Cu toate că nu are de-a face cu deficitul bugetar, jigodia Bolojan urmează planul care i-a fost trasat, anume cel de jefuire nesimțită a Românilor. A început prin jefuirea pensiilor de stat întrucât, chipurile, pensionarii sunt de vină pentru faptul că statul dă bani cu camionul în Ucraina și Republica Moldova. Apoi i-a fript pe bugetari. Acum se preface că se dă la magistrați, dar n-o va face. Și, după ce le fură proștilor privirea, dă atacul ultim, cel pe care intenționau să-l dea chiar azi, asupra pensiilor private ale oamenilor.
Ca să înțelegem bine situația: am fost obligați(rețineți OBLIGAȚI!) ca o parte din banii virați pentru pensii să fie virați unor entități eminamente private care, chipurile, ar gestiona mai bine banii decât o face statul. Acest virament are un efect negativ asupra sistemului de pensii întrucât statul nu mai poate acoperi cu viramentele din prezent pensiile care se dau, fiind obligat să se împrumute. Lumea, în general, a privit cu încredere pensia privată deoarece prin legislația inițială s-a promis că banii că la vârsta pensionării vei putea ridica TOATĂ SUMA!
Au ieșit primii oameni la pensie, după care s-a ajuns la compromisul actual, anume ori încasarea integrală a sumei, ori plata în tranșe egale timp de 5 ani. Încă de la introducerea opțiunii cu tranșele am mirosit că jigodiile au pus ochii pe banii românilor. Ei bine, ce vrea să facă Bolojan? Să dea atacul final asupra banilor strânși de oameni. Citiți, vă rog, cu atenție ca să înțelegeți întreaga ticăloșie.
Primul element pe care trebuie să-l înțelegeți e că fondurile private de pensii sunt administrate de niște firme care, indiferent de performanța fondului, își încasează comisionul de administrare. Comision care, în cazul tuturor administratorilor, e cel maxim. Cu alte cuvinte, dacă fondul pierde bani din cauza proastei administrări, administratorul tot își ia banii din banii tăi. Astfel, un administrator de fonduri de pensii este abonat la banii tăi până când ieși la pensie. Până acum, după ce ieșeai la pensie puteai să-ți retragi toți banii și așa scăpai de căpușă.
Ei bine, Bolovanii vor să schimbe socoteala. Au mai inventat o roată la căruță, anume societățile de plată a pensiilor. Cică „din cauza acumulării unor sume mari de bani”. Și ce ne spun ei? Că nu o să mai poți scoate decât maxim 25% din sumele acumulate, iar restul sub forma unei pensii viagere care se va da până la sfârșitul vieții. Hai să vedeți unde e șmecheria.
Speranța de viață din România este pe undeva pe la 76 de ani, dar ei vor lua în calcul speranța europeană, care e la 81,5 ani. Astfel, îți vor împărți pensia pe o perioadă de:
81,5 ani((speranța europeană de viață) - 65 de ani(vârsta actuală de pensionare) = 16.5 ani.
Și acum să vedem cum funcționează practic socoteala. Presupunem că ai strâns 50 000 EUR în pensia privată. Din această sumă vei putea retrage maxim echivalentul a 12 500 EUR la pensionare, pentru restul sumei stabilindu-ți-se o pensie viageră de ... 189 EUR/lună. Ceea ce e un rahat. Dar nu e numai asta. Toate spezele necesare transferului banilor sunt suportate de beneficiar. Și uite-așa intră și băncile în socoteală, încasând pe toată durata vieții omului comisioane de transfer bani. De ce? Pentru că așa e prevăzut în lege! Șobolanii probabil urmează să ia șpăgi grase pentru o asemenea pleașcă. Dar stați puțin că jaful nu se încheie aici!
Pe medie din diferența dintre speranța de viață a românului și cea europeană, ne rezultă că fondul de plăți iese pe plus cu vreo 4,9 ani pentru fiecare pensionar, adică, în cazul nostru, cu aproape 1000 EUR. Traduceți asta la numărul imens de participanți și veți înțelege ce ticăloșie pun la cale jigodia de Bolovan și acoliții săi neomarxiști din USR(I). Și uite-așa, banii proștilor ajung în buzunarul din ce în ce mai larg al șmecherilor.
Cu alte cuvinte, dragii mei, nu este nimic legat de vreun deficit sau de vreo dificultate financiară, ci strict de jefuirea individului. Cu alte cuvinte este despre „nu vei avea nimic și va fi bine”! Felicitări! Reintrăm în iadul comunist pe ușa din față.
In curind va fi nationalizat pilonul II. Asa se pot sterge vreo 60 - 70 de miliarde din datoria publica.
RăspundețiȘtergereO mizerie de soluție...bătaie de joc !!!
RăspundețiȘtergereTocmai ce am terminat cu un deces în familie. Ce părere ai despre asta :
Deci tatăl meu a murit pe 01.08.2025 la 60 de ani...nush cat avea în cartea de muncă dar avea mai bine de 30 de ani...nu a mai prin pensia...poi și banii ăia ? Nu a cotizat la stat 30+ ani ? S-au dus...dar nici măcar un pic de ajutor la înmormântare ceva, măcar de și-ar asuma statul funeraliile, măcar atât pt 30+ ani de taxe, nu zic bine ?
https://x.com/cpseptimiu/status/1953758758103879962?t=qle7C8Zg4JwvtcSx9DsaVQ&s=19
Găsește firma de asigurare și poți cere bani prin notar, nu toți își opresc comision
Ștergere"Speranța de viață din România este pe undeva pe la 76 de ani, dar ei vor lua în calcul speranța europeană, care e la 81,5 ani."
RăspundețiȘtergere75 virgula ceva rezultata din 72-73 la barbati si 78 sau 79 la femei.
Daca esti femeie, mai e cum mai e, dar daca esti barbat... raspunzi la numele de cod "Bator"!
Muncesti pana la 65 de ani, in viitorul apropiat pana la 67-68, dupa care la 73 de ani dai coltul si statul care ti-a confiscat banii de pensie timp de peste 40 de ani, iti da pur si simplu muie!
Cea mai mare prostie pe care o poate face un adult in viata lui este sa-si incaseze banii pentru munca lui pe salariu sau pe PFA/II. Oriunde in lume. In acest fel esti pur si simplu extorcat toata viata ta activa, si dupa ce te retragi, pana acum primeai frimituri, de acum inainte nu le vei mai primi nici pe acelea, iar in cazul decesului prematur, inclusiv inaintea varstei de pensionare, familiei tale nu ii revine absolut nimic din muntii de bani "contribuiti" de tine.
De retinut:
NU lucrati niciodate si niciunde ca salariat sau ca PFA/II!
Lucrati intotdeauna ca SRL (sau echivalent) cu actionariat inregistrat in strainatate intr-o locatie cu taxe mai reduse, nu pe teritoriul tarii in care aveti rezidenta!
Daca nu este profitabil sa va incasati dividendele in tara in care aveti rezidenta, atunci schimbati-va legal rezidenta macar pentru o perioada de timp (minim 6 luni), sau va mutati cu totul din tara si implicit veti obtine o rezidenta noua!
Sub nici o forma NU-I lasati pe altii sa va "administreze" banii de pensii, de sanatate, de economii, de investitii. (Invatati sa) Faceti singuri acest lucru!
Daca tara in care locuiti nu va permite acest lucru, asa cum este Romania, atunci schimbati tara cu totul!
Daca va bazati pe faptul ca contribuiti la stat, indiferent de stat si ca la batranete o veti duce bine, VA INSELATI AMARNIC!
In Romania, absolut toate cele trei "piloane" de pensii sunt nimic altceva decat o super-mega-teapa! Pe langa faptul ca sunt dijmuite de toti! Si nici macar nu aveti voie sau dreptul sa va administrati singuri investitiile/fondurile pentru pensie!
La batranete veti muri de foame garantat 100%!
https://www.romaniatv.net/statul-a-pus-ochii-pe-banii-romanilor-se-pot-cere-pana-la-9-720-lei-cand-incep-verificarile_8694196.html
https://www.bugetul.ro/goana-dupa-cash-uncosmarul-lui-mugur-isarescu-romanii-dau-navala-in-banci-si-isi-lichideaza-depozitele-de-economii-pe-banda-rulanta/
https://newmoney.ro/de-ce-a-pus-statul-ochii-pe-pensiile-private-ale-romanilor-cat-a-produs-pilonul-ii-in-noua-ani-de-functionare/
https://www.stiripesurse.ro/un-nou-atac-la-pensia-privata-a-romanilor_3154019.html
https://ziare.com/pensii/masuri-guvern-pilonul-2-legea-pensiilor-modificare-austeritate-2025-1957660
https://mediaflux.ro/guvernul-a-pus-ochii-pe-pensiile-private-noi-conditii-pentru-a-ti-putea-retrage-banii/
https://www.gandul.ro/actualitate/guvernul-e-cu-ochii-pe-pensiile-private-victor-ponta-faptul-ca-un-guvern-asa-zis-liberal-atenteaza-la-niste-bani-100-privati-este-o-aberatie-20598428
"rezultă că fondul de plăți iese pe plus cu vreo 4,9 ani pentru fiecare pensionar, adică, în cazul nostru, cu aproape 1000 EUR"
Mia aia de euro este un mizilic pe langa faptul ca "administratorul" ruleaza banii a sute de mii de oameni si investeste dupa bunul plac oriunde si oricum doreste fara sa raspunda de nimic zeci de ani de zile.
