vineri, 15 august 2025

Cu ce merge Putin la negociere


Cu toate că discuția de azi NU va însemna sfârșitul războiului, rușii merg cu temele făcute la întâlnirea cu Trump. În primul și-n primul rând, rușii refuză orice armistițiu limitat sau încetare temporară a focului. Direcțiile de negociere sunt clare: ori stabilim ceva clar, ori continuăm războiul. 

Singurele concesii pe care le poate face Rusia sunt zonele ocupate din Sunî, Harkov și Dnipro. De fapt, sunt zone destul de mici, în care-au intrat probabil pentru a avea ce să dea la schimb. Contra acestora, Ucraina trebuie să se retragă total din Donețk(unde mai deține 20%), iar Crimeea Luhansk și Donețk trebuie recunoscute ca făcând parte din Rusia. Cu toate acestea, Rusia păstrează zonele sudice ale regiunilor Zoporoja, Herson(zona de sub Nipru) și se limitează strict la linia frontului care urmează să fie înghețată în zonele controlată până la semnarea tratatului. Astfel, noua graniță a Rusiei va fi delimitată de Nipru, nordul regiunii Zaporoja, limitele regiunilor Donețk, Luhansk și apoi granița tradițională. 

Condițiile pentru pace constau în obligativitatea armatei ucrainene de a se retrage la 100 km de granița cu Rusia și o decizie clară și obligatorie de neapartenență a Ucrainei la NATO. În ceea ce privește UE, Ucraina poate adera dacă cetățenii săi sunt de acord(asta presupune un referendum!). În plus, Ucraina va trebui să compenseze cetățenii ruși care au suferit ca urmare a politicii naziste practicate de Guvernul de la Kiev.

Asta au rușii în tașcă. Vedem în câteva ore ce-o să iasă!

4 comentarii:

  1. Primele imagini cu Trump și Putin:

    https://x.com/MyLordBebo/status/1956445051669856710?t=vHR4TKrKm9tTURwWxHAH1Q&s=19


    https://x.com/MyLordBebo/status/1956445692442153125?t=sZqanyDIOm41nSOo1Yppgw&s=19


    Am leșinat de râs la faza că jumătate de milion urmăreau avionul lui Putin și Putin a făcut un Decoy, nu era în acel avion.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rusia nu trebuie sa negocieze absolut nimic cu nimeni.
    Ucraina in totalitatea ei trebuie sa dispara si sa fie integrata in ceea ce apartine de facto: Rusia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Întâlnirea dintre președinți a început și urmează multe ore de discuții. Dar există deja aspecte negative. Primul lucru care atrage atenția este organizarea transmisiunii.

    O întâlnire la nivel înalt, anunțată cu mult înainte de a avea loc, ar fi putut fi organizată corespunzător, fără întârzieri și întârzieri. Imaginați-vă cum ar reacționa presa occidentală dacă s-ar întâmpla așa ceva în Rusia.

    Al doilea este organizarea evenimentului chiar de către partea americană. Situația cu presa este pur și simplu un circ. Americanii nu au putut nici măcar să organizeze o abordare a presei și au transformat totul într-o farsă.

    Și o noapte lungă încă așteaptă...⚡️

    RăspundețiȘtergere
  4. Spilcuiri! - “There’s no deal until there’s a deal,” - Trump
    Poate incep noptile albe ale neoconservatorilor, inclusiv la noi.

    Putin a reamintit cererile ferme ale Rusiei pentru concesii teritoriale, dezarmare, excludere din NATO și schimbare de regim la Kiev. A fost de acord cu Trump că securitatea Ucrainei trebuie garantată și a prezentat acordul ca punct de plecare pentru rezolvarea situației din Ucraina, precum și pentru restabilirea relațiilor economice.

    Putin: „Aș dori să vă reamintesc că în 2022, în timpul ultimului contact cu o administrație anterioară, am încercat să-l conving pe fostul meu coleg american că situația nu ar trebui adusă într-un punct fără întoarcere atunci când s-ar ajunge la ostilități. Și am spus destul de direct atunci că este o mare greșeală. Președintele Trump spune că dacă el ar fi fost președinte nu s-ar fi ajuns la război. Sunt destul de sigur că ar fi fost într-adevăr așa. Pot confirma acest lucru. Cred că, per total, eu și președintele Trump am construit un contact foarte bun, de încredere, de afaceri. Și avem toate motivele să credem că mersul pe această cale este mai bun pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.
    Sper că acordul la care am ajuns împreună ne va ajuta să ne apropiem de acest obiectiv (oprirea luptelor) și va deschide calea către pacea în Ucraina.
    Mă aștept ca acordurile de astăzi să fie punctul de plecare, nu numai pentru soluționarea problemei ucrainene, ci și să ne ajute să readucem relații de afaceri și pragmatice între Rusia și SUA. Investițiile și cooperarea comercială dintre SUA și Rusia au un potențial extraordinar."

    Trump: „S-a convenit asupra multor puncte și au mai rămas doar foarte puține. Unele nu sunt atât de semnificative; unul este probabil cel mai semnificativ, dar avem șanse foarte mari să ajungem acolo. Nu am ajuns acolo, dar avem șanse foarte mari să ajungem acolo. Voi începe să dau câteva telefoane și să le spun ce s-a întâmplat. Presa si media democrată nu o să aprecieze aceasta conferinta de presa, dar este adevărat că Biden și Kamala au insistat ca Ucraina să fie integrată in NATO, iar apoi s-a dezlănțuit iadul. În plus, știm cu toții că Ucraina a fost terenul de joacă pentru spălarea banilor lui Biden și al Statului Profund. Și nici nu mă faceți să încep să vorbesc despre laboratoarele biologice."

    RăspundețiȘtergere