marți, 6 ianuarie 2026

Breaking News: Kovesi a fost mutată în SUA pentru a se ocupa de dosarul lui Maduro!


Tovarăși, stați la locurile voastre! Înainte de a începe vă spun o chestiune cât se poate de clară: situația din Venezuela nu e ca cea din  Panama din 1989, la fel cum SUA de acum nu mai e aceeași cu cea din 1989. Și nici Maduro nu e Noriega, prin simplul fapt că nu a avut atingere cu CIA. Iar când în articolul de pe Trenduri am spus că Maduro e un cărbune fierbinte în ograda lui Trump n-am exagerat deloc. Să trecem însă la fapte.

La ONU, reprezentantul SUA a declarat că Venezuela nu e stat sub ocupație și că SUA nu au făcut altceva decât să-l aducă pe „teroristul” Maduro în fața Justiției. OK. Inițial americanii au prezentat un rechizitoriu împotriva lui Maduro în care apărea obsesiv(de 32 de ori) numele „Cartel de los Soles”. Doar că Departamentul de Justiție a venit cu un alt rechizitoriu din care aproape a dispărut denumirea cartelului. E adevărat, mai apare, dar doar de două ori! De ce? Motivul e incredibil: „Cartel de los Soles” nu este o organizație, iar Nicolas Maduro nu este liderul acesteia, așa cum susținea propaganda acțiunii agresive împotriva Venezuelei. Dacă mi-ar fi spus cineva că dosarul lui Maduro a fost lucrat de Kovesi, vă dau cuvântul că l-aș fi crezut fără să mai cer alte explicații. De-aia am dat și titlul astfel încât să mă ia factcheckerii la fact checkuit pe motiv că Kovesi nu e in SUA, ci cerșește un post înalt de la Nicu Psihicu! Remarcăm însă că avem fix același amatorism, aceeași întoarcere a portofelului. Ah, dar simt că nu mă credeți! Luați, dragii moșului, captura din New York Times! E simplu, citiți și lămuriți-vă!

Chestiunea e chiar mai comică de-atât: ăia de la Departamentul de Justiție nu au avut curaj să-l informeze pe Trump despre schimbarea rechizitoriului, astfel încât clovnul de la Casa Albă a ieșit cu declarații în stilul său caracteristic: „Maduro was the kingpin of a vast criminal network... As alleged in the indictment, he personally oversaw the vicious cartel known as Cartel de los Soles, which flooded our nation with lethal poison...”. Alo, tovărășelu, de ce consumați în timpul serviciului și, mai ales, de ce substanțe interzise???

Hai că totul se sparge în bucățele. Astfel încât simt că va rămâne în picioare doar acuzația de deținere a unor arme! Cred că o să ne prăpădim de râs. Și mai e ceva, ceva care e chiar de râsul curcilor: lui Maduro, la arestare, nu i s-au citit drepturile! Vă dați seama cât de proști sunt? Chestiunea asta banală e suficientă pentru anularea procesului. Dar să nu ne grăbim, e abia începutul!

Îi rog pe toți cei care m-au bombardat cu Cartel de los Soles să-și schimbe pledoariile. Era despre mitraliere, micuților!

4 comentarii:

  1. cum va spuneam , si de culian si de neamtu plus orchestra. desi ii apreciez maxim, nu glumesc, sunt atat de disperati sa lupte impotriva javrelor sorosiste, a leprelor woke neomarxiste mUE incat inghit pe nemestecate toate frectiile americanilor. In aparenta ,si eu sper ca si intr-o anumita masura si in realitate, oamenii lui Trump,macar la ei acasa, dau iama in cretinul curcubeu cu miros de anus, in leprele comunistoide etc.
    Si atunci, daca fac asta, fiind singurii in emisfera vestica ce se pun cu rahatii mai sus amintit, na... Sunt dispusi sa inghita tot ce zic aia.
    Practic, inclusiv Romania este impartita in doua tabere, distincte, care duc totul la absurd. Iar kokorvesi este emblema dementei absurdului. Este etalonul dupa care masori orice cretinism judiciar, din oricare parte. afost inlocuit "țianul" ca unitate de masura a cretinsimului. poate doar derbedeul pledoiu sa o mai foloseasca.
    cat despre curvele criminale securiste sri sie spp etc, ei bine astea folosesc "hapriori"

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnu' Dan, probabil că la sfârșit se va constata că Nicholas Maduro nici măcar mitraliere nu avea. Dar contează? La Sadam a contat că nu dezvoltase arme chimice? Din câte îmi amintesc, nu. Pe mine mă interesează altceva. În Venezuela, in noaptea în care a fost predat Nicholas Maduro, erau consilieri economici chinezi, consilieri militari ruși, tehnica militara rusească, personal militar iranian și cubanez. Ce au primit țările respective că sa fie de acord cu arestarea lui Nicholas Maduro? "And, at the end, we will not remember the words of our enemies, but the silence, of our friends" Martin Luther King Jr.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai jos un articol excelent. Nu sunt întotdeauna de acord cu Hedges, dar el este clar în această privință.
    https://chrishedges.substack.com/p/america-the-rogue-state

    RăspundețiȘtergere
  4. https://x.com/AdameMedia/status/2008065509657596346?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E2008065509657596346%7Ctwgr%5Eaf051cb0d9388b5a42e3ea75bdd3a6f0194bb337%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fdavidicke.com%2F2026%2F01%2F06%2Fits-so-funny-to-watch-all-those-people-talking-about-we-in-relation-to-trumps-america-just-because-they-were-born-there-the-we-is-really-the-global-cult-that-operates-across-the-world-an%2F

    RăspundețiȘtergere