Că tot a ieșit doamna aia de la CSM, m-a mânat curiozitatea să văd cum stăm la capitolul salarizare a magistraților. Întâmplător există și o sursă pe baza căreia putem face o comparație obiectivă, iar această sursă se numește „CEPEJ Evaluation Report”, document întocmit de Comisia Europeană, nu de Diaconu care, după cum bine știm, e pro-rus și plătit de Putin. Raportul îl puteți citi singurei aici. Și, din nefericire pentru vehemenții CeSeMiști conține și o evaluare a salarizării magistraților, făcută extrem de granular. Înainte de a trece mai departe vă voi spune că raportul este întocmit în 2024, dar pe baza datelor din 2022. Asta înseamnă că, în cazul României, datele reale sunt mai mari întrucât s-au mai dat niște majorări substanțiale între timp!
Ei bine, ce descoperim noi acolo? Cifre chioare, dragii mei, cât se poate de relevante. Ca să avem o bază de discuție, media europeană de salariazre pentru magistrații începători este de 2.1 salarii medii pe economie în cazul judecătorilor și 1.7 salarii medii în cazul procurorilor. În ceea ce privește salariul la sfârșitul carierei, care este și cel maxim, acesta este de 4.3 salarii medii pe economie în cazul judecătorilor și 3.7 în cazul procurorilor. Cred că este o bază de discuție suficient de relevantă deoarece fiecare trebuie să ne întindem cam cât ne este plapuma.
Simt că ardeți de nerăbdare să vedeți care-i treaba cu România. În cazul magistraților începători, suntem peste media europeană. Un magistrat începător în România are 2.9 salarii medii pe economie, indiferent că e procuror sau judecător). Mai mult decât ai noștri au magistrații din Albania(3.7 judecătorii/ 3.4 procurorii), Armenia(3.9J/3.2P), Ucraina(5.3P/4.2J). Dintre membrii UE, doar în Danemarca avem o situația mai mare, cu 3.2 salarii medii pentru judecătorii începători(la procurori ei au 1.1) . Se apropie de noi Bulgaria, cu 2.8 salarii medii atât la judecători cât și la procurori.
Însă bomba vine cu magistrații aflați la final de carieră. România, cu 5.8 salarii pentru judecători și 4.4 salarii pentru procurori este printre campionii absoluți, având în față doar Ucraina(unde la 23.5 salarii pentru judecători și 8.9 pentru procurori clar situația e sărită de pe fix), Armenia(doar la capitolul judecători unde au 8.6 salarii medii întrucât la procurori au 2.3), Danemarca(tot la judecători unde au 6 salarii medii, la procurori având 2.9) și Italia(care are 5.8 atât la procurori cât și la judecători).
Cu alte cuvinte, statul român plătește cu mult mai bine magistrații față de restul țărilor Europene(media ar fi mult mai mică dacă nu ar fi luată în considerare Ucraina unde, din motive știute, salariile magistraților sunt de-a dreptul nesimțite). Ca să înțelegeți, un magistrat începător din Germania are 1 salariu mediu la debut și doar 3.5 pentru judecători și 2.2 pentru procurori la finalul carierei. În Franța judecătorul debutant are 1.1 salarii medii, iar procurorul debutant 1.2. La maxim, atât judecătorul cât și procurorul iau 2.9 salarii medii pe economie.
Ce concluzie trebuie să tragem de-aici? Una cât se poate de firească: cineva trebuie să le arate domnilor din „puterea judecătorească” dimensiunea plapumei și să-i facă în așa fel încât să se întindă strict cât le este pătura. Nu de alta, dar ceea ce e ciudat e că la nivelul de salarizare suntem în clasa țărilor în care se manifestă cea mai mare corupție(cu excepția Danemarcei): Italia locul 52, România 63, Armenia 65, iar Ucraina 105. Germania e pe 15, iar Franța pe 25. Oare n-ar trebui să începem și noi o corecție mai sănătoasă?
E ciudat că discuția publică e centrată pe salariile/pensiile judecătorilor/magistraților (ziariștii nu pomenesc de procurori, ci doar de judecători/magistrați), dar despre salariile/pensiile parlamentarilor (4 ani în parlament și primesc pensie de parlamentar), despre pensiile "judecătorilor" ccr, cele ale polițiștilor (pensionați la 42 de ani), cele ale sri-iștilor (și ale celor din celelalte servicii) nimic, toată presa... mucles!!! Ăștia suntem, atât putem...
RăspundețiȘtergereComparați și volumul de muncă uriaș pe care l au judecătorii români cu volumul de muncă foarte mic al judecătorilor din alte țări
RăspundețiȘtergereDa comparam munca unor paraziți, halal.
ȘtergereCe muncesc astia frate?
Ăștia nu muncesc, nu transpira, nu forjeaza, nu sapă, fac banii din necazuri, din parazitism.
Trebuie desfintati.
Asta le este viitorul.
Inteligența Artificială deja ii depășește in toate, nu mai avem nevoie de paraziți.
Jos cu ei si mafia lor.
Nu folosesc deloc acești judecători.
Sunt inutili.
Tot ce au realizat ei este o imensa caracatiță mafiota.
Chiar de mâine se poate implementa inteligenta Artificială care da verdicte dupa toate legile nu după șpagă.
Pana nu ii dam jos pe toți judecătorii nu putem sa ne punem președintele nostru ales.
Vom avea tot felul de prosti ca Stan și Bran la conducere ca asa prefera judecătorii.
Gata cu preferințele lor, la munca ba cersetorilor paraziți mafioți.
O singura inteligenta artificială va demite pe toți.
Nu avem noi oamenii nevoie de clasa voastră de neînlocuit.
Mars la munca paraziților si transpirați in fabrici si pe câmp.
A-ti supt destul sângele romanilor.
Va mai rabda Dumnezeu? Ca el vede tot ce faceți și ce mafie au adus in țara noastră sa ne suga de resurse.
Stați liniștiți ca voi nu mai aveți viitor.
De voi in viitor nu maie ste nevoie deloc.
Judecătorii sunt mafie si mafia este parazitism.
Se schimba vremurile. Nimic nu sta pe loc.
La. Judecată lui Dumnezeu cu toți judecătorii, magistrații si procurorii.
Sa va fie frica bă, nu sa huzuriti in lux ca acuma.
Voi judecătorii condamnați un popor întreg la sărăcie?
Cu ce drept?
Voi judecătorii anulați democrația?
Cu ce drept?
A-ti atras mânia lui Dumnezeu pe voi si acum veți plăti toți pentru ca a-ți dat mâna cu satan. La el va va trimite Domnul Dumnezeu din timpul vieții sa slujit in iad.
Noi poporul ne vom face dreptate in fata voastră.
Dumnezeu este cu noi nu cu voi lingailor.
Daca ar fi numai salariile ,ar mai fi cum ar mai fi....dar sa vorbim si de celelalte beneficii la care romanul de rind nici macar nu s-a gindit darmite sa mai acceada la ele.
RăspundețiȘtergereLi se acorda beneficii cu toptanul ca si cind ar cistiga,bietii de ei,o nimica toata, si trebuie ajutati de catre stat.Exact asa stau lucrurile,si sunt putini care cunosc aceste detalii.
Cu ce or fi mai deosebiti magistratii decit alte categorii profesionale???
Si ca si cum nu ar fi deajuns , si ca sfidarea sa fie maxima, beneficiile se extind si la procurori,personalul asimilat judecatorilor si procurorilor,magistrati-asistenti ,precum si familiile acestora..
Asadar,judecatorii au, pe linga salariile si pensiile nesimtite ,urmatoarele beneficii:
Decontarea cheltuielilor de transport si pentru locuinta.
Au dreptul la sase calatorii gratuite pe calea ferata,auto,naval sau aerian.
Beneficiaza de asistenta medicala gratuita atit in tara cit si in strainatate.,medicamente gratuite,proteze gratuite,atit in activitate cit si dupa pensionare.
Daca se intimpla sa decedeze careva si se stabileste ca a fost din cauza locului de munca ,se acorda o despagubire de 50 000 euro...nu 15 000 lei ca pt decedatii de la Brosteni.
Daca au obosit prea mult de atita odihna mai au dretul la 10 zile suplimentare de concediu....
Am uitat sa precizez ca mai au dreptul si la paza, tot moca desigur,ca doar n-o sa plateasca bietul magistrat care din cite se vede mai are putin si maninca de pe jos...
O gasca de corupti pina-n maduva oaselor si care sfideaza cu opulenta lor gretoasa.
Este un pact mafiot intre puterea judecatoreasca si cea politica.Puterea judecatoreasca primeste morman de banet si inchide ochii la ce face politicul.
Cu cit nivelul instantelor creste ,cu atit coruptia este mai mare.
In opinia mea nu mai putem vorbi, in Romania, de un sistem de justitie functional, de cel putin 15 ani ,si se vede din halul in care a ajuns Romania.
Subscriu in totalitate
Ștergere