Stiti, domnule Diaconu! La aceasta postare ar fi trebuit, cred, sa existe zeci de comentarii. Adica mizeria aceasta facut de gunoaiele tradatoare useriste si de rahatul bolojan sa provoace indignare. Sa fie injurati la greu. Hm... Nimic. Slab. Trec prin statiunile de pe litoral. Sigur, stim toti,sunt semnificativ mai putini turisti. Si sunt saraci multi dintre ei. Porumbul a revenit la loc de cinste in meniul principal. Restaurantele se inchid sau sunt, in cel mai bun caz cam pe sfert ocupate si asta acum, vineri sambata. Dar oamenii o flendura linistiti. Nu sunt indignati. Zambesc. Se ingrasa cu covrigi si bere la pahar de plastic. Copiii zburda in jurul lor si atunci cand familia se opreste, la vreo coada la gogosele, toti, de la taticul pana la ala micul, proptesc ochii in telefon. Nu stiu la ce se uita, habar nu am. Dar nu sunt suparati. Sunt areactivi. Si din nou spun, nimeni dar absolut nimeni nu este indignat. Sau furios. Sau scarbit. Sunt zorii unei noi oranduiri. Sunt zorii unui alt soare negru. Si nimeni nu mai schimba nimic si nici dumneavoastra, oricat ati lupta, nu mai clintiti nici pe furiosii de serviciu. Si nu ca numai scrieti bine... Dar... E vacanta. Sunt ultimele raze ale soarelui BUN. Vine o istorie noua. O oranduire cu lumini moarte si intuneric stralucitor. O lume in care orice rahat in care se vor mai gasi ceva boabe nedigerate de cucuruz va starni invidii; e bogat al dracu'
RăspundețiȘtergereCorect! Bravo.
ȘtergerePopor de oi!
Foarte bine stipulat. Am o revelație, îmi apar în minte momente din Decembrie 1989.
RăspundețiȘtergerePare-se ca ala din imagine s-a odihnit toata viata... :))
RăspundețiȘtergereLa fel ca mine, numai ca eu ma odihnesc in mansiunea aia... :))
DD
RăspundețiȘtergerehttps://voxday.net/2025/08/08/iran-still-has-it/
"America no longer had the capacity to enrich uranium." !? :)))
Nu știu dacă e adevărat.
Atacul final? Nu, e doar unul dintre atacuri.
RăspundețiȘtergereNu știu exact ce s-a promis inițial în RO, însă știu că în multe țări (AT, D, ZA, US, CND) banii ce se depun în pensii private sunt netaxați, adică sunt depuși înainte de taxare. De-asemenea aceste conturi sunt înregistrate la guvern tocmai fiindcă sunt compuse din bani netaxați încă, și vor fi taxați la extragerea lor.
RăspundețiȘtergerePentru a evita situații când unii vor scoate rapid tot, (și vor plăti taxe mult mai mari în acel an), și care apoi îi consumă rapid pe nimicuri, și vin cu mâna întinsă la stat fiindcă nu au din ce trăi (they blow it and they come back begging the government for hep) — Deaceea guvernul include regula de a permite scoaterea din fondurile private de pensii în tranșe mai mici. Este normal așa, pt motivele de mai sus.
However, în toate țările listate mai sus, banii din pensiile private nu pot intra în posesia statului, ci la decesul unuia, aceștia se transferă în contul partenerului în viață cu aceeași regulă de scoatere treptată, iar dacă și acesta moare și rămân bani, ce rămâne se transferă moștenitorilor legali, copiilor, care vor primi toată suma deodată minus taxa pe venit (care este f mare la sumă foarte mare).
Pensiile private sunt managed de către firme private de investiții peste tot în lume și nu de guvern. Deci se plătește ceva comision de management oriunde mergi.