miercuri, 17 iunie 2026

Infractorul Bocancea trebuie să scoată banul!


Aflu cu satisfacție că infractorul Sorin Bocancea, cel care a lansat mizeria de carte „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale”, a pierdut a treia oară procesul intentat de Roncea și ActiveNews. Astfel, Bocancea a fost obligat de instanță să retragă cartea din librării și restul zonelor de distribuție(online). Pentru cei care nu-și mai amintesc scandalul, în acel volum coordonat de Bocancea, o altă nulitate, pe numele său Constantin Ilaș, s-a apucat să facă liste cu „vectorii propagandei ruse din România”. Pe ce bază? Doar creierașul său insufcient știe. 

De-acum, problema e cât se poate de simplă. Bocancea a insistat cu mizeria de carte, răspândind-o nu doar prin librării, dar și pe net. Un exemplu aveți aici, unde cartea lui Bocancea poate fi descărcată gratis. Cu alte cuvinte, intenția de a mânji cu căcaturile sale este cât se poate de clară. 

Mai e doar un hop, anume ICCJ, unde, cel mai probabil, cuplul tragicomic Bocancea/Ilaș va face apel. După aceasta cred că se pot porni procese individuale de despăgubiri morale îndreptate împotriva celor doi. Hai că nu mai e mult și propagandiștii vor trebui să plătească. 

Un singur lucru trebuie înțeles: libertatea cuvântului e protejată de Constituție, iar când astfel de derbedei vin și încearcă prin tehnici securistice s-o atace, cel puțin să-i coste! Și să-i coste mult, că merită!

P.S. Ca să nu ziceți că fac afirmații gratuite, Sorin Bocancea, fost rector al Universității „Petre Andrei” din Iași a fost condamnat definitiv pe 25 iunie 2019 la un an inchisoare cu supendare pentru instigare la fals intelectual. Cu alte cuvinte, atunci când spun că Bocancea e un infractor, n-o fac gratuit!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu