miercuri, 29 octombrie 2025

Pokrovsk

Zelenskyi: „The most difficult situation is now in the Pokrovsk direction. The occupiers are trying to gain a foothold by all methods, every destroyed occupier there is a result for our entire state.

Știți ce e strigător la cer? În condițiile în care situația din teren este cea prezentată pe harta atașată articolului de față, limbricul de la Kiev le cere soldaților „să reziste pentru că „situația e sub control”. Ceea ce reprezintră condamnarea la moarte, cu sânge rece, a peste 10 000 de soldați nevinovați, mulți din ei luați cu arcanul la război.Dar ce mai contează 10 000 de soldați pe lângă cei peste 2 milioane de soldați morți până acum?

vineri, 17 octombrie 2025

Te pui cu rusul?


E un clip care s-a viralizat puternic în ultima vreme și care arată cam cum acționează rusul atunci când e călcat pe coadă. Vă rog să-l arătați și papagalului ăluia care spune că se luptă el cu Rusia. Nu de alta, dar să știe ce-l așteaptă: pe el și pe fraierii care-l urmează într-un război al nimicului(pentru noi)!



Vă vine să credeți?

Unde credeți că se află această fabuloasă stație de metrou? E nouă nouță, plină de simboluri creștine. Unde ar putea fi?

Vă vine su nu să credeți, stația de metrou din clipul de mai jos se numește Sfânta Maria și se află pe linia 6 a metroului din ... Teheran. Stația a fost construită în cinstea comunității creștine armene din Teheran, fiind situată la două minute de  Catedrala Armeană Sf. Sarkis din Teheran.

Știți, propaganda vă vorbește despre intoleranța religioasă și radicalismul religios din Iran. Se uită însă că toate comunitățile religioase - inclusiv evreii de acolo - se bucură de absolut toate drepturile. Iar stația pe care v-o propun este nu doar surprinzătoare pentru unul care nu are habar cu ce se mănâncă Iranul, dar de-a dreptul șocantă prin frumusețea sa.



Povestea e mai veche decât ați crede!


Mulți cred că subiectul reindustrializării Americii este o obsesie de-a lui Trump. Aiurea! Chestiunea e mai veche de-atât. Ceea ce vedeți în clipul de mai jos s-a petrecut pe vremea lui Obama, când ținea un discurs despre ... reindustrializarea Americii. 

Vântul însă n-a ținut cu el și a luat steagul pus să mascheze ceea ce știe toată lumea, anume că macaralele gigant sunt chinezești(ZPMC). Și uite-așa am avut de-a face cu un alt spectacol de-al croitorașilor americani!  



Povestea cu bomba

A explodat un bloc și acum imaginea pe care o vedem seamănă cu cele de pe câmpul de război. E o imagine similară celor pe care le mai vedem prin Ucraina sau prin Rusia, după ce o rachetă poposește într-un bloc de locuințe. Doar că la noi încă e pace. Iar dezastrul n-a fost provocat de vreun terorist nebun, ci de neglijența unor idioți.

Ce s-a întâmplat? Păi aici e problema că, la atâta timp de când s-a întâmplat nebunia NU SE ȘTIE CE S-A  ÎNTÂMPLAT, care a fost cauza. Știm că cei care au efectuat prima intervenție au oprit gazele, că un Gigel(spun unii) le-ar fi repornit neautorizat și că au venit unii cu o oră înainte de explozie să le reblocheze. Și cam atât. Nimic mai mult! Totul a înghețat acolo.

În timp ce autoritățile au intrat în pământ, fiind mai degrabă preocupate să arunce vina de la una la alta, realitatea de la fața locului e copleșitoare: sunt 500 de oameni care nu știu unde or să doarmă începând de azi! A venit Bolojan să spună că blocul trebuie dărâmat. Gata, frate, ai rezolvat-o! Și restul? Nu știu dacă cei de acolo aveau asigurare obligatorie. Dar, punând cazul că aveau, ce vor face cu cei 20 000 EUR pe care-i primesc despăgubire? Ce poți face cu ei? Oare de ce se insistă pe acele asigurări în condițiile în care sunt inutile? Nu miroase a fraudă? Dar dincolo de asta, problema care persistă e ce se întâmplă cu oamenii ăia. Ei, începând din clipa asta, nu mai au casă. Văd că urlă unii că trebuie găsit vinovatul. OK, l-or găsi! Ce rezolvă asta? Era și ăla un amărât așa cum probabil erau toți din blocul ăla. Care-s prioritățile?

Până la ora asta nu s-a făcut nimic în afara foarte multor „experți” care-și dau cu părerea. Dar ce s-ar putea face? Păi în primul rând ar trebui găsite niște spații de urgență în care să stea sinistrații care nu au unde să se ducă. E posibil să fie bătrâni acolo. Ce faci cu ei? Îi lași în frig în timp ce te prefaci că plouă?  Poi, cu maximă urgență, ar trebui Alcătuită o echipă de experți care să evalueze situația imobilului. Mai poate fi refăcut? Varianta lui Bolojan cu dărâmarea e aberantă! Trebuie să se exprime niște specialiști în structuri. Blocurile de cadre din vremea lui Ceaușescu sunt, din punct de vedere structural, deosebit de solide. E posibil să se poată demola doar segmentul afectat și să se refacă apartamentele afectat. Ar fi cea mai bună soluție dacă e posibilă. Chiar și în cazul în care se decide că trebuie demolat, trebuie stabilit până unde demolezi. Și asta poate fi făcută de aceeași echipă. 

Nu în ultimul rând, trebuie făcută o evaluare a blocurilor care au aceeași infrastructură de gaze(țeavă neagră cu durata de viață depășită). Și-aici avem o întrebare esențială: DE CE MAI SUNT ÎN BUCUREȘTIUL NOSTRU ASEMENEA BOMBE? Știți? Hai să vă explic: din cauza comunismului care n-a ieșit din orașul ăsta!

Peste tot în țară s-a renunțat la sistemul ineficient de încălzire centrală, trecându-se la încălzirea individuală cu centrale termice murale. În București, pentru menținerea comunistului sistem de încălzire centralizată, nu s-a permis asta, iar ca să se îngreuneze procesul s-au pus bețe-n roate separării gazelor. Separarea presupunea schimbarea țevii vechi cu una nouă, iar din acea țeavă urma să-și tragă fiecare apartament gazele. De ce a fost sabotat proiectul? Pentru ca oamenii să nu se debranșeze de la rețeaua de încălzire. Inclusiv acum, dacă vrei să-ți faci separarea la gaze, îți este refuzat proiectul. De ce? Pentru că așa funcționează comunismul: după reguli aberante și de neînțeles.

A explodat un bloc. Cinci sute de oameni sunt pe drumuri. Autoritățile se scarpină-n cap și aruncă vina pe unde văd. Și e doar un bloc. Imaginați-vă că am avea de-a face cu o catastrofă. Ce s-ar întâmpla? V-ar salva Mucușor? E vai de noi!

Vrabia mălai visează


Europa a cerut pe un ton ferm Chinei să facă transferuri tehnologice pe continent pentru a main reduce din groapa care desparte cele două economii. E ceva de-a dreptul hilar: aceeași Europă care, pe vremea când era colonialistă, bătea cu pumnul în masă cerând deschiderea piețelor, pentru a-și putea vinde liberă produsele, acum merge cu același tupeu și bate cu pumnul în masă solicitând Chinei să dea gratis tehnologie Europei. De ce? Pentru că, zic ei, așa e corect.

Păi mergând pe logica europeană, o echipă de fotbal, văzând că echipa adversă e mult mai puternică, ar putea solicita ca acea echipă să joace cu 1-2 jucători în minus. Sau, eventual, jucătorii cei mai buni ai echipei adverse să joace pentru ei. De ce? „Pentru că așa e corect!”. O astfel de tâmpenie doar creierele prăjite ale europenilor puteau imagina.

Nu întâmplător s-a viralizat răspunsul primit dinspre partea chineză. Desigur, chinezii au refuzat, așa cum era normal, doar că au făcut-o într-un mod elegant, declarând că, la schimb, „pot să ofere, ca un compromis, know how-ul necesar scoaterii a 800 de milioane de locuitori din sărăcie”. Mi se pare de-a dreptul GE-NI-AL!

joi, 16 octombrie 2025

Vremuri tulburi


Duma(Parlamentul Rusiei) a votat cu o majoritate covârșitoare lovituri pe teritoriul SUA în condițiile în care Tomahawk-urile americane vor lovi Rusia. De asemenea, șeful FSB,  Alexander Bortnikov, a anunțat că agenți MI6 și SAS pregătesc pe teritoriul Rusiei o acțiune de sabotaj a conductei Turkish Stream. Anunțul nu este întâmplător, fiind un avertisment direct adresat Marii Britanii, ceva gen „știm ce puneți la cale, iar dacă o veți face veți suporta consecințele”.

De altfel, Rusia a reluat legăturile militare cu Cuba, într-o mișcare surprinzătoare care readuce armata rusă în coasta SUA. Pe moment au fost deplasați consultanți militari în Cuba. Restul urmează. Ceea ce înseamnă că răspunsul la acțiunile deja mult prea degenerate ale lui Trump este posibil să fie unul dur. 

Părerea mea e că nebunia din Ucraina a mers deja mult, iar de-aici înainte fiecare milimetru va avea consecințe groaznice. Reiau ceea ce am spus: cred că Anglia va fi șaua pe care-o vor bate rușii pentru a pricepe iapa americană.

miercuri, 15 octombrie 2025

Vaccinul a reușit!


Tocmai m-am despărțit de un grup de tefelei. Vârsta medie a lor era pe la 50 de ani. Unii dintre ei fuseseră concentrați acum, cu marea acțiune a lui Moșteanu. Sincer, sunt siderat. Efectiv nu-mi vine să cred ce s-a discutat acolo. Pur și simplu m-am tras de nas și de urechi pentru a fi sigur că nu dorm și discuția pe care o am se petrece în vis.

Întrucât fuseseră la (h)armată n-aveam cum să ocolesc subiectul. Așa că am spus că nu mi se pare normal. Moment în care i-am simțit privindu-mă tăios: „Cum adică?”. Adică pur și simplu, le-am spus eu, cum e posibil să cheme oameni la 50 de ani? Păi dacă v-ar chema la război v-ați duce? „Normal! - mi-au răspuns ei”. Prima dată am crezut că nu e adevărat, că e o bravadă tefelistă de-a lor. Motiv pentru care am extins discuția.

Le-am dat și exemplul clasic: „Hai să presupunem că vă iau să vă bateți cu rușii. Are vreunul dintre voi habar ce vreme e la est de noi? Ați auzit vreodată, prin vreo carte sau fim ce e aia „iarnă rusească”? Da, auziseră. Erau conștienți și că au o vârstă și că, dacă li s-ar ordona marș prin zăpadă, neechipați, ar muri degerați. Aiurea, ei tot că merg! „De ce?” - îi întreb eu ca un disperat. „Pentru că ne cheamă!” - mi-au răspuns ei senin. Erau conștienți că dacă-i iau în armată vor avea șanse decât teoretice de supraviețuire, dar toți, fără excepție, aveau replica: „Eu nu sunt ca suveraniștii care vor să fugă din țară!”. Realizați ce imbecilizare?

Abia acum mi-am dat seama de-o chestie și efectiv sunt șocat: idioții ăștia fac tot ceea ce fac strict din rațiuni ideologice. S-au vaccinat precum cretinii, știind că e pericolul să aibă probleme grave. Dar au făcut-o „ca să-i oblige pe antivacciniști și pe negaționiști”. Când a vrut Dragnea să reformeze pensiile private se tăvăleau pe jos că le umblă la „proprietatea lor”. Când au venit ăștia noi și s-au pișat pe proprietatea lor, făcând în așa fel încât, o majoritate covârșitoare să nu-și mai poată încasa pensia, au ridicat din umeri și-au început să urle că „de-aia e pensie, s-o încasezi lunar”. Dacă ar fi făcut Dragnea chestia asta, s-ar fi dat cu capul de pereți, s-ar fi sinucis în grup sau s-ar fi luptat cu jăndarii până la moarte. Dar dacă decizia au luat-o ai lor, jaful devine perfect legitim.

La fel și cu înrolarea. Idioții sunt gata să-și dea viața absolut aiurea. Nu contează că probabilitatea de a muri se apropie de 100% și, mai ales, nu contează că o astfel de luptă nu ar avea nicio miză, deci ar muri exact ca niște proști! Ei se mulțumesc că, în felul ăsta, îi contrează pe „suveraniști”. Ce să spun? E de „Doamne ferește!”. În ceea ce mă privește, sunt ferm convins că vaccinul a reușit și-și face efectul. Altă explicație nu am!

Mobilizarea trotinetistului


Văd că s-a activat lumea acum, când trotinetistul de la MApN a organizat mobilizarea în București și-n județele limitrofe. Ceea ce nu știți este că ceea ce se întâmplă și ceea ce vedeți acum e doar o mică parte a ecuației dezastrului. Mai pe șest, mai la vedere, mobilizarea s-a făcut în multe alte județe din țară, cu aceleași eșecuri sforăitoare: oameni ținuți aiurea în frig, o organizare de doi bani, liste încurcate s.a.m.d.

Știu că e cool să dăm vina pe Moșteanu, doar e figura cea mai la îndemână, însă realitatea e alta. Ceea ce se întâmplă nu e din cauza ministrului, ci e o imagine a incompetenței cât casa din Armata noastră. Da, armata aia care a tras prostește la Revoluție, e aceeași armată de acum, cu aceiași nătărăi care nu știu altceva decât să bea în cazarmă pentru ca a doua zi s-o ia de la cap. 

Ceea ce trebuie înțeles din tot acest spectacol hazliu este o imagine care ar trebui să vă îngrozească: gândiți-vă că mâine ar începe un război și că ăștia care sunt acum la butoane ar conduce ostilitățile. Ați văzut cât de incompetenți sunt generalii de carton care populează televiziunile, spunând prostii mai mari decât ei. Gândiți-vă că Ciucă a fost înaintașul lui Gheorghiță ăsta de-acum și îngroziți-vă! Ciucă părea mai cu capul pe umeri decât ăsta!

Aveți idee cum ar arăta Armata României într-un conflict actual? Din punctul meu de vedere, cel mai rușinos episod din istoria României este câștigarea războiului cu bulgarii în cadrul celui de-al Doilea Război Balcanic. Știți cum a fost? Bulgaria a atacat Grecia și Macedonia, iar românii declarat război Bulgariei. Sleită de atâta luptă, armata bulgară, pur și simplu, a refuzat să lupte. Astfel, brava armie română a ajuns până la Sofia fără nicio rezistență. Ei bine, în ciuda capitulării fără luptă a Bulgariei, Armata Română a avut peste 10 000 de morți! Ăia au murit ... de holeră. Vă dați seama câtă prostie? Să nu fii capabil să asigur logistic trupele și să moară ăia absolut degeaba?

Sunt ferm convins că mulți mă vor trage de mânecă și-mi vor spune despre rușinea de la Turtucaia, dar pentru mine nu există rușine mai mare decât aia în care ai victime fără să existe nicio interacțiune. Arată o prostie enormă!

Ei bine, ceea ce vreau să vă spun este că acum e mult mai grav. Probabil nu se va mai muri de holeră, dar cu siguranță bravii noștri generali, în prostia lor, vor organiza niște meciuri româno-române de se vor măcelări trupele între ele înainte de a ajunge pe front. Vor râde dușmanii cu fundul de noi! Ferească Sfântul de așa ceva, că ar fi cea mai mare tragicomedie a istoriei. Nici pigmeii ăia din țările Baltice nu-s atât de varză!

marți, 14 octombrie 2025

Nu, nu e de clasa a patra!


La problema de clasa a patra primită sub formă de provocare de Mucușor, în care l-am criticat pentru modul în care s-a apucat să o rezolve, treburile au evoluat. Cineva mi-a furnizat un link către răspunsul video al Mucușorului(din perioada campaniei electorale), în care dădea trei metode de rezolvare a problemei, toate trei valide. Iar rezolvarea care se potrivește clasei a patra pe care a dat-o mi s-a părut extrem de frumoasă, motiv pentru care reiau pe scurt povestea aici.

Așadar, în problema se spunea să se găsească cel mai mic număr natural care are următoarea proprietate: dacă-i muți ultima cifră în față obții dublul său. Deci dacă notăm cifrele numărului cu X1, X2, ...Xn ar trebui ca numărul nostru să respecte proprietatea: 2 * X1X2...Xn=XnX1...Xn-1.

Rezolvarea mea v-am dat-o, dar rezolvarea lui Nicușor mi s-a părut foarte interesantă și mult mai simplă pentru un copil de clasa a patra(de fapt de a treia). Așadar, Nicușor a pornit de la o chestie simplă, anume că adunarea trebuie să respecte formula de mai jos

X1X2X3...Xn+
X1X2X3...Xn
------------------
XnX1X2...Xn-1

Adică ceva de genul: Xn+Xn=Xn-i(ori direct adunarea, ori cifra unităților, dacă rezultatul e mai mare decât 10). Și, bazându-se pe asta, s-a apucat să facă adunarea de la dreapta la stânga, începând cu cifra 1. Așadar avem, după cum urmează:

  1. 1+1= 2 (care obligatoriu devine ultima cifră)
  2. 2+2= 4
  3. 4+4= 8
  4. 8+8=16 (6 e cifra care ne rămâne, iar pe 1 îl adunăm la rezultatul digitului care urmează, exact ca la numărare)
  5. 6+6+(1)= 13(la 6+6 adăugăm depășirea de la adunarea anterioară)
  6. 3+3+(1)=7
  7. 7+7=14
  8. 4+4+(1)=9 
  9. 9+9=18
  10. 8+8+(1)=17
  11. 7+7+(1)=15
  12. 5+5+(1)=11
  13. 1+1+(1)= 3
  14. 3+3=6
  15. 6+6=12
  16. 2+2+(1)=5
  17. 5+5=10
  18. 0+0+1=1

Și STOP JOC deoarece de-aici se repetă, adică din nou se ia de la 1+1 s.a.m.d. Așadar, rezultatul îl formăm copiind cifrele subliniate de la la sfârșit la început, după cum urmează: 105263157894736842

Am auzit comentarii răutăcioase, gen că „i-a făcut altcineva problema”. Fals, dragii mei. Hai să nu ducem la extrem interacțiunea. O problemă de matematică nu se face în fața camerelor decât dacă ai noroc să pici pe raționament. Dacă e una cu o chichiță deșteaptă(cum e cea de față), trebuie să te lupți puțin până te prinzi. De aceea nu l-am atacat pentru că s-a pus să o facă în fața camerei, ci pentru modul în care s-a apucat să o facă. 

Trebuie să recunosc însă că, în clipul de răspuns, a găsit o metodă extrem de elegantă, de adevărat matematician. Dar tot a ratat două elemente. În primul rând, tot nu s-a prins „ce e cu acel 19”. În materialul meu anterior am făcut vorbire despre situație. De asemenea, a făcut o eroare, anume atunci când a zis că pentru a verifica faptul că acela e cel mai mic număr putem continua cu 2. Aici se vede că nu a simțit problema. Iar chestia asta am văzut-o la toți ceilalți care m-au întrebat „dar de unde știi că ăsta e cel mai mic număr?”.

Păi demonstrația e simplă: în cazul în care nu v-ați prins, avem de-a face cu un ciclu, dragii mei, în care se repetă toți digiții! Nu mai e nevoie de demonstrație în condițiile în care, prin rotitea deșteaptă a numărului, obținem o clasă întreagă de numere cu aceeași proprietate, după cum urmează:

  • 210526315789473684 * 2 = 421052631578947368
  • 315789473684210526 * 2 = 631578947368421052
  • 421052631578947368 * 2 = 842105263157894736

Așadar, dacă ar fi înțeles problema, Nicușor ar fi văzut că nu e cazul să încerci cu 2,3 sau 4 deoarece obții aceleași valori din ciclu. De asemenea, e lesne de demonstrat că dacă începi cu 5(pasul 16),6(pasul 15),7(pasul 6), 8(pasul 3) sau 9(pasul 8), ca efect al adunării supraunitare NU poți obține un număr având acele caracteristici. Așadar, indiferent cu ce numere ai începe, ai ajunge la același ciclu! Element pe care, de asemenea, nu l-a observat Nicușor! 

Dar problema mea nu e cu Nicușor, ci cu întreaga sectă „Martorii lui Mucușor”. De ce? Pentru că sunt proști! Mi-au sărit la cap să-mi spună că problema nu era de clasa a patra. Iată că fix idolul lor a demonstrat că nu e de-a patra ci de-a treia, poate chiar de-a doua întrucât nu presupune decât adunări. Încă o dată spun că am tot respectul pentru soluția dată de Mucușor! Mai ales că era una cât se poate de evidentă după ce-o vezi.

Și pentru că cei din secta „Martorii lui Mucușor” m-au călcat pe bombeu, o să le dau două probleme chiar mai joase, anume de clasa a treia. Și care sunt infinit mai ușoare decât cea enunțată anterior. Le pun ca pe o provocare, indicând că, cei care nu le pot face, ar trebui să se gândească să reia studiile de la ciclul primar. Și, mai ales, să se lase de la a face politică!

1. Șiragul Irinei are 29 de mărgele în total: negre, albe și roșii. Mărgelele roșii sunt tot atâtea cât cele albe și mai multe decât cele negre. În total, mărgelele albe și negre nu pot fi: a. 12, b. 15 c. 16, d.18, e. 19

2. Deschid o carte și calculez suma numerelor de pagină de pe cele două pagini. Care din următoarele numere poate fi suma calculată de mine? a. 98, b. 100, c. 101, d. 102, e. 104

Luați mâna de pe AI!!! :)

Și totuși se întâmplă!

Faceți cunoștință cu Yakovlev MC-21, noul avion de pasageri 100% rusesc, care e gata de zbor. Avionul are o aventură teribilă. Este primul proiect de după 1990 menit a relansa industria aviatică civilă rusească.

