În cadrul celui de-al nouăsprezecelea pachet de sancțiuni, Uniunea Europeană a decis să utilizeze activele înghețate ale Rusiei pentru achiziția armelor necesare Ucrainei. Mișcarea era cumva previzibilă: impotentă fiind și neavând sumele necesare susținerii Ucrainei, UE „dă cu jula” prin conturile rătăcite ale Rusiei.
Chestiunea însă e una deosebit de gravă. Ca să înțelegeți, încrederea în ban, pentru a fi deplină, trebuie să conducă la o oarecare separare a acestuia de decizia politică. Până în urmă cu câțiva ani așa ceva era considerat imposibil. Au fost războaie directe în care circuitele financiare au funcționat liber. Gândiți-vă doar că în timpul Războiului Rece, circuitele financiare ale SUA au funcționat transparent inclusiv pentru dușmanul sovietic și acoliții săi. Ceea ce a întărit puterea dolarului.
Acum Euro, o monedă construită pe infrastructura dolarului, dă atacul la conturile unor clienți, fapt care e inacceptabil. Ia gândiți-vă: dacă cineva v-ar spune că într-o bancă a fost jefuit un client, v-ați mai duce acolo cu banii? Exact la fel e treaba și-n ceea ce privește Euro. Mișcarea asta nu doar că va spori frustrarea rușilor - care au tot dreptul să fie frustrați întrucât e vorba de bunurile lor - dar va arunca realmente euro la gunoi. Veți vedea ieșiri masive de pe Euro, cu consecințe devastatoare pentru economia europeană.
Și, ca o bomboană pe colivă, UE a decis inclusiv să penalizeze țările care se aprovizionează din Rusia, adică India și China. Asta e mai rău decât tăiatul crengii de sub picioare, semn clar că Europa e condusă de dobitoci. Întrebarea care se pune acum e simplă: aveți euro prin conturi? Pregătiți-vă să-i vedeți cum se vor transforma în hârtie igienică.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu