Front update - 03.08.2023

Treburile încep să prindă contur pe frontul din Ucraina. În primul rând, deplasarea rușilor pe frontul Kupiansk-Kremina este atât de evidentă încât ucrainenii mută în disperare trupe din sud spre est pentru a încetini înaintarea rușilor. Ca de fiecare dată vă spun că rușii înaintează lent, fixându-și ținte strategice, astfel încât orice deplasare să fie eficientă din punct de vedere al scopului final, iar pierderile de vieți omenești să fie reduse la mainim. Vă pot confirma tăierea legăturii dintre Hupiansk și Kremina, astfel încât frontul a devenit fragmentat pentru ucraineni. 

Luptele din pădurea Serebryanka au condus la acapararea de către ruși tuturor fortificațiilor ucrainene, la ora actuală având un pas esențial pentru asaltul asupra Siversk-ului. De aemenea, înaintarea spre Lîman este la fel de sigură, chiar dacă se desfășoară lent, cu extrem de mult tact. 

O altă zonă strategică marcată de ruși este capul de pod de pe râul Zherebets cu vedere directă la orașul Oskil, poarta de intrare spre Izium(încă este o distanță condiderabilă de parcurs, dar zona strategică e cucerită). De remarcat este faptul că ucrainenii realmente și-au rupt gâtul încercând să desființeze capul de pod. Trei brigăzi au pierdut peste 85% din personal, fără absolut niciun rezultat notabil. 

Tot ceea ce v-am înșirat până acum ne arată cât se poate de clar o situație aproape de prăbușire în estul Ucrainei. Însă acest fapt începe să se vadă din ce în ce mai clar în sud unde atacurile sunt sortite eșecului, iar echipamentele sunt pierdute cu o viteză uluitoare. Ceea ce e de remarcat este faptul că tancurile occidentale de vârf se dovedesc la fel de vulnerabile precum cele din perioada sovietică, fiind clar depășite tehnologic. De altfel s-a văzut limpede superioritatea tancurilor rusești modernizate.

Încă un element de remarcat: pe măsură ce forța occidentală din Ucraina scade, Rusia crește teribil. Industria sa de apărare turează la maxim, iar conflictul, vă asigur, nu se mai termină aici. 

Deja media occidentală a primit alte instrucțiuni menite a găsi vinovații pentru eșecul Ucrainei. La CNN se repetă că vina aparține, desigur!, ucrainenilor care au o birocrație prea mare și comandanți cu apucături sovietice. De asemenea, Zelenskyi își exprimă speranța de a începe o negociere de pace în Arabia Saudită până în toamnă. Va mai avea însă Rusia răbdare? Asta-i întrebarea.

Un produs Blogger.