Dacă ești cât de cât activ pe online, probabil știi că Marco Rubio, în adolescență, câștiga bani în plus lucrând pentru defunctul său cumnat, Orlando Cicilia. Afacerea acestuia importa și vindea animale exotice ca paravan pentru transportul a aproape jumătate de milion de kilograme de cocaină și marijuana. Ulterior, când șeful mafiei Mario Tabraue a devenit personajul principal al serialului documentar extrem de popular Tiger King, s-a spus că cocaina era de fapt ascunsă în corpurile unor vipere și șerpi boa, deși în actul de acuzare de 80 de pagini al întreprinderii nu se menționează acest lucru, iar Tabraue este cunoscut pentru că îi dă în judecată pe cei care îl acuză de cruzime față de animale.
„Am traficat pentru a-mi susține pasiunea pentru animale”, a declarat Tabraue cu umilință documentariștilor Netflix despre rețeaua de trafic de droguri care a importat și distribuit droguri în valoare de 79 de milioane de dolari între 1976 și 1987. Conform biografiei din 2012 a lui Manuel Roig-Franzia despre senatorul de atunci, Rubio avea sarcina de a construi cuștile.
Rubio a jurat că nu știa nimic despre droguri. Avea doar 16 ani. (Desigur, unul dintre co-inculpații lotului Cicilia avea doar 16 ani când Tabraue i-ar fi ordonat să-și ucidă soția de care era separat, pentru a o împiedica să spună federalilor ce au făcut cu cadavrul unui alt bărbat pe care l-au ucis cu un an înainte.) Nu că ar conta, desigur: care politician nu are un rudă infractor? Dar, în cazul lui Rubio, legătura pare prea nepotrivită cu imaginea sa de om curat, pe care și-a cultivat-o de-a lungul timpului. În clasa a treia, Rubio și-a convins familia să se convertească la mormonism, pentru a se integra mai bine printre noii vecini, în timpul unei scurte perioade petrecute în Las Vegas. În liceu, își petrecea fiecare oră liberă obsedat de fotbal, iar soția sa merge la slujbe la mai multe biserici, de mai multe ori pe săptămână.
Când Univision a dezvăluit în 2011 legăturile sale cu afacerea lui Cicilia, echipa Rubio a declarat război întregii rețele, trimitând mai întâi reprezentanți precum Ana Navarro pentru a face presiuni asupra directorilor să retragă știrea, apoi convingând o serie de alți politicieni republicani să boicoteze dezbaterea pe baza premizei absurde că rețeaua ar fi încercat să folosească informațiile despre cumnatul său ca „șantaj” pentru a-l „extorca” să acorde un interviu.
În anul următor, în memoriile sale, Rubio îl descrie pe Cicilia ca pe un model de pietate filială din Lumea Veche, o prezență centrală în amintirile sale cele mai dragi din copilărie. Casa în care Cicilia tăia și depozita cocaina în cutii de țigări goale era descrisă ca un sanctuar care a ținut împreună familia sa dispersată în timpul anilor dificili petrecuți în Las Vegas. Cel mai important pentru tânărul Rubio, obsedat de fotbal, Cicilia îi dădea suficienți bani pentru a curăța cuștile animalelor și a spăla cei șapte câini samoyed ai săi, astfel încât să poată cumpăra bilete la fiecare meci pe teren propriu al echipei Dolphins din sezonul al doilea al lui Dan Marino, încheiat cu 14 victorii și 2 înfrângeri. În ziua de decembrie din primul an de liceu al lui Rubio, când Cicilia a fost dus în cătușe din casa în care locuise pentru scurt timp, întreaga sa familie a fost „șocată”.
Astăzi, Marco Rubio este cel mai redutabil mincinos al administrației Trump. Când Pam Bondi, Pete Hegseth, Karoline Leavitt sau Stephen Miller se referă la un protestatar împotriva genocidului, la un muncitor zilier, la un aruncător de sandvișuri sau la un pescar agățat de epava unei bărci de pescuit care tocmai a fost lovită de o rachetă Hellfire ca fiind „teroriști”, ei par a fi patologici. Dar ratingurile de aprobare ale lui Rubio sunt cele mai ridicate din Partidul Republican, chiar dacă el este arhitectul a ceea ce se poate considera cea mai cinică politică a lui Trump: planul de a numi șefii cartelurilor de droguri și acoliții lor în fruntea guvernelor tuturor țărilor din America Latină, în numele luptei împotriva cartelurilor de droguri.
