„Strange World”, filmul Disney în care apare un caracter LGBT, a păpat 180 milioane de dolari și a avut ... cele mai mici încasări din istoria companiei, în ciuda propagandei imense care i s-a făcut. Știți, paradoxul ideologiei constă în faptul că la început te poate păcăli, dar când intră în joc chestiunile palpabile, fragilitatea sa se vede din ce în ce mai limpede. Așa și acum: dacă te iei după propagandă ajungi să crezi că tu, ca om normal, ai o problemă și că numărul celorlalți e copleșitor de mare. Când însă apare un criteriu obiectiv, precum cel despre care v-am vorbit, falsitatea ideologiei se vede de la o poștă. Sper să văd cât mai repede falimentul Disney, chiar dacă acum e puțin probabil.
miercuri, 30 noiembrie 2022
luni, 28 noiembrie 2022
Crypto crash
Crypto lender-ul BlockFi a depus actele pentru intrarea în insolvență, având datorii estimate între 1 și 10 mld. $! Pare că pentru crypto vine acel moment magic în care activele își arată adevărata valoare.
În lumea fizică, atunci când dă o firmă faliment, ca membru al masei credale speri să mai scoți ceva după ce vinde lichidatorul proprietățile firmei. Și la crypto e la fel, doar că trebuie să te gândești cine-i interesat să cumpere grămada aia de biți pe care-o deține așa-zisa „companie novatoare”.
Ziua sultanului
Când Libia era pe cale să se prăbușească în haos, armata Turciei a intervenit ajutând-o să-și mențină statalitatea. Erdogan a făcut-o cu hotărâre, în ciuda intereselor franco-anglo-americane cărora o prăbușire a Libiei le convenea de minune. De ce vă amintesc asta?
Pentru că acum se desfășoară Campionatul Mondial de Fotbal în Qatar. Același Qatar unde, în urmă cu șase ani se punea de-o lovitură de stat. Care lovitură de stat a eșuat deoarece serviciile secrete turcești au informat oficialii de-acolo din timp. Mai mult, cu hotărâre, Erdogan a trimis armata ca să se pună în sprijinul autorităților.
Dar, din nou, n-ar nicio logică. De ce trebuie să ne amintim acum de toate aceste evenimente trecute? Ei bine, Turcia trece printr-o perioadă financiară cam dubioasă. Americanii le-o trag turcilor pe unde apucă, iar când sunt prinși cu pantalonii în vine se fac că plouă. Așa cum au făcut la Kobani. După ce au instrumentat atacul terorist de la Istanbul prin intermediul kurzilor, acum, cu turcii dezlănțuiți, americanii i-au lăsat pe kurzi cu fundu-n baltă declarând că războiul Turciei e justificat. Deh, știu că sultanul e nevricos și la câtă putere are poate să le-o tragă urât. Iar pe ei îi deranjează că sultanul are atâta putere.
Și-i deranjează atât de mult încât îl frig financiar. De ce? Pentru că-n vară sunt alegeri și speră să-l șifoneze. Dar turcul nu se lasă. Și iată că, în ciuda bugetului găurit, începe să-și umfle mușchii financiari. Fără nicio explicație, Libia a virat Turciei 20 mld. $. Fix așa, gratis! De la prieteni. La fel a făcut și Qatarul. Tot 20 miliarde de $ au virat și ei. Să fie, să se găsească, știți cum se zice! Într-o mișcare surprinzătoare, Arabia Saudită a zis și ea să-l umilească pe Sultan și a virat la fel de inexplicabil 5 mld. $.
Așa că sultanul are din nou bani, iar americanii caută cu disperare alte metode de fragilizare.
joi, 24 noiembrie 2022
Eterna şi fascinanta prostie nemţească
Analena Burbock, Ministrul de Externe al Germaniei a spus într-o intervenție că Rusia se află la ... sute de mii de kilometri depărtare față de Germania. Totuși, cât de prost trebuie să fii ca să nu ai habar de geografie nici cât un repetent de clasa a cincea? Vaca asta e persoană de decizie, poate declanșa oricând un război mondial. Nu, Europa nu va muri din cauza vreunui atac extern, ci se va sinucide din cauza propriei prostii.
