Faptul că Rusia a făcut un avans teribil atât în domeniul militar, menținându-și creșterea economică(în prezent este a patra economie a lumii raportat la puterea de cumpărare!), îi deranjează teribil pe occidentali, în special pe europeni. Din punct de vedere al armelor, rușii au schimbat total peisajul războiului. Și asta „pe mâna” Occidentului, care a testat tot felul de concepte în timpul conflictului din Ucraina. A câștigat tehnologia dronelor care acum a devenit strict o chestiune de scalare.
Rușii au reușit să accelereze programul de producție de drone, ajungând la ora actuală la mai mult de 100 drone Geran-2 pe zi și având un target de cel puțin 500. La numărul acesta, antiaeriana e deja inutilă. Când îți vin 500 de drone nu mai ai cu ce să le combați. E exact ca atunci când apar norii cu lăcuste. Ce poți să faci? Sunt atât de multe încât îți devastează câmpul.
Mai mult, noul Geran este puternic îmbunătățit: are viteză mai mare(de aprox. 300km/h), capul exploziv are acum o greutate triplă, crescând așadar capacitatea distructivă, iar altitudinea de zbor a crescut la 2500 m, ceea ce le face imposibil de dat jos prin mijloacele utilizate de ucrainenei(cu mitraliera).
Ultimele două seri au arătat o virulență teribilă a atacurilor rusești, menite a pedepsi Ucraina pentru atacurile masive asupra teritoriului rusesc. De asemenea, rușii au masat la graniță trupe suplimentare, amenințând cu un atac la scară, menit a forța capitularea totală a Ucrainei, ceea ce pentru Occident ar fi un dezastru.
SUA a înțeles mesajul Rusiei încă de când a venit la putere, motiv pentru care a forțat negocierile de pace. Doar că Zelenskyi a fost împins de europeni să sfideze Rusia cu atacuri menite a face imposibilă orice discuție. Putin a arătat că nu-i e frică și că e hotărât să ducă războiul până la capăt.
Aflați în fața unei asemenea perspective, europenii - prin vocea degeneratului Mertz care înțeleg că e susținut de partenerii de drogangeală, Macron și Starmer - au anunțat că ridică restricțiile pentru armele cu rază lungă de acțiune. În principal e vorba despre rachetele germane Taurus(rază de acțiune de 500km) și Scalp-EG/Storm Shadow(550km). Care-i problema cu aceste rachete? În principal problema e Taurus, care-i o rachetă sol-sol, putând așadar fi pornită de oriunde de pe teritoriul Ucrainei și având capacitatea de a intra adânc în Rusia. Teoretic rușii ar fi pregătiți, dar marea problemă e în Crimeea, motiv pentru care Rusia nu digeră un asemenea amestec. De altfel, Putin a avertizat că dacă vor fi eliberate asemenea arme, țările care le-au eliberat vor deveni ținte legitime ale Rusiei.
Marea problemă acum vine: că europenii sunt degenerați o știm, dar oare Putin se va ține de cuvânt? În momentul în care rachetele Taurus ar ataca Rusia sau Crimeea, rușii ar putea trimite un Oreșnik non-nuclear(care provoacă totuși pagube similare celor nucleare) împotriva Germaniei. Iar de-aici nu-mi dau seama încotro se duc lucrurile deoarece totul scapă de sub control. â
Vor interveni americanii? Puțin probabil. Doar că sunt ferm convins că într-un asemenea scenariu China va aproviziona Rusia masiv. Iar totul se va complica teribil.
https://youtu.be/13PHxjRbVMo?si=2R1T1vRwP2Yex-_s
RăspundețiȘtergere"dar oare Putin se va ține de cuvânt?"buna intrebare!...sau marele trasator de linii rosii va deschide un nou bax de carioci
RăspundețiȘtergereVremurile de pe urma !
RăspundețiȘtergere„În părincipal problema e Taurus, care-i o rachetă sol-sol, putând așadar fi pornită de oriunde de pe teritoriul Ucrainei și având capacitatea de a intra adânc în Rusia.”
RăspundețiȘtergereEronat.
Taurus e o air-launched cruise missile – a se vedea aici : https://nitter.poast.org/pic/orig/media%2FGr6FYm3X0AEFfRG.png sau aici : https://www.mbda-systems.com/products/deep-strike/taurus-kepd-350e
Faza cu lansarea de la sol e încă în stadiul de macheta din carton – a se vedea aici : https://defence-blog.com/wp-content/uploads/2015/10/Interesting-idea-here-ground-launched-Taurus-LACM-on-display-at-ADEX2015-.jpg
.
Numai bine !
Pff, ai dreptate. Nu știu de unde naiba aveam ideea aia!
ȘtergereXi Jinping: „Dacă cineva îndrăznește să atace Rusia, America se va scufunda în ocean!”
RăspundețiȘtergerePreședințele Chinei – Xi Jinping:
„Să jucăm cu cărțile pe masă. Să fim sinceri!
Alianța BRICS, din care noi, China și Rusia, facem parte, sperie America și Alianța (NATO).
Ei o văd ca pe o amenințare, dar noi nu amenințăm lumea. Lumea este amenințată doar de America și de Alianță (NATO).
Alianța (NATO) a fost creată pentru a distruge Rusia și pentru a lua de la alte țări.
Este timpul ca America și Alianța să își schimbe politicile și să nu invadeze țări străine ca hienele pentru a fura și a căuta pradă.
Lumea s-a săturat de dominația lor, lumea s-a săturat ca ei să se creadă stăpânii lumii.
Ajunge cu democrația voastră care ruinează omenirea.
Dacă scopul Americii și al Alianței este ca statele membre ale Europei și ale Alianței să intre în război cu Rusia și ca America să intre în război cu China pentru ca noi să nu vă amenințăm economia, atunci aș spune că sunteți pe o cale complet greșită, iar noi deținem cele mai importante cărți cu Rusia. Și nu vă amenințăm economia.
America și alianța (NATO) nu pot conduce lumea la nesfârșit și nu pot face ce vor.
Este timpul ca America să înceteze să mai intre în țări străine și să-și schimbe politicile, iar Alianța (NATO) să înceteze să mai existe în lume, pentru că a voastră nu este altceva decât distrugere.
Noi nu suntem o amenințare pentru economiile voastre. În loc să se uite la alte țări, America ar trebui să muncească și să producă în propria țară pentru a-și plăti datoriile și pentru a-i scoate de pe străzi pe cei fără adăpost care mor de foame.