joi, 6 noiembrie 2025

Pokrovsk-ul nu mai există


Pokrovsk-ul a murit, trăiască Krasnoarmiysk! Așa am putea sintetiza ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore. Pe scurt, pe 31 octombrie am anunțat că peste 10000 de soldați ucraineni au intrat în încercuirea rusească, cerându-li-se să se predea sau să fie uciși. Pe atunci, idioții tefelistici de la noi m-au tot bodogănit că sunt „pro-rus”, că n-am habar și alte scheme de doi bani. Doar că, ce să vezi? În dimineața aceasta s-a anunțat că în fostul Pokrovsk absolut totul e sub controlul armatei rusești. Forțele militare ucrainene au avut ca alternativă de moment retragerea în orașul-frate Mirnograd, situat în estul Pokrovsk-ului și fiind, de asemenea, în încercuire. O încercuire care se strânge precum un ștreang. 

Abordarea frontului de la Pokrovsk a fost deosebit de inteligentă din partea armatei ruse, evitându-se atacul direct și preferându-se stabilirea unui buzunar mare(prezentat în articolul anterior) astfel încât, după blocarea aprovizionării, au dat un mat tehnic soldaților ucraineni aflați în încercuire. Am spus încă de pe atunci că decizia lui Zelenskyi de a-i pune pe soldați să lupte pentru că „va trimite întăriri” e crimă. Nu poți să omorî sfidător atâția oameni nevinovați care nu mai au efectiv nicio șansă.

De trimis, ucrainenii au trimis un elicopter cu ceva „forțe speciale” și au făcut o ședință a statului major în apropiere de Pokrovsk, pentru a demonstra hotărârea lor. Ce au făcut forțele acelea speciale nu se știe. Ceea ce știm e că s-a făcut marketing  sosirii lor cu elicopterul Black Hawk și cam atât. Unii spun că au încercat să pătrundă în încercuire, dar au eșuat, alții spun că au fost trimiși doar ca să facă poliție militară, ceea ce n-ar fi de mirare. 

Însă clar e că Pokrovsk nu mai există, numele folosit acum fiind vechea denumire rusească a localității, Krasnoarmiysk. Și ar mai fi ceva de menționat, anume ceea ce fac hoardele lui Zelenskyi în interiorul Ucrainei. Frustrați de războiul care se duce de râpă, și-au găsit victorii facile în atacarea Bisericii și a reprezentanților săi. În clipul de mai jos aveți un episod extrem de relevant. Halal eroi!



2 comentarii:

  1. apropos de ce au facut in biserica: asta este, cacatii raman doar niste cacati. seamana cu niste sorosisti cumva. sau cunuste securisti de pe la sri sau poate chiar cu derbedeul ala de la jandarmi care calca steagul Romaniei in picioare...
    Zic si eu...
    Cretinii au trasaturi comune

    RăspundețiȘtergere
  2. Conform canalului rus 360, elicopteru cu fortele de securitate a lansat combatanti ucrainiei care au fost doborati in totalitate dupa 500 de metri de la locul aterizarii.

    RăspundețiȘtergere