caz de război, nu îți pierzi casa ta! Greu să combați.. obosești și îti vezi de altele, că e mai sănătos. Oricum nu ai spor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Neica,la ce mai pierzi timpul si irosesti cerneala?Cine stie stie,restul...la cacat!Am fost toti informati si avertizati,nimeni nu poate spune ca nu a stiut.Articole pentru cine?

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt mulți tembeli pe lumea asta ,cum sa te duci la un razboi impus de Nato ,Rusia nu este agresoare in Romania ,poate să șteargă pe jos cu Republica Moldova că tot nu ma duc .Războiul astăzi este diferit, te bați cu done, rachete și avioane .Prin război ei decimeaza pe cei care nu sunt doriți, lasa-i sa se duca pe front că de acolo nu m-ai vin .Si apropo pt cei care nu vor să se ducă la război dar sunt prostiti sau înspăimântați de amenzi și o tin pe a lor că dacă le da arme le întorc împotriva Guvernului. Oamenii buni armele vi le da ,dar gloanțele se dau doar când ajungi pe front in tranșee, în spatele transeilor sunt ori trupe străine, ori vaccinatii care ai lichidarea pe cei care vor să fugă și nu execută ordinile primite .Deci gândul că ai să întorci armele este eșec din start,dacă te duci pe front acolo se moare ori de inamic ori de trupele din spatele frontului. Eu unul am rupt ordinul ,mă pis pe ea amenda in caz de război mă ascund până ce vin rușii și de abia atunci cot la cot cu rușii eliberăm țară de trădători!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce oportunitate tristă de curățare benefică...

    RăspundețiȘtergere
  5. Din cartea Nuremberg Diary, o conversatie intre Goering si doctorul american G. Gilbert:
    „Desigur, oamenii nu vor război”, a spus Goering ridicând din umeri. „De ce ar vrea un sărac fermier să-și riște viața într-un război, când cel mai bun lucru pe care îl poate obține este să se întoarcă teafăr la ferma lui? Bineînțeles că oamenii de rând nu vor război, nici în Rusia, nici în Anglia, nici în America și nici în Germania. Asta este de la sine înțeles. Dar, la urma urmei, liderii țării sunt cei care determină politica și este întotdeauna ușor să tragi oamenii după tine, fie că este vorba de o democrație, de o dictatură fascistă, de un parlament sau de o dictatură comunistă.”
    „Există o diferență”, am subliniat eu. „Într-o democrație, oamenii au un cuvânt de spus în această chestiune prin intermediul reprezentanților lor aleși, iar în Statele Unite numai Congresul poate declara război.”
    „Oh, asta e foarte bine, dar, cu sau fără cuvânt de spus, poporul poate fi întotdeauna adus la voința liderilor.
    Este ușor. Tot ce trebuie să faci este să le spui că sunt atacați și să-i denunți pe pacifisti pentru lipsă de patriotism și pentru că expun țara la pericol. Funcționează la fel în orice țară.”

    Acum istoria se repeta ca o farsă, dar macabră.

    RăspundețiȘtergere
  6. :))...
    Eroi de cafenea! Au pașapoartele pregătite, nu-ți face griji nea Dane!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma cam incadrez si eu in acea grupa de varsta (56 ani) si eram gata sa jur, ca in caz de mobilizare, atunci cand fiecare dintre noi vom avea armament si munitie de razboi vom face o vizita in grup in parlamentul Romaniei pentru a face un pic de curatenie. M-am inselat. Se pare ca e multi prosti.

    RăspundețiȘtergere