Front update 21.04.2023
Rușii au reușit să ocupe autostrada care face legătura între Ceasiv Iar și Bahmut, dar și de Khromove, o fortificație importantă aflată chiar în vestul Artemovskului, asupra căreia se dau lupte aprige. În timp ce o parte a trupelor Wagner curăță Artemovsk(Bahmut), trupele rusești se concentrează pe Ceasiv Iar și Kromove, a căror cădere va simpplifica întreaga zonă pentru ruși, lăsându-i să se concentreze pe cei doi vectori importanți pe care-i urmăresc: Slaviansk și Lîman.
Mai menționez că ieri rușii au avut o victorie extrem de importantă, reușind distrugerea comandamentului forțelor ucrainene din estul Ucrainei. Acesta era situat în localitatea Constantinovka, puțin în spatele Ceasiv Iar.
E de remarcat discursul deosebit de optimist rostit de Vladimir Putin: „Economia rusă se mișcă din ce în ce mai bine. În ceea ce privește Occidentul, acesta va pierde teribil atât economic, cât și în Ucraina. Tendința multipolară a lumii este deja clară, devenind un proces inevitabil. Cei care nu vor urma acest val vor pierde!”. Discursul surprinde prin tonul care nu-i este specific lui Putin. Un asemenea optimism nu poate fi afișat decât dacă ești foarte sigur sau dacă ai un as în mânecă. Rămâne să vedem ce urmează în perioada imediat următoare.