În septembrie, Rubio l-a lăudat pe președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, care conduce o țară în care rata omuciderilor a crescut de opt ori din 2016, ca fiind un „partener incredibil” care „a făcut mai mult în ultimii doi ani pentru a lupta împotriva acestor narcoteroriști și a acestor amenințări la adresa securității și stabilității Ecuadorului decât orice administrație anterioară”. Cu doar cinci luni înainte, o anchetă damnantă a dezvăluit că afacerea cu fructe a familiei Noboa a traficat 700 de kilograme de cocaină în Europa în lăzi de banane între 2020 și 2022. Rubio a promovat neobosit cauza traficantului de droguri condamnat (din păcate, tocmai grațiat) Juan Orlando Hernández. În 2018, Rubio l-a lăudat personal și public pe Hernández, pe atunci președinte al Hondurasului, pentru combaterea traficanților de droguri (și sprijinirea Israelului), cu doar șapte luni înainte ca fratele său să fie acuzat de traficul a 158 de tone de cocaină în containere marcate cu „TH”, pentru Tony Hernández.
Rubio a lăudat eforturile de combatere a criminalității depuse de liderii salvadorieni și argentinieni Nayib Bukele și Javier Milei, în ciuda alianței documentate a primului cu MS-13 și a diverselor scandaluri legate de traficul de cocaină din Miami care au cuprins partidul său politic libertarian în toamna trecută, precum și a devotamentului servil al ambilor lideri față de singura modalitate preferată de spălare a banilor a cartelurilor de droguri. Rubio a fost unul dintre cei mai mari susținători din Beltway ai nou-alesului președinte chilian José Antonio Kast, fiul unui criminal de război nazist care și-a petrecut întreaga carieră politică glorificând, albirea și promițând restaurarea domniei brutale a lui Augusto Pinochet, care a ordonat personal armatei chiliene să construiască un laborator de cocaină, a consolidat comerțul cu narcotice în cadrul terifiantei sale poliții secrete și apoi ar fi „dispărut” conspiratori cheie, precum chimistul său din poliția secretă, Eugenio Berríos.
Și timp de cel puțin un deceniu, Rubio a lăudat, a elaborat strategii și a condamnat cu vehemență multitudinea de anchete penale împotriva fostului președinte columbian Alvaro Uribe, pe care unii îl descriu ca pe o figură de tip Kissinger pentru fostul senator de Florida. O analiză a Pentagonului din 1991 îl descria pe Uribe, pe care Rubio îl prezintă ca pe un fel de luptător paradigmatic împotriva drogurilor, ca fiind unul dintre cei mai importanți 100 de narcoteroriști columbieni, un prieten personal apropiat al lui Pablo Escobar și o figură politică „dedicată colaborării cu cartelul [de droguri] Medellín la niveluri înalte ale guvernului”.
Asta ne aduce la actuala campanie a lui Rubio de terorism sponsorizat de stat împotriva Venezuelei și a pescarilor care provin de acolo, sub pretextul că Nicolás Maduro conduce ceva numit „Cartelul Soarelui”, care a inundat Statele Unite cu cocaină ieftină. Faptul că acest lucru nu este deloc o poveste este demonstrat într-un act de acuzare din 2020, a cărui nebunie sper să o explorez în curând, dar fragilitatea sa este subliniată și de navele neînsemnate pe care SOCOM a ales să le distrugă cu drone.
Săptămâna trecută, profesorul emerit Peter Dale Scott de la Berkeley a scris o scrisoare către The New York Times contestând caracterizarea ziarului referitoare la „o disonanță remarcabilă” între masacrele simultane ale lui Trump asupra traficanților de subzistență și grațierea unui traficant condamnat pentru peste 400 de tone de cocaină. De fapt, a subliniat el, „contradicția” nu era deloc remarcabilă: „Războiul împotriva drogurilor”, prost conceput și denumit în mod deliberat greșit, a fost o acoperire pentru implicarea contradictorie a CIA în traficul de droguri timp de decenii. Acest lucru este valabil în special în Venezuela, a remarcat Scott. Anchetatorii Serviciului Vamal care investigau o captură de 998 de kilograme de cocaină în țară în 1990 au descoperit că Agenția opera o asociere cu generali militari de rang înalt pentru a trafică cocaină ca mijloc pretins de „infiltrare” a cartelurilor columbiene. Întreprinderea fusese poreclită „Cartel de los Soles”, iar Times a raportat că aceasta a reușit să introducă ilegal tone de cocaină în Statele Unite fără a fi trasă la răspundere, până când Hugo Chávez l-a închis pe generalul care condusese cartelul și a expulzat DEA din Venezuela, moment în care a devenit la modă finanțarea sabotajului industrial, a loviturilor de stat militare și, în cele din urmă, a proiectelor de atacuri teroriste, sub pretextul că era un „narco-stat”.
Așa cum a subliniat istoricul Greg Grandin într-o recentă apariție într-un podcast, în timp ce în multe domenii amploarea și amploarea administrației Trump care se scufundă în domnia mafiei este cu adevărat fără precedent, în America Latină este mai degrabă o continuare a politicii care datează de cel puțin un secol. „În spatele fiecărei orori pe care o reprezintă Donald Trump se află o lungă serie de președinți americani care au pus în aplicare pentru prima dată politicile care fac posibilă acțiunea lui Trump de astăzi”, a spus Grandin. Puțini americani au învățat această lecție pe propria piele la o vârstă atât de fragedă precum Marco Rubio.
SCANDALUL LABIRINTIC CUNOSCUT SUB NUMELE DE „IRAN-CONTRA” a început să se dezvăluie în 1986, când Forțele Aeriene din Nicaragua au lansat o rachetă asupra unui avion de marfă Fairchild suspect. În timp ce fuselajul era plin cu lansatoare de grenade, arme AK-47 și muniție, doi piloți și un operator radio s-au prăbușit la sol, un singur bărbat alb din Wisconsin (care a murit acum câteva săptămâni) a aterizat cu parașuta intact și a recunoscut rapid că lucra pentru un proiect al CIA împreună cu un bărbat pe nume „Max Gomez”. Gomez s-a dovedit a fi Félix Rodríguez, unul dintre vechii camarazi ai tatălui lui Mario Tabraue, Guillermo, din Movimiento de Recuperación Revolucionaria, sau MRR, grupul de revoluționari anticomuniști condus de medicul Manuel Artime, care a dus la invazia din Golful Porcilor și la diverse atacuri teroriste și operațiuni de sabotaj în Cuba în anii care au urmat.
Avionul s-a dovedit a fi al lui Barry Seal, un pilot al Forțelor Speciale devenit traficant prolific de cocaină, care tocmai fusese ucis de asasinii cartelului. După ce fusese condamnat pentru contrabandă cu quaaludes, Seal permisese CIA să instaleze camere ascunse în avion și se angajase într-o operațiune secretă pentru a-l „înscena” guvernul sandinist din Nicaragua pentru trafic de droguri, capturând imagini cu Pablo Escobar umplând saci de voiaj cu cocaină în Managua, alături de un consilier de rang înalt al unui general sandinist, care au devenit apoi baza pentru noul apel al administrației Reagan pentru fonduri destinate finanțării schimbării de regim în țara din America Centrală. „Știu că toți părinții americani preocupați de problema drogurilor vor fi revoltați să afle că înalți oficiali ai guvernului nicaraguan sunt profund implicați în traficul de droguri”, a declarat președintele Reagan într-un discurs televizat din 1986. „Se pare că nu există nicio crimă la care sandiniștii să nu se preteze.”
Dar „oficialul sandinist” s-a dovedit a fi un fost angajat al ambasadei SUA, iar Seal părea a fi un agent CIA de cursă lungă, care se pare că a participat la invazia din Golful Porcilor și a fost chiar fotografiat în 1963 alături de același Félix Rodríguez, care avea să devină mai târziu superiorul său în cadrul agenției. Rodríguez nu era cunoscut pentru blândețea sa: Trei oficiali implicați în ancheta privind execuția macabră din 1985 a lui Kiki Camarena, un agent DEA cu sediul în Mexic, au afirmat în repetate rânduri că Rodríguez a ordonat asasinarea după ce tânărul agent a descoperit dovezi care dezvăluiau amploarea colaborării agenției cu cartelurile mexicane, acuzație pe care loialul din Miami, care în prezent joacă într-o serie de scurtmetraje pe YouTube și l-a găzduit recent pe fostul președinte columbian Uribe pentru un eveniment aniversar al Golfului Porcilor, o neagă.
Geneza cuceririi lumii interlope latino-americane de către MRR datează cel puțin din 1964, când CIA ar fi intrat în posesia unor fotografii pornografice ale soției lesbiene a lui Manuel Artime, despre care șefii săi aflaseră că fusese amanta atât a lui Fulgencio Batista, cât și a fostului dictator venezuelean Marcos Pérez Jiménez. În aceeași perioadă, MRR a ucis accidental trei marinari spanioli în largul coastelor Cubei. Pentru a limita impactul negativ asupra imaginii organizației, Artime a fost sfătuit să petreacă mai mult timp în Managua, unde dictatura de dreapta a lui Luis Somoza îi putea susține proiectele fără rezerve. Dar Artime a ajuns curând în centrul atenției presei pentru un alt scandal: o tânără imigrantă cubaneză din New Jersey, al cărei soț fusese recrutat într-unul dintre taberele sale de antrenament din America Centrală, primise o scrisoare anonimă în care era informată că Artime angajase asasini pentru a-i ucide soțul deoarece „nu era de acord cu activitățile imorale din tabere, printre care se număra și contrabanda cu alcool care avea loc pe barca lui Artime, în complicitate cu un oficial al guvernului nicaraguan”. În aceeași perioadă, vameșii din Costa Rica au descoperit un avion abandonat plin cu whisky și haine pentru femei în valoare de zeci de mii de dolari, în jungla din apropierea a ceea ce părea a fi o tabără de gherilă neautorizată. Un informator al FBI „a informat că diferiți lideri cubanezi exilați continuau să susțină că Artime și MRR trăiau din activitățile revoluționare cubaneze, se ocupau cu contrabanda în loc să lupte împotriva comunismului și deturnau fonduri destinate activităților de comando și infiltrare... Se susținea că oamenii lui Artime s-au întors din America Centrală foarte dezamăgiți sau cu sume mari de bani câștigați din activități ilegale”. Guillermo Tabraue a fost „trezorierul” MRR în acei ani, iar în curând nu va mai exista nicio ambiguitate cu privire la tabăra în care se înscria.
În 1970, Biroul pentru Narcotice și Droguri Periculoase a desfășurat o operațiune fulgerătoare în șapte orașe, pe care a numit-o „cea mai mare razie împotriva traficanților de droguri” din istorie, menționând într-o conferință de presă că niciunul dintre cei 150 de bărbați arestați nu era „membru cunoscut al crimei organizate”, dar fără a menționa că majoritatea – până la 70%, potrivit unei estimări – aparțineau organizației veteranilor din Golful Porcilor a lui Artime. Doar doi ani mai târziu, procuratura statului a deschis o anchetă asupra magazinului de bijuterii al lui Tabraue, după ce a descoperit că acesta îi dăruise butoni unui judecător municipal care redusese pedepsele a două tinere condamnate pentru „vagabondaj” și vânduse diverse articole șefului poliției. În anul următor, Artime l-a recrutat pe Ramon Milian-Rodriguez, un geniu al contabilității în vârstă de 23 de ani, care avea să devină contabilul șef al cartelului Medellín și un confident apropiat al dictatorului panamez Manuel Noriega, pentru a începe spălarea de bani în băncile din Nicaragua, în scopul de a ajuta fondurile de apărare juridică ale patru foști membri ai Bay of Pigs care participaseră la spargerea de la Watergate.
În 1972, CIA s-a oferit să detașeze o echipă proprie de specialiști în operațiuni secrete pentru a ajuta Biroul să supravegheze vechile sale active, asigurându-se în același timp că anchetele privind drogurile nu intrau în conflict cu preocupările de „securitate națională”. BNDD a creat o bază de date sofisticată numită Biroul Rețelei de Informații Secrete privind Narcoticele — redenumită ulterior DEACON când Biroul a fost absorbit de DEA — și l-a angajat pe Tabraue ca primul său recrut important pentru a-și completa rețeaua de informații. CIA i-a plătit lui Tabraue 1.400 de dolari pe lună în anii 1970 pentru informațiile sale despre traficanții de droguri rivali.
Planul a funcționat exact așa cum se intenționase: traficanții de droguri care erau aliați cu obiectivele ideologice ale CIA erau protejați, ajutați și/sau recrutați ca agenți, în timp ce traficanții de droguri care mituiau sau cooperau cu stânga, se opuneau Agenției sau nu mai erau de folos erau urmăriți penal sau eliminați. Urmăririle penale aveau o prioritate scăzută, iar echipa DEACON nu a contribuit, potrivit rapoartelor, cu nicio probă admisibilă la urmăririle penale ale DEA în anii 1970. (Așa cum se plângea fostul oficial al DEA Dennis Dayle în 1986: „În cei 30 de ani de experiență la DEA și agențiile conexe, obiectivele principale ale anchetelor mele s-au dovedit a fi aproape invariabil agenții CIA.”) În „apărarea” CIA, veniturile din droguri au finanțat atacuri teroriste, asasinate și infiltrări care, probabil, au intensificat atmosfera de frică, neîncredere și disperare care a ușurat provocarea reprimării stângii. În 1975, veteranii din Golful Porcilor au fost implicați în aproape jumătate din atacurile teroriste care au avut loc, deși și-au ales cu înțelepciune bătăliile. În timpul anchetei Watergate, Artime a mărturisit că agentul CIA devenit colaborator al lui Nixon, E. Howard Hunt, l-a recrutat pentru a-l asasina pe populistul panamez Omar Torrijos, deoarece „administrația Nixon era foarte îngrijorată de faptul că fluxul de narcotice către Statele Unite era filtrat prin Panama”, potrivit unui raport scris de un investigator privat, confident al liderului cubanez exilat, care a murit subit cu câteva săptămâni înainte de a depune mărturie în fața Subcomisiei Camerei Reprezentanților pentru Asasinate.
Operațiunile gemene Condor au dat tonul epocii: un program continental clandestin lansat oficial în 1975 de Augusto Pinochet și junta argentiniană (și dezvăluit abia două decenii mai târziu prin descoperirea unei „arhive a terorii” paraguayene strict secrete) pentru a dezlănțui escadroane ale morții finanțate din cocaină, cu scopul de a face să dispară activiști de stânga, disidenți, denunțători și alte persoane incomode din toată America de Sud. Unii cercetători susțin acum, pe baza unor documente descoperite recent, că adevărata origine a operațiunii Condor a fost operațiunea din 1967, supravegheată de omniprezentul Félix Rodríguez și de un alt veteran al MRR, pentru a-l vâna și executa pe Che Guevara. „Ideea ... este că frontierele nu se termină cu geografia individuală a fiecărui stat, ci că este necesar să se apere politica occidentală oriunde este necesar”, a explicat un ofițer de informații argentinian citat în studiul canonic al profesorului emerit Scott de la Berkeley despre era Iran-Contra. „Prin urmare, este necesar să se acționeze împotriva celor care ar putea deveni o a doua Cuba și să se colaboreze direct și indirect cu Statele Unite.”
În aceeași perioadă și sub același nume, o colaborare oficială între DEA americană, armata mexicană și poliția mexicană a eradicat mii de hectare de plante de mac și marijuana, devastând mulți mici fermieri și declanșând o epidemie de crime și violență grotescă care persistă până în prezent. Cercetătoarea Adela Cedillo susține că scopul real al Operațiunii Condor din Mexic a fost eradicarea stângii populiste prin criminalizarea agriculturii la scară mică, în timp ce armata mexicană a fost reorganizată și centralizată în beneficiul unei mână de actori dominanți; cu alte cuvinte, pentru a servi o agendă ascunsă aproape identică cu cea a omonimului său. Când Marco Rubio denigrează eficacitatea interdicției și a altor abordări tradiționale de aplicare a legii pentru atenuarea traficului de droguri în favoarea operațiunilor „militare”, așa cum a făcut într-un discurs recent despre bombardamentele cu bărci rapide ale lui Trump, el contrazice toate evaluările empirice existente privind eficacitatea războiului împotriva drogurilor, dar tânjește și după un fel de licență generală din perioada Războiului Rece pentru a comite un război murdar în numele unui obiectiv mai mare.
„Reiau Operațiunea Condor”, mi-a spus într-o conversație informală un investitor în obligațiuni din piețele emergente, în octombrie, după ce administrația Trump a promis 40 de miliarde de dolari pentru stabilizarea peso-ului argentinian, dar a avertizat că banii vor dispărea dacă partidul lui Milei își va pierde majoritatea în alegerile intermediare din țară. Și poate că nu s-a terminat niciodată: la începutul acestei luni, agentul CIA Bob Sensi a fost acuzat de conspirație pentru comiterea de narco-terorism alături de un fost oficial de rang înalt al DEA pentru spălarea a 750.000 de dolari și acceptarea de a procura lansatoare de grenade și drone comerciale capabile să transporte șase kilograme de C-4 pentru un informator al guvernului care se dădea drept agent al unui cartel mexican. Cei doi i-au sfătuit informatorului să „creeze impresia că mută operațiunile cu fentanil din Mexic în Columbia pentru a distrage atenția de la Mexic” și a o îndrepta către guvernul de centru-stânga al lui Gustavo Petro. Poate că este de remarcat faptul că planul a fost lansat la doar câteva săptămâni după alegerile din noiembrie 2024.
O carte de memorii intitulată America at Night, scrisă de Larry Kolb, o cunoștință a lui Sensi din cadrul CIA, îl descrie pe presupusul spălător de bani ca pe un viclean om bun la toate, care i-a fost prezentat personal de George H.W. Bush în 1985 și care, potrivit lui Kolb, raporta direct directorului CIA de atunci, Bill Casey. La acea vreme, Sensi era profund implicat în canalele secrete din Orientul Mijlociu ale scandalului Iran-Contra, în cadrul căruia agenți secreți și reprezentanți neoficiali se întâlneau clandestin cu oficiali ai Hezbollah și Iran pentru a negocia răscumpărări secrete pentru diverși ostatici, dar a fost acuzat că a deturnat fonduri dintr-un job „sub acoperire” la Kuwait Airways și, potrivit cărții, de atunci caută să se răzbune. Un fost ofițer de informații a prezis pentru Prospect că problemele legale actuale ale lui Sensi nu va dura mult, deoarece administrația Trump îl va considera util, așa cum administrațiile anterioare au considerat majoritatea actorilor principali din scandalul Iran-Contra care au supraviețuit începutului anilor 1990.
Ceea ce ne readuce la familia Tabraue, care în anii 1970 aparținea unei organizații extinse de trafic de droguri asociată cu José Medardo Alvero Cruz, frizerul care conducea un Rolls-Royce și veteran al MRR. Când Cruz și o mulțime de colaboratori ai familiei Tabraue au fost arestați în 1979, un grup de veterani din Golful Porcilor s-a implicat în prima mare reușită a Operațiunii Condor din anii 1980, „lovitura de stat a cocainei” din Bolivia, în care criminalul de război nazist Klaus Barbie și guru-ul argentinian al operațiunilor psihologice, antrenat de israelieni, devenit traficant de cocaină, Alfredo Mario Mingolla, au colaborat în săptămânile care au urmat alegerii unui candidat prezidențial de stânga pentru a instala una dintre cele mai neînfrânate narcocrații din lume. În timp ce o juntă militară de dreapta se grăbea să elibereze traficanții de droguri din închisoare și chiar să deschidă o fabrică de cocaină despre care șeful cartelului preeminent al țării susținea că era „controlată de DEA”, traficanții s-au grăbit să colaboreze cu noul regim, într-un ciclu care s-a repetat în anul următor odată cu moartea subită a lui Torrijos și instalarea lui Manuel Noriega, favorabil traficului de droguri, în Panama. Dar Nicaragua, unde familia Somoza fusese o gazdă atât de ospitalieră pentru mercenarii anticomuniști pe tot parcursul Războiului Rece, fusese cucerită de sandiniști în 1979, iar vechii membri ai MRR au luat acest lucru ca pe o jignire personală. Pentru a lupta împotriva sandiniștilor, CIA și traficanții de droguri înfloritori au finanțat o confederație de miliții anticomuniste cunoscută sub numele de „Contras”, cu baze în El Salvador, Costa Rica, Guatemala și Panama, care au incendiat rezervoare de stocare a petrolului, au plantat mine magnetice în porturi și au bombardat aeroportul din Managua, toate acestea cu ideea, așa cum a verbalizat un oficial al Departamentului de Stat, de a transforma Nicaragua în „Albania Americii Latine”. Între timp, represiunile draconice împotriva consumatorilor și antreprenorilor de subzistență au dus la o creștere a populației din închisori cu 250% între 1975 și 1990, traumatizând permanent familiile și comunitățile.
Deoarece Congresul funcționa puțin diferit pe atunci, acesta a adoptat o serie de cinci legi care încercau să împiedice administrația Reagan să folosească banii contribuabililor pentru a finanța Contras. Rețeaua extinsă de traficanți de droguri a CIA făcuse deja acest lucru, dar restricțiile tot mai stricte au dus la o intensă campanie de strângere de fonduri neoficiale. Tabraue a organizat strângeri de fonduri pentru „lupta anticomunistă” din Nicaragua la un club social pe care îl deținea, numit Club Olympo, iar cultul Bisericii Unificării a organizat turnee de conferințe anticomuniste cu liderii Contras. Contras a căutat traficanți cu probleme legale pentru a le oferi servicii de lobby în schimbul de bani și arme. Milian-Rodriguez, vechiul protejat al lui Manuel Artime, a contribuit cu puțin sub 10 milioane de dolari în numele cartelului Medellín, sumă livrată direct lui Félix Rodríguez.
ORLANDO CICILIA A EMIGRAT LA MIAMI în anul următor nașterii lui Marco Rubio, a început să se întâlnească cu sora lui Rubio la scurt timp după aceea și a avut un rol important în copilăria băiatului; un moment deosebit de memorabil din memoriile sale descrie teroarea plină de vinovăție de pe chipul lui Cicilia când Marco, elev în clasa a doua, l-a surprins asamblând o bicicletă care trebuia să fie un cadou de la Moș Crăciun. Aproximativ trei ani mai târziu, când familia Rubio locuia în Las Vegas, Cicilia a început să lucreze pentru afacerea familiei Tabraue.
Cu doar un an înainte, moartea prematură a lui Ricardo Morales și aparenta neglijență a viitoarei procurore generale Janet Reno dezvăluiseră o serie de cazuri interconectate de trafic de droguri împotriva lui Mario Tabraue și a aproximativ cinci duzini de alți cubanezi, în majoritate din Miami. Morales era încă un alt participant la invazia din Golful Porcilor și un terorist mărturisit, suspectat de implicare în asasinarea lui Kennedy, deși i-a spus întotdeauna fiului său că s-a prezentat la Dallas în noiembrie 1963 doar pentru a fi utilizat drept „fantomă” de către superiorii săi, care nu i-au ordonat niciodată să facă nimic.
Faptul că familia Tabraue se ocupa cu traficul de droguri era cunoscut de toată lumea, potrivit notelor poliției din anii 1970 și registrului din 1981 al lui Guillermo Tabraue, care indica o afacere la adresa magazinului de bijuterii, sub numele de „Mota Import Corp Inc.” Dar, de asemenea, se știa faptul că Tabraue era practic de neatins: zeci de ofițeri de poliție din Miami și Florida Keys au fost pe statul său de plată în anii 1980. Însă Morales și alți informatori au declarat agenților federali că lăcomia și luptele interne au dus la pierderea controlului asupra întreprinderii și au lăsat în urmă o serie de cadavre, printre care soția separată a lui Tabraue și un informator al ATF pe nume Larry Nash. Până în 1981, procurorii întocmesc un act de acuzare. Numai în urma unei descinderi la reședința lui Tabraue și la casele lui secrete se găsesc 12.000 de kilograme de marijuana și peste 150 de puști de asalt și mitraliere.
Dar toate cazurile au început să se prăbușească când avocații apărării au început să se concentreze pe înregistrările telefonice. Ei au susținut că Morales nu avea credibilitate, nu numai pentru că era el însuși un criminal de carieră, ci și pentru că era asociat cu un grup de agenți CIA rebeli care lucraseră pentru Muammar Gaddafi și care apoi complotaseră să-l asasineze pe liderul libian. Și au găsit o secțiune a înregistrării de supraveghere în care detectivii presupuneau că o conversație despre un tucan bolnav era un cod pentru narcotice, când de fapt cadavrul tucanului în cauză putea „dovedi” că Tabraue și avocatul său vorbeau literalmente.
Apoi Morales a fost împușcat mortal de un polițist aflat în afara serviciului în timpul unei bătăi într-un bar din Florida Keys, în ceea ce autoritățile au concluzionat că a fost o omucidere justificată pentru care nimeni nu ar trebui să fie acuzat. „Dacă credeți asta, am o bucată de autostradă pe care v-o vând ieftin”, a spus unul dintre avocații lui Morales, John Komorowski. „Cineva avea nevoie ca Morales să moară și pur și simplu l-a executat... Cine? Numai Dumnezeu știe. Ar fi putut fi cubanezii, cubanezii anti-Castro, traficanții de droguri, CIA, oricine.” (Morales nu a fost singura victimă a comunității de informații în acest calcul brutal: cu doar câteva luni înainte, un agent DEA din Mexic fusese torturat și executat într-o crimă pe care trei anchetatori guvernamentali au susținut că a fost orchestrată de nimeni altul decât Félix Rodríguez, care a susținut că nu a fost implicat.) Incredibil, un articol senzațional din Miami Herald despre impactul valului de crime asupra Little Havana, publicat în lunile dintre raid și respingerea cazului său, îl avea ca protagonist pe nimeni altul decât... Guillermo Tabraue, care deplângea pagubele provocate magazinului său de „băieții răi” care emigraseră în Florida din Cuba cu barca Mariel.
În anul în care Cicilia s-a alăturat magazinului de animale Tabraue, un alt membru al grupării Tabraue, pe nume Jorge, care era și partener de afaceri al lui Guillermo, a fost pus sub acuzare în Detroit împreună cu un detectiv din comitatul Dade pe care gruparea îl angajase pentru traficul cu „o mare parte din [marijuana] vândută în Michigan în ultimii cinci ani” printr-o rețea de rulote și case mobile; un informator în acest caz a declarat că banda descărcase marijuana în Louisiana, sub privirile oficialilor Gărzii de Coastă, care fuseseră mituiți. Apoi, în 1985, un al treilea Tabraue, pe nume Lazaro, a fost pus sub acuzare alături de Alberto Rodriguez, un editor de ziare care era (încă) un alt pilon al comunității cubaneze din exil, pentru că vânduse cocaină în valoare de 90.000 de dolari unui polițist sub acoperire în apropierea parcării magazinului de bijuterii. Și în 1987, întreaga rețea a fost în cele din urmă destructurată într-o operațiune comună a mai multor agenții, numită „Operațiunea Cobra”, în care Guillermo Tabraue a fost descris ca „patriarhul” operațiunii, fiul său Mario ca „președintele consiliului de administrație”, iar Orlando Cicilia ca „omul de fațadă” și „numărul doi”.
În cea de-a zecea săptămână a procesului penal din 1989 al lui Guillermo Tabraue, un bărbat pe nume Gary Mattocks s-a prezentat la tribunal și a mărturisit că fusese agentul lui Guillermo Tabraue timp de patru ani în cadrul proiectului DEACON al CIA din cadrul DEA. Mattocks fusese anterior persoana de legătură a dezertorului sandinist Edén Pastora, un traficant prolific al Contras cu sediul în Costa Rica; amândoi fuseseră prezenți în timpul operațiunii sub acoperire a lui Barry Seal. Se zvonea că George Bush însuși îi ordonase personal lui Mattocks să perturbe procesul.