***
Tot din prostia nemțească: idioții nu sunt dispuși să semneze contracte de furnizare de GNL pe termen lung deoarece, în conformitate cu narațiunea lor eco-tâmpă, în cinci ani ... nu vor mai folosi combustibili fosili. Da, da, ați citit bine! Ăștia în continuare sunt convinși că în doar 5 ani își vor rezolva problemele energetice producând energie din naiba știe ce. Partea frumoasă e că tovarășii chinezi tocmai ce-au încheiat cu Qatarul un contract de furnizare pe ... 27 de ani! E un contract gigant pe termen lung pentru că ăia știu că va fi mereu nevoie de energie. Doar nemții cei cretini se hrănesc cu flatulențe care, bag de seamă că le-au cam dat halucinații.
P.S. Rusia, prin alianța cu Iranul, controlează primele două rezerve de gaz ale lumii. Qatar, pe care l-au luat la pachet chinezii, are a treia rezervă. Vă gândiți că a patra rezervă o fi cu noroc pentru nemți? Poate. E Arabia Saudită, dar tot chinezilor le dă. Și nemții? Ei, rezistă ei vreo 5 ani până trec la minunea verde. Verde de Paris!
duminică, 20 noiembrie 2022
Marea electrificare
Rușii anunță cu surle și trâmbițe automobilul lor electric Evolute i-Joy, un crossover cu autonomie de 400km și capacitatea de a fi încărcat la priză. Automobilul este produs la o facilitate a MotorInvest din Lipetsk. Prețul după aplicarea subvențiilor e de vreo 50 000 EUR!
Ok, toate bune și frumoase, cu o mică problemuță. De fapt, automobilul despre care vorbesc rușii este ... o licență luată de la chinezii de la Dongfeng, mai precis Fengon E3. Singura diferență dintre ruși și francezii de la Renault este că rușii sunt capabili s-o facă singuri, în timp ce francezii, pentru așa-numita „Dacia Spring”, trebuie să stea la coadă în funcție de numărul de comenzi.
Acum, fără glumă, dar din câte se vede, revoluția electrică din auto îi îmbogățește tot pe chinezi. Minunat lucrat!
Carne artifficială
FDA a avizat comercializarea și consumul de carne artificială în SUA. După ce au nenorocit lumea cu vaccinurile, jigodiile de la FDA distrug acum orice urmă de speranță a oamenilor într-o viață normală. În mod evident nu aveau cum să se evalueze eventualele probleme produse de carnea artificială, doar că ne-am obișnuit de la vaccin: s-a dat ordinul, se răspunde cu „să trăiți!”.
Motivul pe care-l invocă toată prostimea este că „suntem opt miliarde și trebuie să ne hrănim cu ceva”. E șablonul pe care-l veți auzi și la noi cât de curând. Problema însă e falsă. Carnea artificială - la fel ca și energiile așa-zis regenerabile - are un preț de producție mult mai mare decât carnea normală. Iar aberante „binefaceri” pe care le-ar aduce mediului sunt la fel de false ca și cele din zona regenerabilelor. În fapt, carnea artificială este o afacere a unor șmecheri care, „cu voie de sus”, vor să elimine proteina naturală din alimentația omului pentru a-l face dependent de câteva surse de hrană. Așa cum acum ne impun prețuri mari la energie pentru a face viabile din punct de vedere economic aberațiile lor energetice care produc infinit mai mult rău, la fel vor face și cu mâncarea: o vor scumpi aberant astfel încât carnea artificială să devină viabilă din punct de vedere al prețului. Este o re-inginerizare a societății în vederea gestionării eficiente a masei de sclavi.
Sub nicio formă carnea respectivă nu e carne, ci o chestie absolut falsă, care într-un târziu își va dovedi efectele nefaste asupra sănătății omului. Doar că la acel moment nu prea vei mai avea ce să faci deoarece societatea va „avansa” atât de mult încât nu va mai exista cale de întoarcere.
vineri, 18 noiembrie 2022
Ungaria, o nouă lovitură diplomatică
Ungaria a semnat un foarte interesant tratat de cooperare cu ... Iranul! Prin intermediul tratatului semnat, nu doar că cele două țări își iau angajamentul să crească valoarea tranzacțiilor bilaterale, dar, în plus, Ungaria promite să fie avocatul Teheranului în ceea ce privește utilizarea energiei nucleare în scopuri pașnice. Și uite-așa, Ungaria își consolidează la momentul potrivit prezența într-o zonă cu potențial exploziv de dezvoltare. Să vă mai spun că România avea un parteneriat interesant cu Teheranul încă de pe vremea lui Ceaușescu, parteneriat dinamitat de jigodiile amatoare și trădătoare care tot conduc țara noastră de mai bine de 30 de ani?
