miercuri, 21 mai 2025

25 de motive pentru care, dacă ai votat Nicușor Dan, ai mari șanse să fii cretin irecuperabil!


  1. Asemeni lui Al Bundy, se laudă cu niște isprăvi de-ale sale din liceu;
  2. Are un trecut neclar în ceea ce privește colaborarea sa cu fosta Securitate;
  3. Cu toate că lasă să se înțeleagă că ar fi fost un geniu, are bac-ul luat la un liceu industrial din Craiova;
  4. Își spune matematician în condițiile în care nu mai profesează de cel puțin 25 de ani;
  5. S-a afirmat ca luptător pentru București, dar singurul rezultat palpabil al acțiunilor sale a fost un număr interminabil de procese;
  6. A fondat USR, cel mai toxic partid din România, responsabil, printre altele, de politica aberantă din timpul pandemiei, moment în care au dorit inclusiv introducerea vaccinării obligatorii;
  7. A avut un mandat de deputat în care NU A FĂCUT ABSOLUT NIMIC!
  8. Din 2020 se află la cârma Primăriei București, neștiind să facă altceva decât să dea vina pe alții pentru orice problemă;
  9. A pretins că a scăzut datoriile Bucureștiului în condițiile în care municipiul București are datorii cu aproximativ 40% mai mari decât în 2020;
  10. Bucureștiul este un oraș mizerabil față de mandatul anterior, curățenia fiind deficitară, iar spațiile verzi lăsate de izbeliște;
  11. Traficul din București este infernal, în condițiile în care Nicușor Dan a promis că această problemă va fi rezolvată rapid după ce va veni el la Primărie. Când, în campania electorală a fost întrebat despre această problemă, s-a mulțumit să afirme că cel care ar fi trebuit să rezolve problema ... a murit!
  12. A reușit să blocheze absolut toate proiectele de construcție din București;
  13. A insistat să bage bani absolut aiurea în proiectul socialist de încălzire centralizată care seacă Bugetul Bucureștiului; 
  14. Cu toate că se bagă bani cu nemiluita, bucureștenii au parte de frig și lipsa apei calde, exact ca în perioada comunistă. Pentru aceste lipsuri plătesc facturi uneori mai mari decât cei care au centrale termice individuale, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE GIGACALORIA ESTE SUBVENȚIONATĂ ÎN BUCUREȘTI!
  15. A băgat aberant de mulți bani în autobuze electrice care iau foc, punând viața călătorilor în pericol;
  16. La 54 de ani nu a fost capabil să-și achiziționeze o locuință, stând în chirie;
  17. Filmat în interiorul locuinței sale pentru campania electorală, a șocat cu mizeria din casă, în condițiile în care s-a filmat în zona în care spunea că „s-a făcut ordine”;
  18. Are în spate forțe politice obscure: ONG-uri finanțate de Soros, Grupul de la Cluj, inclusiv un afacerist care face afaceri cu Belarusul și cu Rusia;
  19. Cu toate că s-a marketat ca fiind anti-sistem, el este o creație a sistemului politic actual, fiind susținut la președinție de întreg spectrul politic care a dus România n dezastru;
  20. Nu are habar pe ce lume trăiește, fiind numeroase momentele în care a dat răspunsuri bizare sau a avut comportamente absolut de neexplicat;
  21. Susține că are soluții în condițiile în care, din răspunsurile pe care le dă, nu este capabil să înțeleagă problema;
  22. Are ticuri ciudate, cel cu mâncatul mucilor fiind cel mai bizar;
  23. Dă dovada unei schizoidii accentuate: vorbește cu capul în pământ, fără a-și privi partenerul de discuție, rupe dialogul sau se blochează;
  24. Sunt dovezi cât se poate de evidente ale slabei sale inteligențe emoționale;
  25. Se va dovedi pentru România mai catastrofal decât a fost Biden pentru America.
Iar lista poate continua. Ceea ce este clar e că, dacă ai votat Jegușor Dan, sunt șanse foarte mari să te afli în spectrul irecuperabililor din punct de vedere intelectual. Nu te lua după faptul că sunteți mulți! Din vremea lui Lăpușnenau e vorba „proști, dar mulți”. 

9 comentarii:

  1. Buna asta cu Al Bundy.E de demult...:)))))
    Asa-i cum ziceti domnule Dan !!!
    Cred ca bucurestenii se bucura macar ca or scapat de asta....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem strapunsi de emotie asteptandu-l pe Drula (alt nume predestinat!) sa ne ia de....

      Ștergere
  2. As mai vrea sa adaug:
    In 5-6 luni,nu veti mai gasi NICI UN VOTANT PLICUSOR asumat !!!!
    Nimeni nu va recunoaste ce-a facut.Il vor scuipa toti cu bale si muci...Exact cum merita.
    Deh, asa-s romanii,cand treaba merge isi asuma toti meritele,iar cind se impute,nimeni nu-i de vina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt dovezi de conversatii pe Whatsapp. Toti votantii ND au tinut sa semnalizeze virtuos ca ei sunt de partea binelui. Stii cum e, nu esti prost destul daca nu esti si fudul

      Ștergere
  3. @cel care ar fi trebuit să rezolve problema ... a murit!

    🤣🤣🤣 adica el este mortaciunea!!!

    Mie sincer mi se pare un om mort.
    Zici ca e verisorul necunoscut al familiei Addams, aia din filmul de comedie horror.
    Nu are suflet viu.
    O mortaciune ambulanta unde geniile maleficele ca Macaroane da intentie si scop sa traiasca pentru a linge bocancul stapanului sau drogangiu.
    Ma intreb de ce isi tot cauta mucii. Oare asa des trage pe nas? Ca sunt reflexe de drogati.
    Asta nu e matematician ci traumatizat de matematica este un schelet ambulant de la ora de anatomie ramas peste ore cand se preda meditatii la matematica si atat a prins ca limita infinita a derivatei matematice este lauda de sine iar trufia de a pretinde ca esti dumnezeu te face sa te crezi dumnezeu.
    Egiptenii numeau matematica arta de a vedea in intuneric. Asta nu vede deloc in bezna dar nici cand ii reglezi corpurile de iluminat la 500 lux pe suprafata mesei.
    Um conducator atat de cretin cred ca am avut doar pe fanarioti in Tara Romaneasca. E mult mai prost ca Dulapul.
    O sa fie mereu cu casca la ureche.
    Nu-mi vine sa cred ca in loc de Trump mioritic o sa avem un Biden mioritic.
    Tot tot tot seamana cu Bidon. Bidonul matematic.
    Acum stau si ma intreb daca tor e un bodon si se va ocupa doar ds VOLUME care va fi volumul de bani sifonati in mandatul sau?
    Ca si Biden nimic nu va da la popor ci doar va lua.

    "Unde esti tu Tepes Doamne ca sa pui mana pe ei?......"

    RăspundețiȘtergere
  4. Unii au votat,...votul a fost FURAT calificat..., dar TOȚI românii vor suferi și vor fi trimiși la abator. Asta-i problema reală! Întrebarea e: A STA SAU A PLECA? This is the question 🤔!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu mai contează acum , răul e făcut . Au distrus ce era o speranță. Voi vatanții , aveți un nou turist după trei zile dela fraudă. 😪

    RăspundețiȘtergere