joi, 1 ianuarie 2026

Câteva răspunsuri pentru proști


Mă așteptam ca la postarea anterioară să se găsească suficienți proști care să mă contrazică că, deh, UM-ul ideologic e non stop de serviciu. Nu era destul că dobitocul ăla de dirijor mă enervase în timpul concertului, trebuia să mai vină și gașca de nevertebrate care, în prealabil, se „documentaseră” cu p(r)starea lui Negruțiu de la UM Digi. 

Doar că problema mea, așa cum am spus, nu era vreuna de natură politico-ideologică sau de comportament a acelui individ ci, pur și simplu, faptul că el, cretin fiind, a făcut varză concertul. De la început trebuie spus că evenimentul de la Viena, în muzica mare, este unul mai degrabă frivol, ușurel, ca un desert răcoritor care să se potrivească după o masă grea de revelion. Dar asta nu exclude o anumită etichetă și tematică, elemente care sunt mai mult decât obligatorii. 

Pentru proștii care mi-au dat replica absolut tembelă conform căreia „ei au ascultat muzica, fără să se uite și le-a plăcut”, am o precizare: dragii mei, eu tocmai muzica am criticat-o pentru că acolo era problema! Iar ați vrut s-o faceți pe deștepții și v-ați arătat cu nonșalanță prostia. Hai să înțelegem care-i treaba, cu un limbaj simplu și „inclusiv”, astfel încât să poată fi digerat chiar și de analfabeșii neguțiști, în frunte cu șeful lor suprem care, probabil, are un IQ de melc retardat și-o cultură de cămin sătesc. 

Una dintre principalele atribuții ale dirijorului în concertul respectiv este selecția pieselor care sunt interpretate. Ce-a făcut cretinul nostru? A introdus compozitori care nu doar că nu fac parte din tradiția vieneză, dar nu aveau nicio legătură cu ceea ce trebuia cântat acolo. Să introduci Rainbow Waltz al „compozitoarei” americane Florence Price - cucu a auzit de ea! - e la fel de inspirat și creativ ca și cum te-ai hotărî să tragi o dungă maro de rahat pe tavanul „Sălii de Aur”(Großer Saal).

Aranjamente orchestrale noi(semnate de W. Dörner) au adus o interpretare „hollywoodiană”, prea densă, pierzând din transparența și finețea pe care o au partiturile originale ale lui Johann Strauss. A fost o tranziție abruptă de la stilul clasic vienez la aranjamentele moderne, făcând concertul să semene mai degrabă cu o coloană sonoră a unui film b-rated.

Stilul dirijoral al lui Yannick Nézet-Séguin a fost unul absolut de nedigerat. Extrem de energic, opus sobrietății maeștrilor din vechea gardă, cei care dădeau strălucire evenimentului de la Viena. Mișcările sale ultra-teatrale reprezintă un „showmanship” ieftin care prinde la neghiobii de peste Ocean și la proștii de-aici care îmi spuneau că „au văzut un dirijor care trăiește muzica”. Nu, dragii mei! Asta arată că voi sunteți proști și punct. Un dirijor nu poate cuceri prin maimuțăreala sa de pe scenă pentru că rolul său nu e cel de clovn. Un dirijor trebuie să mă introducă în muzică, nu să mă distragă de la ea!

Și, nu în ultimul rând, să înțelegem de ce tehnica sa dirijorală e mai mult decât îndoielnică. Valsul vienez are un ritm specific(acel al doilea timp ușor anticipat). Interpretarea lui Yannick Nézet-Séguin a fost prea „metronomică” sau, din contră, prea elastică în locuri neadecvate, pierzând acea eleganță instinctivă pe care o au dirijorii formați în spiritul austriac. Pe scurt, omul e un idiot care efectiv n-a înțeles partiturile și spiritul muzicii vieneze, transformând astfel spectacolul într-o catastrofă. Percepută, desigur, de urechile formate, întrucât consumatorul de cârnați n-are cum să înțeleagă astfel de finețuri.

Nu în ultimul rând, spiritul „popular”, de a te bate pe burtă cu publicul, a fost absolut neadecvat. A coborî în public și a interacționa direct cu spectatorii în timpul Marșului lui Radetzky reprezintă o încălcare grosolană a etichetei vieneze, semn al unei treceri într-un populism excesiv a unui eveniment care ar trebui să rămână solemn.

Cam asta am avut de spus, dragii mei analfabeți care tăbărâți să mă atacați prostește, fix ca niște viermi ideologici. Stați naiba în banca voastră că nici n-a început bine anul și v-ați și făcut de rahat!