joi, 17 noiembrie 2022
Evoluţii în IT
O opinie interesantă a analistului economic Oleg Salmanov despre fenomenele pe care le vedem în lumea IT:
În ultimii ani, companiile de tehnologie din lume, inclusiv cele din Rusia, au preferat să se dezvolte mai degrabă "în dimensiune" decât "în profunzime". Unii dintre ei au cumpărat toate startup-urile la rând, sperând că astfel vor înhăța un nou pește mare, în timp ce alții au urmat calea super-aplicațiilor, cum ar fi WeChat din China, încercând să intre pe noi piețe și sperând că vor avea succese la scară. Acest lucru i-a mulțumit pe investitori până când criza globală și recesiunea au apărut la orizont, ceea ce a dus la o ajustare a planurilor de creștere a veniturilor. După aceea, era logic să vină închiderea proiectelor și anularea investițiilor.
Recent, am asistat la o scădere de 20% a acțiunilor Facebook întrucât investitorii și-au pierdut încrederea în proiectul metauniversului lui Mark Zuckerberg, ceea ce a făcut ca într-o singură zi compania să piardă 67 de miliarde de dolari din capitalizarea de piață. Așadar, în vremuri ca ale noastre, este logic să te concentrezi pe ceea ce știi să faci cel mai bine și să nu cauți noroc pe noi piețe.
În Rusia, Grupul VK a urmat o astfel de cale. După o schimbare de conducere la sfârșitul anului trecut, în loc să împrăștie investițiile în mai multe domenii diferite ale "ecosistemului", noua conducere a decis să se concentreze pe segmentul principal - conținutul digital: rețele sociale, educație și jocuri. Anul acesta am asistat la tranzacții majore: vânzarea Citimobile, ieșirea din holdingul O2O cu Sber și, ca o încununare a acestei transformări, un schimb istoric cu Yandex: obținerea serviciilor de conținut Zen și News în locul Delivery Club. Acum este clar că noua strategie a VK, care va fi prezentată înainte de sfârșitul anului, se va axa mai degrabă pe conținut și pe publicul utilizator decât pe ecosistem.
O astfel de dezvoltare în profunzime dă deja roade (https://t.me/antidigital/5752) atât sub forma creșterii audienței - anul acesta Vkontakte a depășit 100 de milioane de utilizatori, iar OK - 38 de milioane; cât și a performanței financiare a VK mai mare: + 21% din venituri în al treilea trimestru, + 29% creștere a veniturilor din publicitate, + 88% creștere a veniturilor pentru autorii și producătorii de conținut. Acest lucru dă încredere companiei că își va consolida poziția de lider pe piața de conținut, în ciuda faptului că multe companii din economia nouă și veche revendică acest tentant segment de piață. Va fi interesant de urmărit!
Repoziţionare nemţească
Conform unui raport confidențial obținut de Stern, armata germană s-a repoziționat, așteptându-se la „un conflict iminent cu Rusia”. Extrem de interesant...
Mai multe detalii la sursă: https://www.stern.de/politik/ausland/bundeswehr-wappnet-sich-laut-bericht-fuer-krieg-an-nato-ostflanke-32916466.html
Întâlnire de gradul zero
Hai să vă spun c-o țin de ceva timp în mine.
Pe scurt, mai zilele trecute, în plină stradă, fac doi pași și înțepenesc: în fața apăruse, nici mai mult nici mai puțin decât, ... CTP-ul. Era la fel cum îl știți: îmbrăcat ca un boschetar și cu botnița pe figură. Văzându-l mi-au revenit instantaneu în față toate imbecilitățile pe care le-a înșirat, iar pumnul mi s-a încleștat practic instinctual. Nu-i o figură de stil, vă spun că m-am trezit cu pumnul strâns și enervat la maxim. Doar că, de undeva, dintr-un colț al minții, am auzit vocea rațiunii: „Relaxează-te, omule, chiar merită efortul pentru un ticălos? Și-n plus, îi mai și întrerupi calea spre anonimatul absolut”.
Imediat pumnul mi s-a relaxat și l-am privit în treacăt, văzându-l exact așa cum e: un vierme. În mod cât se poate de clar, o asemenea nevertebrată nu merită nici măcar efortul privitului deoarece riști să te alegi cu greață.