În 2021 avionul a primit certificare rusească, fiind în plan certificarea internațională, care i-ar fi permis să fie vândut și în afara Rusiei. Doar că a venit conflictul din Ucraina și construcția avionului a întâmpinat probleme din cauza componentelor străine. Avionul era proiectat să funcționeze cu motoare Pratt & Whitney, iar aripile erau fabricate din materiale compozite străine. Sancțiunile au lovit teribil planul de trecere în producție a avionului. Fără materialele necesare era imposibilă continuarea proiectului. Doar că ....

Rușii nu s-au lăsat. Ceea ce au reușit e o nebunie: au înlocuit absolut toate componentele străine cu componente fabricate domestic. Astfel, motoarele Pratt & Whitney au fost înlocuite cu motoare de producție proprie Aviadvigatel PD-14, iar materialele compozite pentru aripi au fost fabricate local. De asemenea, există numeroase alte subsisteme(de exemplu cel de aer condiționat) care au fost înlocuite, în prezent avionul fiind 100% rusesc.

Astfel au fost demarate testele care au dovedit viabilitatea proiectului, iar certificarea rusească - care-i permite să fie folosit în zborurile interne și cele din țările prietene - urmează să fie luată în 2026. Certificarea internațională va rămâne blocată din cauza contextului geopolitic. Însă și aici e o poveste: cât mai poate rămâne blocată în condițiile în care avionul se va produce și va circula. Din nou va veni la pachet o problemuță pentru sistemul occidental de putere care ori va debloca certificarea, ori se va trezit cu un nou mecanism independent de certificare care-i va submina autoritatea. De ce? Pentru că, indiferent de povestea politică, nu poți bloca inițiative civile doar pentru că te-ai trezit tu că nu-ți convine X sau Y.

Ceea ce însă este deosebit de relevant este altceva, anume faptul că Rusia este singura țară din lume capabilă să producă din resurse proprii un avion comercial. Nicio altă țară din lume nu mai e capabil așa ceva. Producția Boeing se întinde pe jumătate de lume, iar cea a Airbus e disipată în vreo șase țări. Iată încă o performanță notabilă care vine ca efect al sancțiunilor. Tot înainte!

joi, 9 octombrie 2025

Dezamăgire


Nu știu dacă ați aflat, dar sunt trist. Trist rău, frate! Și ați fi și voi dacă ați ști de ce sunt trist. Cum de ce? Păi n-a fost băi nici anul ăsta! Noi cât să mai așteptăm? Am dat dovadă de pro-europenism, am arătat că suntem cu batistuța curată și unghiuțele curate și tot n-a fost să fie? Ce să mai facem, frate? Ce?

Dar știți, imediat mi-am dat seama care-i treaba: Georgescu! El e de vină! Păi a vrut să răstoarne regimul din România! Regimul ăla care era legitim, doar d-aia s-au anulat alegerile, c-a mirosit că Georgescu vrea să le câștige. Înțelegeți? Și s-a văzut clar că asta a vrut să facă, doar după ce a decis CCR, Potra a venit cu pistolul ăla cu bile la București. A văzut o țară întreagă! Sanchi, ăștia au spus că era stricat pistolul. Și ce dacă era, bă? Ăla e mercenar, știa să-l facă să meargă! Dădea lovitura de stat cu bile! Nimic nu știți!

Păi ce țară e aia în care vine Georgescu să dea lovitură după lovitură de stat. Nu l-ați văzut pe TikTok? A zis și președintele nostru că au fost bani negri. Păi dacă nici Nicușor nu știe cum e cu banii negri atunci cine să mai știe? Și dacă el a estimat 20 de milioane de eurași, e clar că atâția au fost! Doar a fost olimpic la mate, ăsta știe cum e cu calculele. Vă dați seama ce calcula el pe la ONG-uri? Nimic nu știți!

D-aia vă întreb: au văzut oamenii ăia tot deranjul! Cum să ne mai bage în seamă? Cum să fim și noi în rândul lumii? Vedeți, d-aia nimic nu știți!

Nu știți nici măcar de ce sunt suupărat. Păi voi n-ați fi dacă ați ști? Ați fi, dar nu știți. Noroc cu mine că vă spun: n-ați văzut, mă, că iar ne-au ocolit ăștia? Cum care ăștia? Ăia de dau premiile Nobel. Iar l-au sărit pe Cărtărăscu din cauza la suveraniștii ăștia infecți! Potra și Georgescu e dă vină! În locul lui Cărtărăscu i-aș da în judecată. Nu se mai poate așa. Da voi nimic nu știți, așa că nu-mi mai bat capul!

miercuri, 8 octombrie 2025

M-a lovit ciclonul


Fraților, e groasă! Azi m-a încolțit codul roșu. Mi s-a făcut frică, ce să zic. Vă dați seama, te trezești așa, față în față cu el(de fapt spate, dar o să aflați chestiunea imediat). Unii spun că se poate inclusiv muri din cauza asta. Probabil de-aia dă Arafat beep-uri non stop cu RO-Alertul. Ca să fiu corect, vă voi spune că nu e vorba de Arafat în problemă întrucâr eu mi-am dezactivat de mult rahatul ăla de RO-Alert. Așa că nu avea cu ce să mă lovească. Dar am considerat că e OK să-l amintesc întrucât văd că e pe la televiziunile de propagandă(și de lojă) unde mai are puțin și esplodează(sic!).

Așadar, reiau. Am dat bot în bot cu codul roșu. Frate, am simțit că mă ud la spate. E drept, nu luasem umbrela. Știți că e bine să fii prevăzător. Eu am zis că mai bine mă ud decât, Doamne ferește!, să mă ia pe sus ciclonul ăla de la umbrelă. Așa m-am udat. De la ploaie, dar indirect. Și pe spate! M-am speriat, oameni buni. Vă dați seama, al naibii cod m-a luat pe la spate. Să mă scuze doamnele, dar fix așa s-a întâmplat. că acolo eram ud.

Nu, nu de la cod, ci de la un nătărău pe care l-a chemat Zâna și care a făcut două gropi în curte. Vă spun eu cu altă ocazie de ce. Și eu, ca orice om inteligent, am căzut într-una din gropi. Că nu știu la ce mă gândeam. Și așa am căzut cumva pe spate. Ei, o nimica toată. Eram și eu îmbrăcat elegant, că trebuia să mă văd cu niște invitați. Și uite-așa am simțit codul. M-a încolțit nemernicul până m-a trântit la pământ. Știți ce-ar fi lipsit? Să-l sun pe Arafat la 112 să mă ridice de-acolo. Și cam asta a fost tot codul roșu. Adică o rafală de ploaie și-o prostie de-a subsemnatului. Profesioniști, frățioare, ăști care-au pus-o de cod, jos pălăria!

V-aș spune că pe vremea mea i se spunea ploaie de toamnă. Acum văd că i se spune ciclon de cod roșu. Știți, ăștia de la INMH au mai făcut una similară acum câteva luni. Tot cu un ciclon de măsurau metrii ăia cubi de apă de parcă era Pristanda cu steagurile. La fel și-acum. S-au stors trei picături de apă și e cod roși, tovarăși! Schimbarea climatică! - urlau nefericitele ălea de la UM Digi. Să mori, frățioare, nu altceva.

Dar știți care-i chestia care m-a omorât ma la maxim? Esca, dragii mei. Se plângea că nu e OK, că dacă mai dau multe de-ăstea n-or să mai fie ei credibili în fața lumii. Păi cum, fă, tocmai tu să te plângi de lipsă de credibilitate? Tu care ești regina fake-ului încă de pe vremea lui băsescu, tu care-ai pupat în cur toată tefelimea globalistă, tocmai tu îți pui problema de credibilitate? Păi cine naiba să te creadă pe tine, fato? Că dacă aud că ai spus că e zi în miezul zilei, pentru mine deja e evident că e noapte și mă duc să mă culc. Cine să te creadă pe tine, micuțo? Pe tine, pe voi, viermii? Nu vă crede oricum nimeni, stai liniștiră și băsește-te cu idolul tău bețiv. Și roagă-te să plătești ticăloșia de care ai dat dovadă în timpul vieții. Că altfel vei fi pe eternitate colegă de ceaun cu bășinel. Sau poate că asta vrei?

marți, 7 octombrie 2025

EUDI accelerează

Despre EUDI v-am povestit pe Trenduri. Încă de la certificatul de vaccinare era clar că nulitățile de la vârful UE pregătesc ceva. Și iată, într-un timp record, au publicat specificațiile certificatului unic la nivel european și au început testarea intensivă a wallet-ului. Până una-alta au obligat statele membre să nu mai accepte decât eliberarea de carte de identitate cu chip. De ce? Pentru a se colecta și mai multe date, astfel încât atunci când EUDI va deveni oficial funcțional, să aibă cu ce să umple profilele.

Însă de început s-a început deja, anume cu cei care intră intră sau ies în/din UE. Aceștia trebuie să se supună unor măsuri de prelevare a datelor biometrice(amprente, imagini etc.). Deranjul a venit din partea americanilor care au fost informați că, din 12 octombrie, vor trebui să furnizeze datele biometrice atât la intrarea cât și la ieșirea din UE. Iar scanarea despre care v-am spus va înlocui ștampila de pe pașaport.

Nu știu ce să zic, dar la ritmul de disperare al europenilor, cred că pe la jumătatea anului viitor vor începe să dea drumul cu forța noului certificat european. Prea e mare disperarea!

luni, 6 octombrie 2025

I-am găsit pe rușii din spatele lui Georgescu!


Înainte de a vi-i prezenta, o să vă spun o chestie pe care ar trebui s-o știți: dacă ești rus te afli în imposibilitatea de a accesa sumele din băncile rusești și, în cea mai mare parte a cazurilor, inclusiv de a accesa sumele tale din băncile occidentale. De ce? Pentru că ești rus. Gândiți-vă că inclusiv Hodorkovski, pentru a scăpa de problemuța asta, s-a făcut - prin intermediul unui rabin portughez - urmaș al unei familii sefarde persecutate în Portugalia. Și uite-așa a obținut, pe ușa din dos, cetățenie portugheză, care i-a permis să aibă acces la fondurile sale deoarece ... surpriză!, nu mai era rus!

Și-acum întreaga problemă. O să înțelegeți imediat și rostul introducerii. Mucușor le-a fâlfâit, într-o sfidare totală a legii, extrase din dosarul lui Georgescu(care dosar are un regim secret), în care se afirmă negru pe alb existența unor firme de native advertising având „legături” cu rușii. Hai să vi-i prezint pe rând!

1. AdNow este o platformă aparținând companiei RENODO MEDIA LTD, cu sediul în Plovdiv, Bulgaria, strada Tsar Ivan Șișman, nr. 9. Este o platformă globală, având peste 160 000 de publisheri asociați și peste 1700 de clienți. O groază de publisheri sunt din România!

2. MGId e o platformă având sediul în Sanrta Monica SUA și ... Ucraina! Pare o platformă extrem de serioasă care, între altele, face inclusiv verificare KYK!

3. Geozo, la fel, cu diferența că este înregistrată în  Northampton, Anglia(5 Badgers Close, Bugbrooke, Anglia, NN7 3BA)

4. Adskeeper - este înregistrată și are sediul central în Georgia, fiind prezentă cu filiale în Vietnam și ... Polonia!!!

Este inutil să vă mai spun că aceste patru companii lucrează în zone strict reglementate, fiind absolut exclusă prezența rușilor. Cea mai amuzantă acuză este cea legată de MGId, în condițiile în care are sediul în Ucraina. Vă dați seama ce de ruși sunt acolo și, mai ales, cum sunt ei iubiți precum sarea în ochi. 

Să mai spun ceva despre dosar? Inutil! Doar că trebuie să fii teribil de prost să crezi informațiile de acolo!

Trotineta Birchall și Cheliosul de Oradia


Chestiunea e cât se poate de simplă și, în același timp, șocantă: în martie anul curent, Ana Birchall aperează cu disperare la un fost contractor și analist al CIA, Roniel Aledo, cerând, nici mai mult nici mai puțin decât să se facă informator benevol al CIA. Tuta e o fostă ministră a Justiției, candidat la președinție în 2024 și consilier prezidențial în interimatul lui Bolojan. E cu cântec rău de tot! Iată cum relatează fostul contractor interacțiunea cu vajnică fecioară despletită pe care patriotismul o dă afară din casă:
„Ana dorește să devină un demnitar de rang înalt în România. Dacă acest lucru se întâmplă, ea vrea să devină un avocat puternic și un apărător al politicilor Guvernului SUA în România și un agent/sursă pentru CIA. Doresc să o promovez în cadrul CIA și DIA. Nu există niciun acord de orice fel, verbal sau contractual. Fără bani. Fără contract. Fără beneficii de niciun fel promise sau oferite!” (sublinierile îmi aparțin) 

Dincolo de faptul că nu mă miră nimic, cazul acesta, care a ajuns în atenția opiniei publice strict ca efect al prostiei americanilor(sau poate că nu dau doi bani pe rapandula noastră?), e un modus operandi pentru întreaga clasă politică autohtonă. Vrei o funcție? Te faci turnător ori la Fratele cel Mare, ori la Bruxelles, ori în Franța, ori te miri pe unde. L-ați văzut doar pe Nelu Iordache cum își făcea revelionul cu tuta aia de la Ambasada Olande!

Povestea însă e de-a dreptul paraditoare întrucât mai e ceva. Ulterior momentului în care vajnica fecioară cu vânătăi la genunchi și-a exprimat adeziunea, aceasta a fost numită de măcelarul chelios de la Oradia pe un post de consilier prezidențial, iar aici e deja un deranj teribil.

Legea nu lasă niciun echivoc: rapandula se face vinovată de trădare, iar buruiana de Bolovan de înaltă trădare. În mod normal Parchetul ar trebui să se autosesizeze întrucât e jale. E prea evident, tovarăși, prea ca la țară! Florența, ne mișcăm și noi mai cu talent sau te limitezi la a mânca rahat second hand despre Georgescu? JIGODIILOR, DANS!

P.S. Să nu uit să menționez: dezvăluirile le-a făcut Vlad Mercori! Felicitări, man, ești mare!

duminică, 5 octombrie 2025

Dragă Adrian Năstase, ai fost prost, iar acum ești și mai prost!

Îmi cer scuze, dar mi-a sărit țandăra. Ascultam ceva pe youtube și mi-a sărit - nu știu cum - la un fragment din emisiunea lui Cristache în care l-a avut ca invitat pe Adrian Năstase. Iar fragmentul se referea la anularea alegerilor. M-aș fi așteptat la o atitudine diplomatică, dar Năstase a dovedit că e la fel de prost ca un tefeleu.

Primul argument adus în discuție - și cel care este comun tuturor dobitocilor - a fost următorul: „Și ce crezi că ar fi fost mai bine cu Georgescu președinte”? Hai să clarificăm chestiunea: Idioților, în toată afacerea asta nu este vorba dacă ar fi fost mai bine cu Georgescu sau cu Lasconi, nu este vorba dacă ar fi fost mai bine cu Ciuleacu, Stan și Bran sau  cu Gogu de la Străulești. Aici este vorba despre un proces ilegal, ilegitim și absolut neconstituțional de anulare a unor alegeri! Adică de o lovitură de stat.

Trebuie să fii absolut cretin să aduci în discuție problema despre cum ar fi fost mai bine. Idioților, există în Constituție sau în legislație vreo funcție de cenzor suprem? Asta există în Iran. Și în Iran înțeleg că nu vă place. Astfel, dragă Adrian Năstase, a aduce în discuție, în ecuația anulării alegerilor, faptul că ar fi fost mai rău cu Georgescu este un semn de prostie sau de slugărnicie. Pe prima o văd de-atâta vreme la tine, pe cea de-a doua n-o înțeleg, dar cine știe ce urmează să aflăm săptămânile viitoare?

Apoi, ca argument suplimentar, același Năstase a adus ca argument „problema Pora”. Un alt semn de prostie. Oricine știe că Potra a apărut „în cătare” ULTERIOR anulării alegerilor, așa-zisa lui tentativă de răzmeriță - nedemonstrată de nimeni cu vreo dovadă palpabilă - nu are cum să fundamenteze anularea alegerilor. Presupunând că ar fi adevărat, legea cauzalității ne spune că fenomenul Potra n-ar fi existat dacă nu ar fi fost anulate abuziv alegerile. Adrian Năstase, legea aia a cauzalității ar fi trebuit s-o cunoști dacă tot te dai absolvent de Drept. Nu știu ce să spun, pare că ai trecut prin facultate ca gâsca prin apă dacă nu pricepi o chestie de-a dreptul elementară.

Ei bine, la final a venit argumentul său suprem: „a fost vorba de raison d'état. Statul s-a protejat și a făcut-o pentru că se simțea amenințat”. Și a adus în discuție atât teroriștii cât și condamnarea sa. Din nou, n-am cum să mă abțin: Bă, ești prost??? Cine e statul ăsta ca să se protejeze printr-un abuz? Pe ce legislație se fundamentează acel invocat „raison d'état”?

Știu, l-am apărat pe Năstase atunci când a fost băgat abuziv la bulău. Dar, după spectacolul macabru pe care l-am văzut acum, tind să cred că trebuia condamnat chiar mai mult întrucât individul chiar e un terorist care-a luat de partea sa argumentul prostiei absolute. Știți care-i problema lui Năstase? A fost mereu un molatec. I-au tremurat chiloții când băsescu a agitat apele cu presupusa sa homosexualitate și astfel l-a făcut muci în confruntarea directă. Atunci băsescu a câștigat nu pentru că avea argumente, ci pentru că lumea a văzut că Năstase e slab, de-a dreptul prost. Iar acum, după atâta amar de vreme, a demonstrat că a rămas la fel. M-aș fi așteptat ca senectutea să-i adauge ceva înțelepciune. Aiurea, acum e mai rău, iar asta e o confirmare a zicerii din popor că „unde minte nu e, nici Dumnezeu nu cere”!

băsescu. Cu b mic!


L-am văzut pe securistul nemernic la TV și nu mi-a venit a crede. Aveai impresia că e în vremurile sale bune, în care-și aliniase Securitatea în spate și dădea verdicte. Mi s-a părut incredibil să constat că azi imbecilul mai are loc în grilele TV. E doar un bețiv eșuat, căruia ticăloșia-i iese din el precum un abur pestilențial. Iar singurul loc unde ar mai avea dreptul să apară este la pușcărie. Nu e posibil ca un imbecil care-a furat la modul strigător la cer, a cărui familie e penală aproape în totalitate și care ar fi trebuit judecat pentru înaltă trădare, să mai aibă tupeul acum să apară precum o fecioară neprihănită.

Dar de ce scriu articolul de față? Pentru că, dincolo de fitilele de prost gust menite a-i apăra poziția și a-i justifica ticăloșia, am rămas profund marcat de absoluta incapacitate a jurnalistei Realitatea TV de a-l pune la colț pe netrebnic. Dincolo de faptul că părea total nepregătită, a picat inclusiv în capcanele de rahat ale lui băsescu. Păi cum să-i permiți imbecilului ăluia să-și susțină teza conform căreia „jurnaliștii sunt de vină pentru spectacolele DNA”? Cum așa ceva?

Orice jurnalist debutant i-ar fi întors-o imediat: „Cum adică jurnaliștii sunt de vină? Când statul tău de căcat organizează circ „pe surse”, cum să lipsească jurnaliștii de-acolo? Păi din ce trăiesc, nu din spectacol? În mod cât se poate de logic, atunci când diverșii Elodii și securiștii trimiteau „ponturi” era obligatoriu să meargă! Face parte din cartea de vizită. Un jurnalist nu poate ignora o informație, scopul său nu e acela de a „protesta”, ci de a livra știrea”. După chestia asta putea inclusiv să-i dea palmă pe chelie sau o riglă la palmă. Nu se poate să fii atât de slab ca ziarist încât să nu-l pui la colț atunci când deviază.

Nu s-a spus nimic despre scandaloasa șpagă luată de la Alro, despre cedările de suveranitate către SUA - când a transformat țara într-un departament coordonat de securiștii americani - despre șpaga încasată de fie-sa de la Gazprom s.a.m.d. Erau atâtea subiecte încă fierbinți încât, să te lași cuprins de apatie în fața poveștilor bășinoase pe care le-a aruncat, cu ocazia „marii împăcări” cu Coldea, reprezintă o formă gravă de incompetență jurnalistică.

Dacă stai să-l asculți pe ticălosul prost și ticălos, ai impresia că el era un mielușel ignorat de „sistem”, în condițiile în care sistemul era el. A uitat oare cum dădea semnale spre Procuratură și DNA să-l paradească pe Voiculescu? A uitat că inclusiv campania electorală și-a făcut-o pe dosare? A uitat cum scotea „informații pe surse” și cum Udrea planifica lansarea bombelor „pornind de la un blog”. A uitat?

Orice jurnalist cu o minimă pregătire l-ar fi făcut pardaf pe băsescu. Nu și fătuca aia de la Realitatea. băsescu a jucat țonțoroiu pe ea. A fost blat sau prostie? Nu știu și, probabil, nici nu contează.  

miercuri, 1 octombrie 2025

De când e pregătită hoția cu pensiile private?


Eu unul cred că de la început. Dar, ce să vezi? Există un interviu interesant, al lui Radu Crăciun, șef al APAPR, acordat acum 7 ani ziarului Adevărul. Aveți un link aici către partea relevantă din interviu, anume cea în care domnul respectiv ne spune cum se plăteau atunci pensiile private, dar, și mai interesant, cum plănuiau ei că urmează să se plătească pensiile private. Bazându-se, desigur, pe „experiența internațională”.

Dacă veți avea răbdare să-l urmăriți timp de maxim 10 minute, veți constata că încă de-atunci luau în calcul doar două variante: pensia viageră și pensia plătibilă în ... 15 ani! Totul pentru a ne face să încasăm cât mai puțini bani.