13 comentarii:

  1. Să avem noroc la bani,
    Gologani, nu bolojani!
    Şi s-avem un an cu spor,
    Fără râs de nicuşor!

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani!
    Si credeti ca au inteles cretinii care va ataca, ceva din ceea ce ati scris mai sus? Si daca v-ar intelege (sa zicem) poate ca s-ar opri?! Nu. Sunt generatoare de cacat, insistente in a-si etala productia de materie maro; chiar si in prima zi a anului.
    In plus, cimicianga

    RăspundețiȘtergere
  3. In plus, cimicianga de la pupitrul dirijorului e de-al lor; pă curcubeu. Pă progres. Pa alea alea. Ce naiba, zau asa...

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună seara, va citesc cu mare placere blogul, am doar o rugăminte, să nu jignim animalele, comparația cu melcul retardat sau rimele, acești indivizi nu se ridica la nivelul animalelor care își știu rolul lor în natură și îl împlinesc de milioane de ani..

    RăspundețiȘtergere
  5. În alta ordine de idei oare cum se spune în limba elvețiană "a fost nevoie sa moara oameni..."?
    Oricum din primele constatări pare ca Arafat ar da clasa elvețienilor...
    Deja am văzut teorii cum ca cea vizata e Meloni

    RăspundețiȘtergere
  6. Cine nu e afectat (terorist emotional) de critici nu baga in seama.

    RăspundețiȘtergere
  7. La multi ani!
    Respect pentru modul in care vedeti lumea,zilnic suntem pe aceeasi unda,astazi in prima parte a concertului dupa 20 minute am schimbat pentru prima data de cand ma stiu canalul pentru ca n-am mai suportat,dupa cateva ore citesc articolul pe ddwall care imi confirma mizeria orchestrata acolo,eu nevazand concertul pana la sfarsit.
    Va citesc zilnic "doar" din 2017,va scriu pentru a doua oara in toti acesti ani si va sugerez,din nou,sa inchideti comentariile,va faceti numai rau si va pierdeti vremea dandu-le replica unor tradatori prosti ca noaptea dar bine remunerati.
    Sunteti probabil cea mai echilibrata,inteligenta,citita si bine informata/bine intentionata personalitate din Romania iar prin timpul pe care vi-l pierdeti zilnic scriind articolele ne-ati redat multora speranta si sentimentul ca nu suntem singuri ca mod de gandire si actiune.
    Va urez un an nou cu multa sanatate,liniste,fericire,belsug si bineinteles pace!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu consum așa ceva dar acum m-ați făcut curios. M-am uitat pe youtube și același efect, după jumătate de minut am început să casc. Diferențele le observă desigur doar cunoscătorii.

    RăspundețiȘtergere
  9. „În Peștera Regelui Muntelui” de Grieg, interpretată de maestrul rus Denis Matsuev

    https://x.com/BowesChay/status/2006786990868672853?s=20

    RăspundețiȘtergere
  10. Despre cretinul Yannick Nézet-Séguin (e și pianist dar aici n-a interpretat ci doar a dat din băț, deci nu e interpretarea lui):

    https://www.youtube.com/watch?v=guLUZVl6tvs

    Pare să se înțeleagă bine cu pianistul... restul sunt fițuri.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am zis eu ca sunt nebun, dar este prima data de cand urmarersc concertul, ca abia asteptam sa se termite odata transmisia iar senzatia a fost de un harabarbura de balci

    RăspundețiȘtergere
  12. Saraca maiestuoasa Viena!

    RăspundețiȘtergere
  13. Trecutul a fost sters, distrus, iar acum vine noul si gindirea specifica acestuia. De ce prinde la "romani"? Pt ca nu putea sa fie altfel, iar pt asta trebuie sa iei ca punct de reper 1945, sa te uiti bine care era starea tarii si a a neamului, iar, apoi, i-a in calcul transformarea prin care am trecut, anii 50-60 si mai uita-te inca odata la anii 70. Ai trait ceva din toate astea, mai ales ca te-ai aflat in Bucuresti, unde prefacerile au fost radicale, cu o populatie total schimbata si care ne-a dat bucuresteanul nou, la care te uiti astazi si daca nu vrei. Este exact ce trebuia sa fie, o reusita totala. Daca te intilneam in 1990 iti spuneam ce urmeaza sa traiesti si sa vezi in urmatoarele decenii, pt ca programul era clar, deci si drumul, la pachet cu rezultatul. "Revolutia" a fost, pt cei care stiau deja anumite lucruri, un fel de cum sa intelegi istoria ultimilor 100 de ani intr-o saptamina, observind realitatea in miscare.
    https://www.activenews.ro/stiri/Decembrie-1989-in-158-de-secunde.-FILM-cu-FOTOGRAFII-ISTORICE-de-Dinu-Lazar-164329
    Privestre poza cu "revolutionari"! Ce asteptai sa se intimple, altceva decit vezi?!

    RăspundețiȘtergere