Dezvăluirea faptului că Tabraue era un agent secret a fost în același timp cea mai puțin surprinzătoare dezvăluire din toate timpurile și o „surpriză uluitoare”, după cum a caracterizat-o avocatul lui Mario Tabraue. Procurorii au acuzat echipa de apărare că a ascuns intenționat „bomba” până în momentul în care impactul era maxim; judecătorul a acuzat guvernul că „nu știa ce făcea mâna stângă”. S-a dovedit că Tabraue a operat sub pseudonimul „Abraham Diaz” în timpul anilor în care a fost informator al DEACON, deși statutul său de informator federal fusese relatat în știrile despre prima arestare importantă a lui Tabraue în 1981. Patriarhul, care avea atunci 65 de ani, a fost eliberat în cele din urmă în martie 1990, după doar câteva luni petrecute într-un lagăr de detenție cu securitate minimă de la baza aeriană Maxwell.
La acel moment, procurorul Dexter Lehtinen, care se ocupa de banda Tabraue, trecuse la o pradă mai mare: dictatorul panamez Manuel Noriega, al cărui refuz de a se extrăda singur pentru acuzații de trafic de droguri și spălare de bani fusese folosit de administrația Bush ca pretext pentru a invada literalmente țara. Martorul său principal era Ramon Milian-Rodriguez, contabilul cartelului Medellín, care fusese protejatul lui Manuel Artime în anii 1970 și care a declarat că îi plătise lui Noriega între 320 și 350 de milioane de dolari pentru a proteja transporturile de bani proveniți din traficul de droguri către băncile din America Centrală.
Au existat câteva probleme când Milian-Rodriguez a mărturisit că a trimis și aproximativ 10 milioane de dolari grupării Contras din Nicaragua, prin intermediul lui Félix Rodríguez, în speranța de a intra în grațiile CIA. Mai târziu, Noriega a afirmat că CIA i-a plătit zeci de milioane de dolari pentru participarea sa la războiul murdar împotriva drogurilor – agenția a putut găsi doar dovezi că i-a plătit 330.000 de dolari. Dar, în general, campania de invadare a unei țări suverane, cu scopul de a arunca sub autobuz o fostă marionetă a CIA pentru păcatele CIA, cunoscută sub numele de Operațiunea Just Cause, a fost un succes atât de răsunător încât giganți ai echipei de consilieri în politica externă a lui Trump, precum Elliott Abrams și Brett McGurk, au implorat public americanii obosiți de război să înțeleagă că Panama, și nu Irakul sau Libia, este modelul lor pentru schimbarea regimului din Venezuela.
În vara după invazie, Marco Rubio a obținut un stagiu la soția lui Lehtinen, Ileana, fiica unui alt exilat cubanez anticomunist afiliat CIA, care tocmai fusese ales primul membru cubanez-american al Congresului. În toamna acelui an, el a părăsit pentru scurt timp Florida pentru a beneficia de o „bursă de fotbal” în Missouri, dar s-a transferat la un colegiu comunitar la scurt timp după aceea, în urma dezvăluirilor că colegiul însuși era o „fațadă” pentru o schemă elaborată de falsificare a diplomelor, menită să înșele programul de împrumuturi pentru studenți.
Rubio s-a întors la Miami și nu a mai plecat niciodată, orice îndoieli cu privire la legăturile sale cu o bandă de traficanți de droguri înfricoșătoare fiind aparent negate de talentul său politic evident. Când a candidat pentru funcția de comisar al orașului la sfârșitul anilor '90, Jeb Bush a făcut donații pentru campania sa, la fel ca și o serie de directori ai imperiului zahărului Fanjul și un grup de medici oftalmologi, printre care (și probabil coordonați de) oftalmologul și fostul intermediar politic Alan Mendelsohn, care avea să organizeze mai târziu prima strângere de fonduri pentru comitetul exploratoriu al primei campanii prezidențiale a lui Rubio. Într-unul dintre cele mai „tipice pentru Miami” episoade din istoria recentă, o navă de dimensiuni medii capturată de Paza de Coastă în Oceanul Pacific în 2001 s-a dovedit a avea 12 tone de cocaină ascunse în rezervorul de combustibil, împreună cu o serie de documente care i-au condus pe anchetatori la o schemă Ponzi cu sediul în Miami, care spăla banii proveniți din cartelul drogurilor, al cărei lider a canalizat la rândul său milioane de dolari către diverse fundații și comitete de acțiune politică ale lui Mendelsohn, într-o încercare zadarnică de a-și „rezolva” problemele legale. Dar, în timp ce scandalul l-a distrus pe David Rivera, prietenul apropiat și, uneori, colegul de cameră al lui Rubio, care fusese ales în Congres în alegerile din 2010 care l-au trimis pe Liddle Marco în Senat, Rubio a ieșit neștirbit. Așa cum i-a spus un consultant politic local biografului lui Rubio, „Era copilul minune, chiar și atunci”.
.png)
