L-am văzut pe securistul nemernic la TV și nu mi-a venit a crede. Aveai impresia că e în vremurile sale bune, în care-și aliniase Securitatea în spate și dădea verdicte. Mi s-a părut incredibil să constat că azi imbecilul mai are loc în grilele TV. E doar un bețiv eșuat, căruia ticăloșia-i iese din el precum un abur pestilențial. Iar singurul loc unde ar mai avea dreptul să apară este la pușcărie. Nu e posibil ca un imbecil care-a furat la modul strigător la cer, a cărui familie e penală aproape în totalitate și care ar fi trebuit judecat pentru înaltă trădare, să mai aibă tupeul acum să apară precum o fecioară neprihănită.
Dar de ce scriu articolul de față? Pentru că, dincolo de fitilele de prost gust menite a-i apăra poziția și a-i justifica ticăloșia, am rămas profund marcat de absoluta incapacitate a jurnalistei Realitatea TV de a-l pune la colț pe netrebnic. Dincolo de faptul că părea total nepregătită, a picat inclusiv în capcanele de rahat ale lui băsescu. Păi cum să-i permiți imbecilului ăluia să-și susțină teza conform căreia „jurnaliștii sunt de vină pentru spectacolele DNA”? Cum așa ceva?
Orice jurnalist debutant i-ar fi întors-o imediat: „Cum adică jurnaliștii sunt de vină? Când statul tău de căcat organizează circ „pe surse”, cum să lipsească jurnaliștii de-acolo? Păi din ce trăiesc, nu din spectacol? În mod cât se poate de logic, atunci când diverșii Elodii și securiștii trimiteau „ponturi” era obligatoriu să meargă! Face parte din cartea de vizită. Un jurnalist nu poate ignora o informație, scopul său nu e acela de a „protesta”, ci de a livra știrea”. După chestia asta putea inclusiv să-i dea palmă pe chelie sau o riglă la palmă. Nu se poate să fii atât de slab ca ziarist încât să nu-l pui la colț atunci când deviază.
Nu s-a spus nimic despre scandaloasa șpagă luată de la Alro, despre cedările de suveranitate către SUA - când a transformat țara într-un departament coordonat de securiștii americani - despre șpaga încasată de fie-sa de la Gazprom s.a.m.d. Erau atâtea subiecte încă fierbinți încât, să te lași cuprins de apatie în fața poveștilor bășinoase pe care le-a aruncat, cu ocazia „marii împăcări” cu Coldea, reprezintă o formă gravă de incompetență jurnalistică.
Dacă stai să-l asculți pe ticălosul prost și ticălos, ai impresia că el era un mielușel ignorat de „sistem”, în condițiile în care sistemul era el. A uitat oare cum dădea semnale spre Procuratură și DNA să-l paradească pe Voiculescu? A uitat că inclusiv campania electorală și-a făcut-o pe dosare? A uitat cum scotea „informații pe surse” și cum Udrea planifica lansarea bombelor „pornind de la un blog”. A uitat?
Orice jurnalist cu o minimă pregătire l-ar fi făcut pardaf pe băsescu. Nu și fătuca aia de la Realitatea. băsescu a jucat țonțoroiu pe ea. A fost blat sau prostie? Nu știu și, probabil, nici nu contează.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu