Mi-au alunecat ochii pe o carte scoasă la Humanitas și am constatat, cu surprindere, că ăștia încă încalcă la modul nesimțit normele ortografice ale limbii române, scriind cu î peste tot. Tot recent am auzit opinia „doctă” a degeneratului Toader Paleologu, care se lăuda că el scrie cu î deoarece așa e coerent din punct de vedere lingvistic. Hai să înțelegem ce ce toată târla asta care se dă intelectuală este, în realitate, o adunătură de proști solemni.
La modul teoretic ei spun că atât â cât și î reprezintă același sunet, deci e ilogic să ai două litere pentru un singur sunet sunet. La modul teoretic, dar la modul practic vine întrebarea: Așa, e, boilor, doar că ce anume folosești? Â sai Î? E extrem de important!
Toată lumea știe că nu poți scoate din burtă regula, astfel încât, pentru a face lumină, trebuie să aduci un argument, iar acel argument, în astfel de situații, este cel etimologic. Culmea, în ceea ce privește litera î avem o particularitate interesantă. Majoritatea covârșitoare a cuvintelor care încep cu î, au ca următoare literă m sau n. Dacă nu mă înșel, doar vreo 6 cuvinte din română care încep cu î nu sunt în „grupa în sau îm”. Etimilogioc, cu mici excepții(de exemplu înger care vine din angelus(lat), pe filiera greacă άγγελος) acestea provin din latinescul in( de ex „înainte” vine de la latinescul "in ab ante") sau de la franțuzescul en(care provine din aceeași moștenire latină). OK, cu asta am putea spune că e legitimă folosirea literei „î”. Doar că ceea ce am demonstrat este cu totul altceva, anume că este justificată folosirea literei î la începutul cuvântului.
Să trecem mai departe. Ce se întâmplă cu sunetele din interiorul cuvintelor? Aici fenomenul este diametral opus: din punct de vedere etimologic, majoritatea î-urilor din interiorul cuvintelor provin din a-uri latinești sau din alte limbi romanice. De exemplu câine-canis, mâine-main, pâine-pane, a mânca-manducare s.a.m.d. Din punct de vedere al fondului lingvistic, numărul cuvintelor conținând sunetul î în interiorul lor este mult mai mare decât cel al cuvintelor care încep cu î. Așadar, dacă ar fi vorba să se preia un singur sunet, din punct de vedere statistic acesta nu ar fi î, ci â. Dovada clară că ăia care scriu „turul 2 ânapoi” sunt, în realitate, mult mai deștepți decât șleahta de sfertodocți așa-zis intelectuali.
Dar, stați puțin că mai e o chestiune lăsată neacoperită, anume ce-i cu î-urile de la sfârșitul cuvintelor. Ei bine, aici, cu mici excepții(de ex. a coborî care se bănuiește că provine din latină, zic eu forțat deoarece e greu să ajungi de la descendere la coborî) e vorba de împrumuturi slavone. De exemplu: zăvorî-zavoru(slavă), ocărî-ocrajati(slavă). Ca și grafie e greu de decis deoarece, în general, î-ul românesc de sfârșit corespunde semnului moale(Ь) din slavonă, astfel încât preluarea î-ului de sfârșit poate fi considerată o regulă oarecum arbitrară, dar nu trebuie să uităm că majoritatea acestor î-uri provin din j sau i în slavona veche.
OK, după ce am văzut toată povestea, să înțelegem acum ce-i cu prostovanii noștri grupați în jurul rataților de la Humanitas, GDS și alte păduchelnițe bolșevice. Păi chiar asta e, bolșevismul. În anii 50, venirea tovarășilor pe tancuri a produs distorsiuni în lanț ale limbii și istoriei României. Din dorința de a șterge legătura vizibilă din spațiu dintre română și latină, s-a mers spre „demonstrarea” faptului că româna s-ar trage din slavonă. O aberație ca toate aberațiile aduse de bolșevicii veniți pe tancuri, indiferent că se numeau Bruckner, Solomon Moscovici, Mihai Roller, Tisimețki, Radu Florian etc. Și uite-așa a apărut „revoluția ortografică” din 1953 când, cu excepția cuvântului român și a derivatelor, totul se scria cu î. După Revoluție, în 1993, Academia Română a propus revenirea la scrierea cu „â” și, la modul esențial, la „sunt” în loc de „sînt”. Cu toate că pare ceva minor „a fi” este esența oricărei limbi, iar modul în care ticăloșii bolșevici au ajuns să distorsioneze limba prin acel impersonal sînt arată cât de departe se poate merge cu tembelismul.
Și uite așa constatăm esența încrâncenării proștilor firoscoși care se încăpățânează să scrie cu î și „sînt”. De fapt pe ei îi doare bolșevismul din care sunt alcătuiți și în care, din păcate, iată că ne-au adus pe căi demagocratice. Faptul că acuma am ajuns la negura anilor 50 este cauzat, între altele, și de presiunea culturală a acestor păduchi care, de fapt, în esență sunt niște proști solemni. Atât am avut de spus! Respectați limba română, caracterul ei latin și lăsați-i să meargă în iad pe toți maimuțoii comuniști care-o fac pe deștepții, ei fiind, în realitate, niște proști incomensurabili.
Vă citesc mereu cu interes și în general sînt foarte de acord cu părerile dv., inclusiv despre cei de la Humanitas, dar aici greșiți. Mai mult, tonul vehement mi se pare cu totul impropriu. Nu o să aduc argumente de fond, deși există destule, ci ceea ce ar putea părea un "argumentum ad verecundiam", dar este totuși relevant: cînd în Academie s-a votat trecerea la â, în tot plenul erau doar 4 (patru) filologi. Doi au votat contra și doi s-au abținut. Restul erau matematicieni., medici, agronomi, scriitori etc. Iar "sunt" în loc se ""sînt" contravine atît etimologiei (vine din subjonctivul latinesc "sint") cît și cel al pronunției efective, din moment ce la Eminescu "sînt" rimează cu "pămînt" (Scrisoarea III).
RăspundețiȘtergereNu as fi asa de ferm in locul tau. Ce zice de ridere? Ar trebui sa scriem a ride sau a rade?
RăspundețiȘtergereAici n-aveți deloc dreptate. Sfînt vine din slavonă, rîde din latinescul ridere. De ce să redai același sunet prin două litere, ca să nu mai vorbim că sunt n-a existat niciodată în română. Iar trecerea la î peste tot începuse în perioada interbelică, pînă și Maiorescu o vedea ca pe ceva firesc. Absurd e ce s-a întîmplat după 90 cînd inginerii din Academie au decis să schimbe ortografia.
RăspundețiȘtergere"Ca și grafie e greu de decis..."
RăspundețiȘtergereMda... Mai ales daca ai boii mici.
"Î din i" apare in Tara Romanesca pentru prima data intr-o carte din 13 iulie 1499 a lui Radu cel Mare destinata manastirii Govora pentru Poiana Nevoia in prepozitia "În". De asemenea intre anii 1500 si 1750 poate fi regasit in inscriptiile de pe peretii mai multor biserici din Tara Romaneasca si Ardeal ca (de exemplu biserca din Rozavlea -1716) cu acelasi inteles de "În". Alfabetul glagolitic, chirilic si cel rusesc nu contin o astfel de litera, deci nu reprezinta un imprumut. Originea romaneasca a lui "Î din i" a fost sustinuta de Radu Sbierea, Gh. Ghibanescu, Al. Philippide s.a. Originile acestui semn grafic sunt mult mai vechi de anul 1950 si de reformele lingvistice "revolutionare" ale unor venetici sositi pe tancuri, si poate ar trebui sa fim mandri ca acesta se regaseste doar in limba noastra. Sa nu cadem in extrema cealalta cum s-a intamplat pe la 1900 cand au fost "(ras)latinizate" cuvinte de origine latina din vorbirea noastra si nici sa procedam cu aceleasi metode de infierare a tot ce credem ca nu este latin specifice anilor '50. Depare de mine valorile tefeliste, humanitas-iste sau "bolseviste" avind in vedere ascendentii mei carturari din ultimele cateva sute de ani. Prieten o fi ....Dan Diaconu.... dar mai prieten este adevarul. Considerati randurile de mai sus ca pe o erata si nicidecum un afront adus autorului sau o scuza adusa "prostilor firoscosi", avind o deosebita apreciere pentu domnia sa, chiar daca eu il numesc "personajul colectiv".
RăspundețiȘtergereStiam ca sinteti economist, nu lingvist! Aveti si nu aveti dreptate. E politica si cu â dar si cu î. Avantajul lui î este ca pe acelasi corp de litera sint doar 2 sunete (i si î), pe cind in cazul lui a/â/ă avem deja 3. In cazul ca se scrie fara diacritice poate aparea confuzia. Cititorii cu dioptrii sau cu mai putina scoala vor avea dificultati, chiar si cu diacritice. Sinteti prea aspru si prea sigur cind faceti afirmatii legate de care limba din ce se trage. "Certitudini" au doar anumiti "cunoscatori"! Daca mergem cu citeva zeci de ani in urma, vom gasi inclusiv litera ē cu pronuntie ă (nu am pe telefon acel caracter e cu caciulita). Ziarul Adevērul era un exemplu... Cui foloseste acest haloimas? In tarile "normale" se merge pe standardizare si simplificare. Sunete diferite pe corpul literei c (ce ci ch c ț etc.) dau confuzii de exemplu... Credeti ca de dragul unei cvasi-relative "traditii-corecte" merita sa mentinem haosul? Care traditie? Care corectitudine? As crede mai degraba argumentele unui Pruteanu, Vulpescu etc., lingvisti calificati si nu paleologi si nici altii care vor neaparat sa foloseasca legalul "sunt" in locul celui corect "sînt". Da, in ceea ce priveste argumentele dvs. legate de ideologia gedesista si celelalte va dau perfecta dreptate! Sanatate va urez!
RăspundețiȘtergereIn '53, inclusiv român se scria cu î (romîn). Cam pe la sfârșitul anilor 60 s-a scris român cu â.
RăspundețiȘtergeredeja, ceea ce spuneti dumneavoastra, este filozofie adanca pentru 90% dintre cretinii de până în 30 de ani. mai conteaza, poate, pentru segmentul 45 - 80...
RăspundețiȘtergereAtat am avut dăcît sa va spun. Â-mi pare rau. :)
Great pleading. Totally agree!
RăspundețiȘtergerehttps://evadare.ro/istorie/manualele-de-istorie-pentru-primele-12-clase-ce-mai-invata-azi-copiii-si-de-ce-conteaza/
RăspundețiȘtergerehttps://evadare.ro/politica/natura-capitalismului-in-conflict-cu-natura-omului/
RăspundețiȘtergereCorect politic este sa ramana forma mai prietenoasa cu IA. Restul sunt discutii pt specialisti.
RăspundețiȘtergereEu scriu cu "sunt" si nu ma deranjeaza deloc, chiar daca primii 20 de ani, i-am petrecut sub comunism, recte Ceausescu pe care l-am urat de moarte, dar m-am supus legilor din tara, daca asa spune ca se scrie, asa scriu, nu stau sa fac dezbatere, cu toate ca e mai simplu sa scriu din nou cu "sint", dar nu ma leg de ceva care este doar o forma de exprimare. Cand imi aduc aminte cum incerca maica-mea sa-mi bage in cap, alfabetul rus, imi vine sa scriu oricum, numai sa scriu in romana si nu in rusa sau orice alta limba. AI mei au fost comunisti convinsi, pana la impuscarea lui Ceausescu, pentru ca s-au nascut in saracie lucie, si ei constiderau ca acest comunism le-a dat o sansa la viata mai buna decat ce era pe vremea regelui. NIci cand ne taia curentul sau stateam la coada la zahar si ulei, nu credeau ca e de la Ceausescu, credeau ca e doar o perioada a tarii, sa ne platim datoriile si apoi va urma epoca de aur. De aceea am participat la revolutie si am adus in strada peste 5.000 de oameni. Ce credeti ca faceau cei din blocuri cand auzeau ca strigam: " Nu vă fie frică, Ceauşescu pică! " ??? Nu faceau altceva, decat sa arunce cu borcane si ghivece in capul nostru, asta in timp ce noi le aduceam libertatea, pe care ei nu o doreau de loc. Am ajuns cu peste 5.000 de oameni la Inter, adunati din toate cartierel de la Romana, Bulevardul Dacia, Obor si inapoi pe Mosilor, Rosetti, Universitate. Deci, eu zic sa lasam Potlogarii in zeama lor pe care o merita, si noi se ne vedem de ale nostre, ca ei raman ce au fost din todeauna, niste excroci perfecti. Am locuit chiar langa blocul lui Paleologu, parca era E19 din cate imi amintesc eu, din Dr Taberei, de la Cofetaria Indiana. Mareu am crezut ca tasu e buncicasu, asa batran era cand il lua de la gradinita. Daca stiam ce parasute sunt amandoi, mai bine ii impuscam la revolutie, chiar daca nu aveam cu ce, pentru ca ma fost la sectia de militie sau circa asa ii zicea atunci, cea de la Pta Moghioros, alt nume de ungur, dar nu au vrut sa ne dea arme. Niste militeni prosti de tot, pentru ca daca ne dadeau arme, incepeam curatenia chiar cu ei, acolo pe loc, toata circa de militie. Eu eram condamnat la locul de munca, pentru ca am vrut sa fug din tara, si ne-au prins. Ce Rambo deveneam cu ei, daca ne dadeau arme. Pe ceausescu, l-am urat vre-o 10 ani maxim, dar pe iliescu vre-o 30 si, pana s-a dus de tot. Iar pe asti de acum, nici nu mai ma sinchisesc sa-i urasc, as cere din nou niste arme, si i-as rade pe toti. Ma gandesc la cat sunt de barbati romanii, isi omara toti sotiile, le bat, le taie, le impusca, dar pe nenorocitii care ne vand tara si ne vand si pe noi, nu au curajul sa-i atace nici cu o bata sau cu o participare la un miting macar. Niciodata nu am fost sa-mi fac carnet de revolutionar, asa de tare am urat regimurile care au venit la putere dupa revolutie. Mie personal, mi-au intinat tot ce am gandit noi bune despre Romania, asa ca i-am lastat pe toti, si am zbughit-o, cat am putut eu de repede, unde am stiut eu ca e mai bine, decat la noi. Vai de Romania, cu momaile alea ramase in tara, care nu au curajul sa faca o revolutie macar. Ce faceam eu de la 12 ani??? mereu ma gandeam unde sa amplasez o bomba, ca sa-l spulbere pe ceausesc definitiv. Trebuia calcat in picioare, nu impuscat. Si cu astia din ziua de azi, la fel ar trebui procedat, nu impuscati.
RăspundețiȘtergereFundația Gândirea
RăspundețiȘtergereLiterele â și î, Extras din studii de cultură și civilizație românească, Gabriel Gheorghe
În anul 1963 a existat în Europa o „revoluţie culturală“ unde ţările europene inclusiv România s-a angajat în „legea fonetică“ ce înseamnă: „Pentru un sunet pronunţat, un singur simbol grafic. Asfel Academia Română a hotărît ca scrierea să fie cu î din i deoarece Nicolae Iorga scria în Istoria Românilor din 1920 cu î din i şi sînt ca verb modal. Acest sistem de scriere a recomandat şi Sextil Puşcariul în 1930. Din 25 aprilie 2005 scrierea cu î din i şi „sînt“ este legală în documentele oficiale. Dispun de DEX din 2016, emis de . România a devenit Romînia, apoi cu un an mai tîrziu a devenit Rumania, dar la insistenţă poporului în 1965 a devenit Româna numele ţării. Eu aş fi numit ţara: Trageda deoarece include cele trei comunităţi istorice; Tracia, Geţia şi Dacia. Scrierea cu î din i este consacrată şi legislativ deoarece un proces juritic emis înainte de 1989 unde se menţionează tipărit fără diacritice: „..pana la motor..“ s-ar înţelege acum eronat: „...până la motor...“ în loc de: „...pană la motor...“. Asemenea aberaţie nu ar trebui permisă, îngreunează comunicaţia şi măreşte confuzia. Scrierea chirilică românească de acum 400 de ani era cu î din i. Mai adînc în istorie în scrierea hittită palaică scirsă acum 4000 de ani cuvîntul „Zina“ înseamnă Zînă în limba noastră care este de origine hittită sau tracă.
RăspundețiȘtergere