Cretinismul lui Bolojan cu „Taxa Temu” a distrus aspirațiile Bucureștiului de a ajunge un hub logistic pentru comerțul asiatic. Asociația Comisionarilor în Vamă a raportat o scădere abruptă a volumelor de e-commerce pe Otopeni. Conform estimărilor acestora, în loc să aducă venituri la buget, taxa de 25 lei/colet a determinat marile platforme(Temu, Shein, Alibaba) să redirecționeze avioanele cargo către hub-uri unde procesarea este mai ieftină. Dintre acestea, marele câștigător e Budapesta.
Știți care e treaba, pe mine „întâmplările” de tipul ăsta deja încep să mă deranjeze. Cât a fost primar la Oradea, Bolojan a făcut politica Ungariei. Ați uitat scamatoriile cu statuile românești? Acum, din poziția sa de premier, constatăm cu stupoare că, din nou, întâmplător ajută Ungaria. Era cât se poate de logic pentru oricine că în momentul în care ești printre primii care impun o astfel de taxă, companiile respective vor căuta o soluție. Iar Budapesta putea fi indicată chiar și de către un retardat!
În UE, singura țară care are o taxă similară cu a României este Italia. De ce a decis jigodia de la Palatul Victoria introducerea în avans a taxei? Părerea mea e că strict pentru a redirecționa mărfurile către Budapesta! Altă explicație nu există în afara aceleia că e teribil de prost. Indiferent care dintre cele două explicații rămâne în picioare, un lucru e cert: cretinul ăla ar trebui demis urgent și trimis să dea cu subsemnatul! Știți de ce? Pentru că odată plecate, companiile respective NU SE MAI ÎNTORC la București! Iar din toată aventura prostului ticălos, nu doar că nu se vor încasa acele taxe preconizate la Buget, dar vom avea o concediere în zona de comisionari, personal de manipulare, stocare s.a.m.d.
România este într-o poziție efectiv terifiantă. Afacerile locale cad sub jugul taxelor puse de jegul Bolojan și susținute de jigodiile de la PSD, PNL, USR, UDMR, Minorități! Asta înseamnă șomaj și bani mai puțini la Buget! Iar pentru a compensa, jigodia se va întoarce din nou împotriva cetățenilor. Care cetățeni sunt loviți de aceeași pasivitate! Doar că, în mod practic, fiecare zi de menținere la butoane a jigodiilor enumerate e o zi în care buzunarul fiecăruia dintre noi e jefuit! Vreți să înțelegeți cum? E simplu: până să vină Bolojan premier, datoria pe cap de locuitor a românului pe era undeva pe la 12 000 EUR. Acum e de 13 500 EUR. Iar după ce vom lua și SAFE-ul va ajunge la 14 342 EUR!
Știu că unii se uită strâmb la mine când dau astfel de cifre seci, dar băgați de seamă că suma asta e suma pe care voi trebuie să o plătiți! Și e calculată la o populație de 19 milioane, cifră care, din punctul meu de vedere, este umflată. Asta înseamnă că suma finală ar putea fi mult mai mare decât cea de 14 342 EUR. Iar ea e suma de la momentul ăsta întrucât se adaugă cu o rapiditatea teribilă dobânzile alături de alte împrumuturi pe care jigodiile le iau cu toptanul! Asta-i fotografia momentului. Somn ușor!

Ii mai lasam mult? Se pare ca suntem viteji doar in comentarii... Lehamite ..
RăspundețiȘtergerevrea sa faca loc aplicatiei "Trendiol"
RăspundețiȘtergere"Dintre acestea, marele câștigător e Budapesta."
RăspundețiȘtergereSa nu uitam de faptul ca Budapesta si Ungaria sunt in mod real peste Romania pe toate plnurile, nu doar din punct de vedere al infrastructurii aeronautice si rutiere. Mergi sa le vezi aeroportul si apoi ai sa intelegi de ce tot Vestul Romaniei prefera sa mearga si sa zboare de la Budapesta de pe Ferenc Liszt si nu de la Bucuresti de pe Otopeni.
https://www.bud.hu/en
Se zvoneste ca un alt castigator pe langa Budapesta este si Sofia Bulgaria. Probabil ca se impart coletele in functie de zona de distributie din Romania.
"Pentru că odată plecate, companiile respective NU SE MAI ÎNTORC la București!"
In ultimii 3 ani fug companiile de toate felurile din Romania ca in vreme de razboi! Care pe unde apuca. Productia se muta in Bulgaria, Ungaria si Polonia, iar IT-ul si serviciile se "evapora" in Estonia, Irlanda, Luxemburg si Dubai. Cel tarziu pana la sfaritul lui 2027 nu va mai ramane picior de IT-st competent prin Romania, ca firmele mari de IT de prin Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti sunt evaporate pana acum. Au mai ramas firmele mici autohtone si freelancerii care si astia sunt pe picior de plecare, iar cand vor pleca, o vor face impreuna cu toata familia. Definitiv.
Doar asa ca fapt divers, umbla vorba prin targ ca firmele de consultanta financiara de prin Ruse se ingramadesc sa angajeze contabili si avocati romani. Nu fac fata exodului. In Sofia nu se cere romana, merg cei ce stiu engleza.
"România este într-o poziție efectiv terifiantă. Afacerile locale cad sub jugul taxelor puse de jegul Bolojan și susținute de jigodiile de la PSD, PNL, USR, UDMR, Minorități! Asta înseamnă șomaj și bani mai puțini la Buget! Iar pentru a compensa, jigodia se va întoarce din nou împotriva cetățenilor. Care cetățeni sunt loviți de aceeași pasivitate!"
Asa a fost de foarte mult timp, nu de ieri sau de azi. Dezastrul se adanceste din ce in ce mai mult din doua motive mari si late:
- cine nu a fost "lovit de pasivitate" si-a facut bagajul si a plecat afara
- este tot mai putin de furat si de devalizat in tara. dupa cate se observa acum a venit momentul in care se pune cruce pe Eximbank, Hidroelectrica, termocentrale, industria de armament, etc. care fie sunt devalizate fie sunt vandute investitorilor si pertenerilor strategici. tinand cont ca acestea se vor termina in cativa ani de zile, ce credeti ca va urma dupa? credeti ca bugetarii si politicienii vor trai in huzur din munca lor, de para ar fi facut vreodata in existenta lor asa ceva?
Cine este capabil sa vada in mod real prezentul si sa prevada cu adevarat viitorul trebuie sa-si face de urgenta bagajul si sa plece. Romania este terminata definitiv pe toate planurile si o redresare sau relansare economica este pur si simplu imposibila. Nu mai ai cu ce si nici cu cine. Nimeni nu va pleca de la rostul si viata pe care si-au facut-o in ani de zile de munca in strainatate, renuntand la educatie buna pentru copii, la sistem medical mai bun, la locuri de munca mai bine platite, la pensie, etc, sa vina la nimicul si la mizeria din Romania.
O posibila relansare nu va fi posibila nici macar cu importul a milioane de "specialisti" din India, Pakistan, Sri Lanka, Nepal. Dupa cate se observa in tarile care deja au apelat la astfel importuri, nu au rezolvat nici o problema, doar si le-au adancit. Importatii mucesc putin, prost, fac o droaie de copii si o ard pe ajutoare sociale cu toata ciurda timp de generatii. In Romania va fi mai rau. Pe langa faptul ca vor crea doar dezastru si ghetouri, in cativa ani de zile dupa ce obtin rezidenta si cetatenie (acum doar in 3 ani), o vor intinde in afara.
https://partidulaur.ro/dan-tanasa-deputat-aur-taxa-lui-ilie-saracie-pe-coletele-din-afara-ue-produce-un-dezastru-romania-pierde-fluxuri-comerciale-si-bani-la-buget/
RăspundețiȘtergere